"Cercetați toate lucrurile, si păstrați ce este bun!"

Apostolul Pavel

In tot ce e mai frumos în această lume o regăsesc pe măicuța mea. Era o ființă simplă, frumoasă, cu frică de Dumnezeu, cu dragoste pentru oameni, un chip sfânt din icoana sufletului nostru aceasta este: MAMA. Ea are privirea blândă, care te mângâie mereu, are brațele încărcate de dragoste cu care te îmbrățișează în orce zi. Zâmbetul ei de primăvară ce-ți înseninează zilele încărcate de nori, oaza de liniște, înțelegere și prima picătură de înțelepciune picurată în sufletul tău de copil.


Primele jaloane ale vieții noastre se sprijină de cuvintele mamei. Ea știe să strângă în sacul inimii lacrimi scurse ale ochilor și să spele cu ele tot greul de care în viață, poate, ne izbim. Când apa ochilor săi este liniștită, vei ști că totul este bine, dar... atunci când se tulbură, ceva nu este în regulă, fiindcă mama simte cel mai bine asta. Ea aude și mugurul verde ce crește pentru copilul său! Bunătatea, candoarea, blândețea le citești în portretul mamei, iar freamătul său îți atinge pașii de departe. Gândul său veghează asupra ta permanent și împletește ghirlande de flori de noroc pe care ți le înșiră la gât sub formă de coliere strălucitoare.

Mama a trăit 89 de ani, a părăsit această lume după atâția ani cu ochi înlăcrimați, după o viață de adevărată luptă crescând cu greu cei 5 copii. Timpul a trecut, însă nu mi-am putut îngropa în uitare amintirile. Mi-aduc aminte cum în timpul celui de al doilea război mondial, tata a fost luat prinzonier timp de 5 ani de zile. Mama a rămas cu 3 copii mici pe atunci. Timp de 5 ani ea a fost și tată și mamă luptându-se cu greutățile vremii. Mi-aduc aminte cum mama mergea desculță pe miriști și prin spini, la sapă și la seceră, pentru ca nouă să ne fie bine și să avem cele necesare existenței.

Măicuța mea și-ar fi dat viața pentru noi, pentru fericirea noastră, iar dacă visele sale n-au avut sorți de izbândă, sacrificiul de sine al mamei ne va încărca viața de speranță. O mamă adevărată nu va dezerta niciodată din datoria sa de părinte, va lupta ca pruncii ei să aibă tot cei mai bun și mai frumos pe lume. Niciodată nu va trage draperia peste gândurile cu tine, ci le va stropii permanent cu florile iubirii sale nemărginite, le va prețui precum un giuvaer scump. Iar dacă teama te cuprinde, ea este acolo, este luceafărul de noapte care te privește, ca să-ți dea curaj și să caute răspunsuri la întrebările care te macină. Împletitura șoaptelor ei vor șterge cu blândețea lor zbuciumul ființei tale. Căci mama va ști mereu să pună virgula acolo unde tu blochezi și închizi poate capitole.

Dacă vei pleca departe într-o zi, dorul îi va smulge neîncetat lacrimi mamei,chiar dacă ți-a spus la plecare că este puternică precum stânca. Inima îi este fragilă, când comoara vieții ei, adică tu, ai fi în pericol și rugăciuni șoptite în fiecare clipă vor curge de pe buzele ei pentru tine. Își va încătușa dorul în colivia sufletului și va aștepta să te întorci. Chiar dacă știe că nu poți veni acasă într-o zi, ea oricum, cu mâna strșină la ochi va privi în depărtare și va spera că gândul ei te poate aduce acasă să-i alini dorul, să te lași din nou legănat de farmecul poveștilor sale când îți va depăna amintirile neșterse din memorie de pe vremea copilăriei.

Mama este cel mai frumos basm al vieții unui om, este definiția ființei umane. Fără iubirea mamei, un copil se va asfixia emoțional, își va pierde reperele și direcția în viață. Iar dacă se întâmplă să răsbească fără iubirea maternă, în sufletul său, acel om va ascunde paliere goale. Fiincă doar platoșul unei mame poate apăra și vindeca.

Mama te ajută să te înalți din nou la steaua aceea de pe cer, înscrisă cu dorințele tale, și face din ea clopot de cristal ce-l scutură deasupra creștetului tău, pentru că... ești frunza copacului vieții sale pe care trebuie să o apere de furtuni. Și care nu trebuie ascunsă de umbre adânci, dar nici atinsă de raze prea puternice de soare.

Atâtea zile câte oi mai avea, îmi va rămâne vie în minte amintirea mamei. Măicuța mea a fost, este și va fi soarele meu. Deși e dincolo de timp, sunt convins că ea va rămâne ingerul meu păzitor.