"Cercetați toate lucrurile, si păstrați ce este bun!"

Apostolul Pavel

Gazete, foșnitoare redacții

Pe Calea Victoriei, pe locurile unde era Pasajul Român, este o placă memorială, lângă Magazinul Muzica, amintind trecătorilor că „pe aceste locuri, în anul 1888, Mihai Eminescu, după ce fusese ani la rândul la Timpul, a fost cooptat de redacția ziarului România liberă”.
Dar poetul n-avea să stea mult acolo.

Chiar în ziua când Eminescu, bolnav, se pregătea de marea sa călătorie, pe 14 iunie 1889, „România liberă” își încetează apariția, fuzionând cu ziarul „Epoca”, iar din această fuziune apare „Constituționalul”, ziar al Junimii. Era 15 iunie 1889, în ziua morții lui Eminescu. „Constituționalul” va fuziona cu „Timpul” și se va transforma în „Conservatorul”. Dar asta avea să se petreacă mai târziu, în 14 decembrie 1900.


Cuiburi, case, oaze, Cișmigiu

Călătoria pe urmele lui Eminescu la București continuă pe Strada Buzești nr. 5, acolo unde Eminescu a locuit o perioadă cu Veronica Micle, dar și în Piața Amzei. De aici a fost gonit de soția lui Slavici, pe motiv că ar fi nebun și că ar cânta toată noaptea până dimineața...ba, chiar, ar cânta fals.

Toate drumurile lui Eminescu la București trec, însă, prin Parcul Cișmigiu. De emblematicul Parc, Eminescu s-a atașat către  finalul vieții. Pe vremea când lucra la redacția Timpul, sunt mărturii că zilnic venea sau trecea prin parc, pe la izvor, atras de misterul scuarului, de povestea cișmelei și de istoria locurilor. Unele date atestă că în celebrul parc bucureștean Cișmigiu, pe la anul 1779, domnitorul Alexandru Ipsilanti a poruncit construirea unei cișmele, aflată pe latura străzii Știrbei Vodă de astăzi, și lângă care locuia chiar supraveghetorul cișmelelor orașului, marele cișmigiu Dumitru Suiulgi-bașa. Înainte de amenajarea cișmelei, aici se afla o baltă alimentată de izvoare subterane, cu papură și stuf, cu lebede și rațe sălbatice. Parcul Cișmigiu s-a născut la 1844, la porunca domnitorului Gheorghe Bibescu, care a adus pe horticultorul peisagist german Wilhelm Meyer, același care amenajase și parcul de la Șosea. Meyer s-a prăpădit în 1852 și odihnește în pace în cimitirul bisericii evanghelice, pe partea opusă a Cișmigiului. În același an, D. Ioanid semnase din partea ministerului (Departamentul din Năuntru) un Regulament al Cișmigiului limpede prevăzând reguli și conduite, cum ar fi interdicția de a pătrunde pe iarbă.  Or, Eminescu era atras fix de covorul ierbos și nu avea de gând să cedeze ușor regulilor. Cu intermitențe, au avut loc plantări masive de copaci, trasarea aleilor, umplerea movilei centrale artificiale formată din blocuri masive de piatră (azi, aici este restaurantul Monte-Carlo, loc celebru pe unde, mult mai târziu, în anii ’70, se perinda alaiul bahic de poeți hieratici al lui Nichita Stănescu). Curățirea lacului, la mijlocul căruia este ridicată o fântână arteziană, face ca lacul să devină, cu timpul, bun de navigat cu barca în timpul verii sau să se preschimbe în patinoar pe timpul iernii. Prin 1881, Eminescu, venit de câțiva ani la București (din 1877, la invitația lui Slavici), deja începuse a avea imense probleme de sănătate și de stres datorate uzurii jurnalistice și de elan polemic. Parcul era aproape de redacție și era o oază. Deși liniștea bucolică începuse să fie tulburată de moda cea nouă, a spectacolelor cu artiști și persoane publice, parcul încă îl inspira pe poet. Tot în 1881, cu ocazia împlinirii a 25 de ani de domnie a regelui Carol I, în Parcul Cișmigiu a fost organizat pentru prima oară un mare banchet, cu participarea tuturor primarilor din Vechiul Regat, iar pe aleea centrală fuseseră înșiruite mese pentru 3000 de persoane, diplomați, politicieni și cetățeni de rând ai Bucureștilor.

Va fi fost posibil să rateze Eminescu, jurnalistul și iubitorul de vești, o așa ocazie? Venea din ce în ce mai des în parc, se relaxa. Obiceiul organizării de spectacole și de reuniuni sau de evenimente, inițiat de Rege, se va generaliza în anii ce au urmat, bunăoară faimoasă va fi vara când este invitată o celebră acrobată din Franța, Léona Daré, ce se ridică la o mare înălțime în balon, ținându-se numai cu dinții de un trapez agățat de nacelă.

La puțină vreme după moartea lui Eminescu, Cișmigiul începe să strălucească și de lumina electrică, instalată de Primarul Pache Protopescu de numai câteva zile (17 iunie), iar trecătorii se delectau acum și cu fântâna luminoasă cu dynam.


Izvorul lui Eminescu, Rotonda
și rugăciunea

Partea dinspre strada Știrbei Vodă a Parcului Cișmigiu adăpostește un izvor, cunoscut până azi sub numele de Izvorul lui Eminescu. În secolul al XIX-lea, sacagii se aprovizionau cu apă de la acest izvor care se vărsa în Lacul lui Dura Neguțătorul. Probabil că istoria (mai ales istoria literaturii și a presei române) va consemna, cândva, și faptul că de la acest izvor a băut o hipnotică apă vie Mihai Eminescu, la vremea când își consuma, din ce în ce mai însingurat, timpul existenței și timpul capodoperei ce se năștea. De altfel, poetul, mereu nomad prin Capitală, a și locuit o vreme în apropiere de acest loc.

Izvorul Eminescu este azi un ansamblu peisagistic realizat din conglomerat de piatră. În anul 2009, cu ocazia comemorării a 120 de ani de la moartea poetului, au fost amplasate un medalion realizat din bronz și având un diametru de 30 de centimetri, precum și o placă comemorativă din bronz. În apropiere, Rotonda Scriitorilor, unde, laolaltă, sunt busturile lui Mihai Eminescu, Alexandru Odobescu, Titu Maiorescu, Ion Luca Caragiale, George Coșbuc, Ștefan Octavian Iosif, Ion Creangă, Alexandru Vlahuță, Duiliu Zamfirescu, Bogdan Petriceicu Hașdeu, Nicolae Bălcescu, Vasile Alecsandri. Un mare conciliu. Tăcere și sens.

Desigur, venind în Cișmigiu, la Izvorul lui Eminescu și la Copacul Vieții lui, și aducându-ne aminte rândurile scrise de poet, cum cele din rugăciunile către Fecioara Maria sau din „ Nădejde și-ntărire”, îi putem auzi glasul murmurând, ca susurul unui izvor:

Iisuse Hristoase
Izvor mântuirilor
De oameni iubitorule
Mântuitorule
De-acum și pururea
Și-n vecii vecilor...

Izvoul lui Eminescu este și un topos vrăjit, și un loc pentru îndrăgostiți, și un punct de atracție pentru căutătorii de panacee, și o sursă de limba și literatura română, și un leagăn de românitate și de spiritualitate, acum și o atracție a turismului cultural, ce sporește farmecul Capitalei, pentru cei ce au curiozitatea să descopere România profundă.


Angela Furtună
Iunie 2020