PILDA ISPRAVNICULUI NECREDINCIOS
“Isus a mai spus ucenicilor Săi: “Un om bogat avea un ispravnic, care a fost pîrât la el că-i risipeşte averea. El l-a chemat, şi i-a zis: “Ce aud eu vorbindu-se despre tine? Dă-ţi socoteala de isprăvnicia ta, pentru că nu mai poţi fi ispravnic…. şi Eu vă zic: Faceţi-vă prieteni cu ajutorul bogăţiilor nedrepte, pentru ca atunci cînd veţi muri, să vă primească în corturile vecinice.” Luca 16:1-8
În Evanghelia după Luca cap.15, Îl “găsim” pe Domnul Isus “răspunzând” acuzațiilor fariseilor și cărturarilor cum că El mănâncă și bea cu păcătoșii, prin trei Pilde: “Oaia pierdută” - 1-7 ; “Bănuțul pierdut” - 8-10; și “Fiul pierdut” (Luca 15:11-32).
Majoritatea Pildelor rostite de Mântuitorul erau direct “adresate” fariseilor și cărturarilor, dar le-au auzit și ucenicii Lui. După spunerea acestora, Domnul Isus se întoarce către ucenicii săi și le spune: “Pilda ispravnicului necredincios” - Luca 16:1-8. Și apoi se întoarce din nou spre farisei și cărturari, și le spune “morala” din Luca 16:14-15. Deci, Pilda a fost adresată mai întâi ucenicilor, dar pe urmă și fariseilor și cărturarilor care erau iubitori de bani mai mult decât iubitori de Dumnezeu (ITim. 6: 10).
După ce Domnul Isus a spus cele trei Pilde despre bucuria “obiectului găsit”, continuă cu exemplul unui om care s-a “regăsit” pe sine. Se pare că această pildă este “legată” de cea precedentă despre Fiul risipitor. În această pildă despre Ispravnicul nedrept, Domnul Isus folosește ironia ca o expresie de vorbire literară ca să întărească necesitatea de a folosi în mod înțelept “RESURSELE NOASTRE” în așa fel încât Împărăția lui Dumnezeu să avanseze și să ajute cât mai mulți oameni să ajungă acolo (Această pildă este considerată ca fiind cea mai grea de explicat).
Amândouă pildele (Ispravnicul necistit și Fiul risipitor) vorbesc despre “avere risipită”. Atât fiul mai mic din Pilda Fiului risipitor cât și acest ispravnic din această Pildă, fără scrupule au risipit averea. Unul averea tatălui său (chiar dacă o moștenise; legea interzicea înstrăinarea averii), celălalt a stăpânului care îl pusese în funcție.
“Pildele sacre au fost un instrument minunat, Whedon nota, “să fie folosite pentru trei scopuri: să reveleze, să ascundă, și să perpetueze. Revelează adevărul sacru prin puterea de analogie și ilustrație.”
Pildele Domnului Isus nu sunt altceva decât “revelații vorbite” ale lui Dumnezeu către om într-o formă de povestire. Scopul Pildelor sunt să ne ajute să “gândim” ca Dumnezeu. În Pildele Sale, Domnul Isus folosește comparația ca sintagmă expresivă pentru a “scoate” un adevăr spiritual. De aceea, ca să poată “interpreta” mesajul pildei, cititorul trebuie să se “plaseze’ pe sine în timpul și spațiul de atunci.
“Isus nu a lăudat ispravnicul pentru necinstea lui. În schimb a scos în evidență că acest ispravnic necinstit a fost înțelept în felul în care a știut să-și folosească banii ca să se pregătească pentru viitor. Fariseii, asupra cărora a fost îndreptată povestirea, iubeau banii și averea. Ei nu au putut realiza că banii nu sunt o valoare în ei înșiși, ci doar o resursă materială care poate fi folosită în mod înțelept pentru avansarea Împărăției lui Dumnezeu.” Lawrence Richards
Pilda este special alcătuită de Domnul Isus ca să ne învețe cum să folosim resursele pe care Dumnezeu ni le-a încredințat nouă ca un instrument de folosit și nicidecum ca un “obiect” de iubit.
