Home
Catalin Serban vasluianul din Chicago pasionat de fotbal si actiuni caritabile PDF Print E-mail
Written by Adina Trandafir & Marian Petruţa   
Saturday, 23 April 2016 01:32

Este început de primavară la Chicago şi destul de frig încât briza de pe lacul Michigan să te facă să îţi doreşti să stai mai mult în interior. Pe un teren de sport acoperit, situat în partea nordică a oraşului Chicago, echipe de juniori şi seniori joacă fotbal european, adică "soccer" cum zic americanii. Pe unul din terenuri, un antrenor român, muncește de zor alături de câţiva zeci de copii, pe care îi învaţă controlul balonului. Sunt amestecaţi băieţi şi fete. Românul este Cătălin Șerban, un tânăr originar din Vaslui, pe care pasiunea pentru fotbal nu l-a părăsit nici după ce a ajuns în America. Datorită ambiției și muncii îndârjite a reușit să își deschidă, împreună cu un alt sportiv român, Raul Botezan, o academie de fotbal.

iProskills Academy Chicago a fost înființată în luna mai a anului 2015. Începută cu doar 3 copii, prin pasiunea pentru acest sport, profesionalism și încredere, cei doi români au reușit în scurt timp să crească numărul elevilor din academie până spre 70. Cătălin a absolvit la Iaşi, în 2002, Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport. A jucat fotbal la F.C. Vaslui, timp de 3 ani a lucrat ca şi profesor de sport, iar în anul 2006 a emigrat în America. La început, ca proaspăt imigrant, a avut dificultăți în ceea ce privește limba engleză, însă cu trecerea timpului a reușit să și-o perfecționeze, mai ales termenii specifici pentru poziţia de antrenor. Academia de fotbal, iProskills Academy Chicago, este formată din elevi cu vârste cuprinse între 6-15 ani. "Programul oferit de academie este adresat micilor jucători care își doresc să își îmbunătățească jocul. Nu este un program recreativ ci unul pentru cei care au talent și pasiune. Antrenamentele nu sunt ușoare iar pentru asta trebuie să iubeşti fotbalul." declară Cătălin. Majoritatea copiilor activează deja la cluburi de prestigiu din Chicago, precum Chicago Fire, Olympiacos sau Chicago Magic, la el venind, de 2-3 ori pe săptămână, doar cei care vor să se perfecţioneze şi mai mult.

 

Acesta speră ca măcar o parte din copiii pe care îi antrenează să ajungă la echipele profesioniste de juniori, mărturisindu-ne că : "Munca unui antrenor este răsplătită prin rezultatele jucătorului". Printre jucătorii academiei se află și 8 jucători români.


Pe lângă pasiunea pentru fotbal Cătălin mai are o pasiune ce-i este aproape de sufletul lui: acţiunile caritabile. După ce a activat în diferite proiecte umanitare şi de voluntariat din comunitate, în urmă cu 2 ani acesta a înființat, împreună cu soţia sa, o asociaţie caritabilă numită "Sports 4 Children's Future Foundation". Cu ajutorul soţiei şi-a prietenilor organizează diferite evenimente caritabile pentru a strange fonduri,  care sunt folosite apoi la ajutorarea copiilor nevoiaşi din judeţul Vaslui.


Așadar prin muncă și pasiunea se poate ajunge la rezultate care păreau la un moment dat imposibile, iar un exemplu demn de urmat este chiar vasluianul de la iProskills Academy, Cătălin Șerban.


Articol realizat de Adina Trandafir & Marian Petruţa

Foto: Daniel Panol

 

Last Updated on Monday, 25 April 2016 00:18
 
Copyright © 2007-2017 Romanian Times. All Rights Reserved!
Please visit romaniantimes.org for the past articles!
 

Revista in format electronic

Editii anterioare

Banners

Polls

Spuneti-va parerea despre acest website