"Cercetați toate lucrurile, si păstrați ce este bun!"

Apostolul Pavel

Omul este un dar pentru el însuși, dar îi lipsesc ocaziile speciale pentru a-și vedea valoarea și locul rânduit în Univers. Setea după infinit și perfecțiune nu se astâmpără într-un moment, două, ci doar prin răbdare exersată zilnic. Nici o analiză nu are valoare și sens atunci când inima nu este pregătită să primească sau să dăruiască ceea ce i se pretinde. Iubim oamenii pentru că și ei ne iubesc.

Un schimb de sentimente ancorat în acest timp bulversat de pretenții absurde, dar ajustat cerințelor societății.

 

În noapte regăsim uneori o fărâmă din conștiința noastră, ne îndeamnă să povestim mai des cu noi, să hrănim nevoile reale ale sufletului și nu pe cele fals inoculate de umbră. Gândurile și emoțiile omului sunt licăriri fermecate și aruncate în aer de îngeri. Prindem mult sau puțin, depinde cât de sincere ne sunt inimile. Ne învie sufletul atunci când ne bucurăm pentru nădejdea și reușita celor din jurul noastru. Spiritul nostru e precum o fântână ce seacă rapid atunci când îngerii nu mai pot să ne presare din înaltul cerului dorința spre frumosul cel dintâi. Dacă ne-am vedea sufletul în palmă, am fi cuprinși de teama de a nu-l rătăci sau scăpa în vârtejul iluziilor zilnice. Nu e de folos ca să ne zboare gândul spre oricine ne iese în cale. Suntem răspunzători pentru că azi am iubit sau urât, restul e de prisos. Orice frică este însoțită de necredință. Nu poate sta lumina în brațele întunericului. Cum ne dorim părinții și frații aproape de noi, la fel și Dumnezeu ne vrea în brațele sale, dar liberi și departe de orice deșertăciune.

Treptat, putem cuprinde mesajul ascuns al existenței noastre. Când începem să dăm la o parte valul de bine provizoriu ne înțelegem mai ușor cu persoana din conștiința noastră. Binecuvântarea se naște în mâinile și vorbele noastre, fericirea prinde rădăcini atunci când ne hotărâm unde vrem să fim și lângă cine. Cu răbdarea câștigi, dar și pierzi. Timpul este prietenul și dușmanul noastru. Dar atunci când ne hotărâm să riscăm și să iubim trăim experiența de-a fi ca și Dumnezeu. Jertfa sigură este să te lași purtat pe un drum necunoscut, lângă un om dăruit cu voința de-a fi lângă tine, mereu. Bine-ar fi să nu mai judecăm intențiile și vorbele oamenilor care ne stau aproape și să gustăm cu poftă din clipa ce ne stă în cale. Unele lucruri merită timp și redresare, iar altele trebuie abandonate. Ne-am maturizat un pas mai mult arunci când învățăm să ne detașăm de ceea ce a fost ieri.

Când nu suntem hotărâți pe ce drum să o luăm, cel mai bine e să-ți zâmbești, tu, ție. Prin zâmbet alungăm grijile și trecutul rămâne doar o umbră. Mergem înainte cu speranța că încă mai putem duce povara dulce a vieții. Când greșim, suntem oameni, iar când stăm în greșeli, constant, zi de zi, suntem comozi și înșelați de propriul eu. Să ne antrenăm ochii doar spre fețe calde și suflete deschise spre adevăr. Să ne odihnim unii pe alții, căci aceasta este plata iubirii pe acest pământ. O grădină este considerată frumoasă, deoarece firele de iarbă stau împreună, vii și doar uneori se clatină ușor pentru a putea lupta cu vântul și cu oricine le calcă. Uneori e bine să te clatini, deoarece așa îți dezvolți încrederea în tine.

de Ionela Vrincian