“Isus mereu (constant) a folosit ilustrații când vorbea mulțimii. De fapt, profeții au vorbit despre EL că va folosi multe pilde și niciodată nu le-a vorbit fără cel puțin o ilustrație. Pentru că a fost profețit, ‘Voi vorbi în pilde; voi explica secretele de la facerea lumii (de la început) “ (Mat. 13:34-35-The Living Bible tr.).
Unul dintre scopurile studierii Pildelor Domnului Isus este acela de a “găsi” însemnătatea și a determina aplicarea ei în viața noastră de creștini. Comentatorul Unger sugestionează că Pidele au două caraceristici, și anume:
Una ilustrativă, de a face adevărul inteligibil și
Una argumentativă, de a duce adevărul ca “martor” (Romani 1:20)
Deși, în principal, Domnul Isus a spus Pilda aceasta în beneficiul ucenicilor Săi, fariseii care erau mari iubitori de bani, afându-se aproape, au auzit și ei “morala” Domnului Isus (Luca 16: 14). Domnul Isus a folosit Pildele ca să ascundă adevărul de acei care nu doreau să-l cunoască cu sinceritate, dar l-a descoperit acelora care erau dornici și sinceri. De exemplu, Matei ne spune următoarele: “Ucenicii s-au apropiat de El, si I-au zis: “De ce le vorbești în pilde?” Isus le-a răspuns: “Pentru că vouă v-a fost dat să cunoașteți tainele Împărăției cerurilor, iar lor nu le-a fost dat. Căci…. Mat. 13: 10-13).
ISPRAVNICUL ȘI STĂPÂNUL
Pilda aceasta face parte dintr-o serie de Pilde dedicate de Domnul Isus domeniului materialistic, arătând pericolul la care se expun toți cei care se închină zeului “mamona” (Luca 16: 1-31).
Personajul principal al Pildei este un ispravnic care a fost investit în funcție de administrare a bunurilor, a averii unui om foarte bogat. I s-a oferit oportunitatea de a lucra pentru un stapân important; de a administra bunurile acestuia. În Palestina, pe vremea aceea, se folosea procedura ca oamenii bogați să “încredințeze” administrarea averilor, a terenurilor, a businessului unor ispravnici sau manageri. Ei acționau în numele stapânului care locuia departe de “moșie”. Ispravnicii trebuiau să fie oameni de încredere.
Acest ispravnic putea fi un om liber investit cu autoritate deplină să facă contracte, să vândă sau să cumpere etc; ca și un CEO modern. Stapânul “moșiei” putea oricând cere o verificare a afacerii conduse de ispravnic. Legea interzicea ca evreii să ia interes de la consătenii lor evrei. Așa că, în general, “rentul’ se lua în produse ca ulei, grâu sau măsline.
“Ispravnic” vine de la cuvântul grecesc “oikonomos”, cuvânt format din “oikos” care înseamna casa “și “nemo” care înseamna “a manageria” sau a administra. ”
Și mai specific, termenul de “oikonomos”, de asemenea, înseamnă “conducere, supraveghere, administrarea proprietății altuia.” Tehnic, el implica “dispendere,” (termen Latin) care înseamnă “a cântari, a cheltui, a distribui, și a plăti.” Cu alte cuvinte, avea “putere” de a lua orice decizie legată de bunul mers al afacerilor stăpânului său. Aceasta ne spune că ispravnicul a fost și “Ispravnicul” proprietății stăpânului și avea responsabilitatea de a găsi noi căi de mărire a profitului și reducerea pierderilor. Dar în loc să facă aidoma, ispravnicul a folosit poziția pentru propriul lui profit. Ispravnicul a fost responsabil de toată situația financiară, încluzând și plata “bilurilor. Ispravnic = administrator al casei și al tuturor bunurilor din casă.
ISPRAVNICUL ȘI RESPONSABILITĂȚILE ÎNCREDINȚATE
Este de la sine înțeles că Stăpînul aștepta de la acest ispravinc să-i administreze cinstit și eficient moșia, să-i crească venitul, sau profitul. El nu era proprietarul, dar era priveligiat cu investitura de a acționa cu autoritatea din partea stăpânului atunci cînd era necesar. Ispravnicii erau angajați valoroși. Puteau să fie oameni liberi (ca în cazul acesta) sau sclavi de încredere (ca Esop).
Se deduce din prezentarea pildei că acest ispravnic a uitat după o vreme faptul că nu era el stăpânul, ci doar managerul și, ca urmare, și-a permis a risipi averea acestuia. Nu ni se spune exact sub ce formă risipea averea: fura, sustrăgea pentru el însuși, era neglijent sau nepriceput în a administra bunurile altora… Nu știm exact cum anume risipea. Doar ni se spune că risipea...
Stăpânul a aflat de înșelăciunile ispravnicului, de “afacerile” lui murdare și l-a luat la întrebări: ‘Ce aud despre tine? Dă socoteală de ispravnicia ta, pentru că tu nu mai poți fi ispravnic”. Ispravnicul urma să fie dat afară din slujbă. A primit anunțul că e pus pe liber…Timpul “ispravniciei” lui era pe terminate …
Ispravnicul nu și-a putut da seama cât de mult cunoaștea Stăpânul despre “lipsurile“sale, așa că nu a răspuns nimic. A nu răspunde a fost în același timp semnul mutual că accepta acuza făcută lui, vinovat… Nici nu a încercat să se apere sau să se dezvinovățească pentru că a” știut” ce lucruri “neortodoxe” făcuse. Nu s-a scuzat deloc. Nu are replică, nu are scuze. Ispravnicul si-a dat seama ca isi va pierde slujba cât de curând. El nu a putut schimba trecutul, dar va putea schimba (sau pregăti) viitorul. Așa că i-a venit ideea de a “intreprinde” ceva foarte interesant, ceva foarte inteligent : să-și facă prieteni pentru atunci când nu va mai fi în funcție chiar pe acei care erau datori stăpânului său. Pare curios, nu-i așa?
Necinstea cu care a lucrat i-a adus dezonoare și dispreț. “Bunul” lui renume s-a …dus… Cine îl va mai angaja pe el intr-o asa pozitie inaltă? Să înșeli pe cineva, să-l “exploatezi” era interzis de lege! (Exod 22:25; Deuteronom 23:19). Dar înaintea de a merge cu “situația” contabilă la Stăpân i-a venit o ideee “Ce o să fac când o sa fiu indepartat din funcție? … “Să sap nu pot; să cerșesc mi-e rușine… Și atunci i-a venit ideea genială: A chemat pe fiecare din datornicii stapânului sau, si a zis celui dintâi: “Cât ești dator stapânului meu?””O sută de măsuri de untdelemn”, a răspuns el. Și i-a zis: “Ia-ți zapisul, și șezi degrabă de scrie cincizeci.” Apoi a zis altuia: “Dar tu, cât ești dator?” “O sută de măsuri de grîu”, a răspuns el. Și i-a zis: “Ia-ți zapisul, și scrie optzeci.”
Înterpretările comentatorilor Bibliei sunt împărțite la acest punct. Unii susțin că ispravnicul a făcut “discount” pentru acei datornici în “pierderea” stăpânului, dar în speranța de avantaj pentru el. “Ideea” a fost acceptată atât de acei datornici cât și de stăpân care l-a lăudat pentru asta.
Alți comentatori spun că “reducerea” dobânzilor a fost, de fapt, din partea de profit a ispravnicului, mai bine zis din “exagerarea” dobânzilor. Părerea mea personală e aceea că el a renunțat la ceea ce, de fapt, nici nu mai ajungea să “posede”, la ceea ce nu mai era sigur că va primi, în favoarea a ce era mai sigur că va primi; un bun venit în casele lor (a renterilor).
Daca “renterii” știau că el fusese deja dat afară, cu siguranță că nu erau de acord cu procedura propusă oricât de convenabilă era pentru ei. Se pare că între “renteri” și stăpân erau bune relații, asta văzându-se și din faptul că “cineva dintre ei” l-a anunțat despre delapidare.
Verbul folosit de Domnul Isus ca să prezinte faptul că ispravnicul risipește averea este la present: “că-i risipește averea”, ceea ce înseamnă că la momentul la care stăpânul l-a chemat să-i spună ce să facă, era în procesul “risipirii”. Dar nu ni se spune cum anume. Să observăm faptul că Stapânul nu-l laudă pe ispravnic pentru că a fost necistit și l-a furat. Ci Stăpânul l-a laudat pentru faptul că a știut cum să-și folosească în mod înțelept ultima șansă, ultima oportunitate spre folosul lui, spre a ieși din criză.
Domnul Isus prin pilda aceasta “încurajează” pe ucenicii Lui ca ei să fie cel puțin așa de “înțelepți” în a folosi oportunitățile oferite pentru cele spirituale. “Copiii acestei lumi” sunt înțelepți doar în cele pământești, nu și în cele duhovnicești. Dar copiilor lui Dumnezeu li se cere să folosească aceste oportunități pământesti pentru ca să le aducă un “profit” în lumea spirituală.
Toți creștinii sunt chemați să fie ispravnici ai harului lui Dumnezeu (I Cor. 4: 1-2; Tit 1:7; I Petru 4: 10). Biblia ne spune că fiecare din noi suntem ispravnici ”ai harului felurit” și că într-o zi, “fiecare vom da socoteală…” de felul în care ne-am îndeplinit isprăvnicia (Rom. 14:12).
Fiecare credincios este un ispravnic al Împărăției lui Dumnezeu. Isprăvnicia nu trebuie să fie doar o cale în viață, ci un stil de viață. Ideea centrală a isprăvniciei este cum “administrăm” orice lucru pe care Dumnezeu ni l-a dat nouă. Mai precis: timpul nostru, capacitățile (abilitățile), bunurile noastre…Timpul “socotelilor” nu numai că este inevitabil, dar nici nu se poate ocoli (I Ioan 2:28-29).
ISPRAVNICULUI în CRIZĂ - PLANUL SĂU DE ACTIUNE
“Scopul scuză mijloacele” spunea Niccolo Machiavelli (1469-1527).
Lewis Foster comentează: “Știind că își va pierde jobul, ispravnicul și-a plănuit viitorul, prin micșorarea datoriei față de stăpân în așa fel încât să-i facă pe “rentași” să fie obligați față de el însuși.“ Dacă el a “risipit” prin calea aceasta profitul lui sau tot pe al stăpânului nu se poate determina din context.
Se prea poate ca ispravnicul să fi supraîncărcat datornicii - o practică comună evreilor ca să “ocolească” legea care interzicea să iei “dobândă’ de la concetățenii tăi (Deuteronom 23:19). Așa că se poate înțelege că el ar fi “revenit” la “cifrele oficiale”care ar fi satisfăcut atât pe stapân cât și pe rentieri. Aceasta putea însemna că nu fiecare dintre ei, ci numai cei doi care sunt amintiți în povestire. In carte lui E.V. Rieu “Cele patru Evanghelii”, apare tradus ca fiind chemați “fiecare din chiriașii stăpânului.”(Luca 16:6). “…Datoria mea este de 850 galoane de ulei, a răspuns omul. ‘Da, aici este contractul semnat de tine,’ spune ispravnicul. ‘Rupe-l și scrie un altul pe jumătate atât” (Trd. Living Bible).
…Uleiul de măsline a fost atunci “bani lichizi”...
Primele roade erau “sacre”și erau ale lui Dumnezeu. Israeliții trebuiau să aducă și să închine Domnului primele roade ale pământului ca un act al mulțumirii (Deuteronom 6:10)
După unii comentatori biblici, ispravnicul necinstit (necredincios) ilustrează întreaga națiune a lui Israel (Ieremia 2:3). Să urmărim cum Domnul Isus interpreteaza pilda pentru noi:“Stăpânul lui a lăudat pe ispravnicul nedrept, pentru că lucrase înțelepțește. Căci fiii veacului acestuia, față de semenii lor, sunt mai înțelepți decât fiii luminii”(Luca 16:8).
Ce a făcut acest ispravnic înșelător demn de a fi lăudat de stăpânul pe care l-a furat? A privit înainte (spre viitorul său), și nu l-a văzut prea bun (roz). A văzut orizontul său în pericol (ver.3). A plănuit înainte priviind spre viitor (ver.4). A acționat imediat, într-un timp extrem de scurt. El nu știa cât timp va avea la dispoziție ca să acționeze, așa că a profitat de timpul “îngăduit” pentru a-și pregăti viitorul său.
Stapânul i-a spus: “Ai lucrat înțelept.” Un comentator spunea: “Ispravnicul a făcut un lucru bun pe o cale rea. El s-a pregătit pentru viitorul său, ceea ce a fost bine, dar, făcând asta, desigur că a furat stăpânul, ceea ce a fost greșit.”
ISPRAVNICUL LĂUDAT - RECOMANDAREA DOMNULUI ISUS
“Pasajul acesta aduce în fața noastră un Isus nou, Unul care se pare să fie înclinat să compromită cu cel rău. El a aprobat un program al unui om egoist, și apoi se pare ca le spusese ucenicilor, “Luați-l ca model!” C. Torrey sau
Omul rău, un exemplul bun?- spune comentatorul W. Barcley.
Domnul Isus compară și contrastează comportarea “isteață” a ispravnicului, care reprezintă pe “fiii veacului acestuia ,” cu lipsa de interes din partea“fiilor luminii” care “ne înțelepțește,” nu “profită” de oportunitățile ce au la îndemînă ca să câstige “prieteni” pentru Împărația lui Dumnezeu.
“fiii luminii “ se refera la poporul lui Dumnezeu (Ioan 12:36; Efeseni 5:8; I Tesaloniceni 5:5). În timp ce îl lauda pe “ispravnic” pentru ideea lui genială, Domnul a “punctat” că “fii luminii” nu sunt așa de “înțelepți” în a folosi resursele date de Dumnezeu, să se pregătească pentru viitor, și să-și facă prieteni în locurile de sus.
“Isus a folosit această parabolă să ilustreze că oamenii lumii folosesc așa des ceea ce au ca să-și asigure viitorul lor lumesc, mult mai înțelept decât oamenii luminii pentru a face o diferență în Împărăția lui Dumnezeu.” R. Sproul
CONCLUZIA:
Ideea principală de aici este că, pâna la urmă, ispravnicul a profitat de bunătatea și generozitatea Stăpânului, favorizând propriul lui interes (și al celorlalți). Prin Pilda aceasta, Domnul Isus urmarea să prezinte urmatoarele:
Natura lui Dumnezeu: plin de milă (generozitate) - Dumnezeu (Stapânul) este un Dumnezeu al judecații dar și al milei.
Natura omului: îndreptată spre rău, păcătoasă. Ispravnicul necredincios a fost: “aflat”, prins....
Dumnezeu (Stapânul) este un Dumnezeu drept, dar și milos. (Pare contradictoriu. De aceea universaliștii susțin că Dumnezeu este numai bun și milos și nu va fi “rău” niciodată să pedepsească omenirea.) Dar Biblia nu spune asa; ci Îl prezintă pe Dumnezeu ca fiind drept în primul rând (fiind sfânt) și apoi milos.
Pentru că ispravnicul a făcut “rele” a fost prins și “bun” de judecată. Stăpânul l-a chemat să dea socoteală de activitatea sa de ispravnic. Aceasta imagine este imaginea venirii Împărăției lui Dumnezeu care implică și “judecată”. Ispravnicul “prins’ nu a avut nici o scuză. Pur și simplu a tăcut neștiind cât de “mult” Stăpânul știe despre “afacerile “ lui. Ce a făcut el? A profitat încă o dată de “bunătatea” și mila stăpânului său (generozitatea acestuia) în mod întelept.
Aceasta este de fapt ceea ce ni se cere și nouă: să ne încredem în mila și dragostea lui Dumnezeu. Noi toți avem nevoie de acest fel de înțelepciune, de a ne încrede în mila și bunatatea Stăpânului (Tit 1:7; I Cor. 4:1-2; Luca 19:11-26; I Pet. 4:10; Mat. 6:19-21).
Principiile Domnului Isus ce se desprind din această pildă sunt următoarele:
- nu ne putem cumpăram “calea” spre cer sau să plătim pentru mântuirea noastră,
- nu e nevoie să-L “mituim” pe Dumnezeu pentru a ajunge în cer …
- Mântuirea este în dar. Acest adevăr ramâne valabil tot timpul.
Dar Domnul Isus ne-a lăsat niște principii care reprezintă următorul pas după mântuire. Mântuirea nu e o stare în care, dacă am intrat, trebuie să rămânem la acel nivel. Nu! De mii de ori, nu! Mântuirea are o “fază” practică, aceea de a demonstra că suntem mântuiți; și aceasta se face numai prin slujire, prin a fi “buni ispravnici ai harului felurit al lui Dumnezeu”…