"Cercetați toate lucrurile, si păstrați ce este bun!"

Apostolul Pavel

"Iar mulţimile care mergeau înaintea Lui şi care veneau după El strigau, zicând: Osana Fiului lui David; Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului! Osana întru cei de sus" (Matei 21, 9).

"Bucură-te foarte, fiica Sionului, veseleşte-te, fiica Ierusalimului, căci, iată, Împăratul tău vine la tine drept şi biruitor; smerit şi călare pe asin, pe mânzul asinei" (Zaharia 9, 9).

Duminică, 2 aprilie, (9 Nisan), anul 33 după Hristos

Aşa prezintă Scripturile de mai sus, la Praznicul Floriilor, Intrarea unică şi Triumfală în cetatea Ierusalimului, în prima zi a săptămânii, Duminica, a Celui ce este "Domn al domnilor şi Împărat al împăraţilor" (Apoc. 17, 14), Mesia, Hristos Iisus. El a intrat însoţit de ucenici şi de mulţimi, care mergeau înaintea Lui şi cei ce veneau după El, strigând şi cântând Osanale: "Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului! Osana întru cei de sus" (Matei 21, 9), ". Împăratul lui Israel" (Ioan 12, 13). Mulţimile purtau ramuri de finic (Ioan 12, 13) în mâinile lor, tăiate din grădini (Matei 21, 8). Ca un covor de primire erau hainele puse înaintea Lui şi ramurile de finic cu florile primăverii: "Şi mulţi îşi aşterneau hainele pe cale, iar alţii aşterneau ramuri, pe care le tăiau de prin grădini" (Marcu 11, 8). O viaţă şi o bucurie nouă însoţea mulţimile.

 

În această primire minunată din partea mulţimilor Iisus a intrat în Ierusalim, cu şase zile înainte de Paştile iudeilor (Ioan 12, 1), în chipul cel mai smerit posibil, pe mânzul unei asine: "Şi au adus mânzul la Iisus şi şi-au pus hainele pe el şi Iisus a şezut pe el" (Marcu 11, 7; Matei 21, 7-8), şi însoţit de apostolii Săi şi de mulţimi, care aduceau cântări de laudă lui Dumnezeu. Iisus umblase numai pe jos, dar la Intrarea în Ierusalim a fost pe mânzul asinei, să împlinească tradiţia iudeilor de intrare a regilor lui Israel şi proorociile mesianice, pe care ei le ştiau despre cum va intra Mesia în Ierusalim, după prevestirea de la Zaharia (9, 9) şi alte locuri. Toate ca să le dea semnul recunoaşterii că El este Mesia, Hristos, Răscumpărătorul făgăduit, Cel prevestit de prooroci, spre mântuirea lui Israel şi a neamurilor. Mulţimile văzând atâtea semne la Iisus, că El este Mesia, au crezut atunci că a venit ceasul izbăvirii lor, la care, peste câteva zile, liderii religioşi le-au adus contrastul izbitor al răstignirii lui Iisus, dar Domnul le-a adus lor şi nouă, după trei zile, bucuria Învierii.

Această Intrare Triumfală a Domnului Hristos în Ierusalim a fost prevestită de Dumnezeu cu mult înainte, prin proorocii Săi, în profeţiile mesianice, zicând: "Bucură-te foarte, fiica Sionului, veseleşte-te, fiica Ierusalimului, căci iată Împăratul tău vine la tine drept şi biruitor; smerit şi călare pe asin, pe mânzul asinei" (Zaharia 9, 9). "Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului ." (Psalm 117, 26). Aici se vedea triumful împlinirii proorociilor mesianice, la intrarea Domnului în Ierusalim.

Diversitatea mulţimii la întâmpinarea Domnului

Mulţimea care L-a întâmpinat pe Domnul Iisus, la Intrarea Triumfală în Ierusalim, au fost în primul rând, cei alăturaţi de bună-credinţă când L-au văzut pe drum că vine iarăşi la Ierusalim, au fost cei ce auziseră despre El şi L-au urmat pe drumurile minunilor şi Îl credeau cu adevărat eliberator a lui Israel. De asemenea, cei veniţi la Ierusalim de Paştile iudaice şi au auzit de minunea învierii lui Lazăr, ce fusese mort de patru zile (Ioan 11, 11-44).

Mântuitorul a fost aşa de smerit, încât nu a vrut niciodată triumful omenesc sau aglomeraţii. Dovada este faptul că, după ce săvârşea câte o minune, El pleca din mijlocul mulţimii şi le zicea să nu spună nimănui (Marcu 1, 44). Dar mulţimile se adunau să-L vadă, fiindcă prezenţa Domnului arăta iubire, bunătate, milă şi răspândea multă lumină. Aşa se explică dorinţa vameşului Zaheu de a-L vedea şi el, iar Iisus l-a onorat cu vizita Lui acasă, aducându-i mântuirea prin cuvintele: "Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia" (Luca 19, 9).

Intrarea Domnului Hristos în Ierusalim nu a fost o intrare anunţată, cum sunt cele ale liderilor din istoria lumii de azi şi dintotdeauna, El a mers la templul din Ierusalim precum obişnuia să meargă cu ucenicii Săi, să înveţe poporul, doar că de data aceasta a mers pe "mânzul unei asine", căci venise ceasul împlinirii proorociilor Mesianice, ca cea de la Zaharia: "Bucură-te foarte, fiica Sionului, veseleşte-te, fiica Ierusalimului, căci, iată, Împăratul tău vine la tine drept şi biruitor; smerit şi călare pe asin, pe mânzul asinei" (Zaharia 9, 9). Smerenia este cheia mântuirii.

Mulţimile de iudei şi de vizitatori dintre neamuri veniseră la Ierusalim să sărbătorească Paştile şi, iată, adevăratul Miel Sfânt, trimis de Dumnezeu, S-a oferit de bunăvoie spre Jertfă, pentru răscumpărarea lor de sub moartea păcatelor. Astfel, comorile descoperite de generaţii, prin Providenţă, ca aspecte ale mântuirii în Hristos, prin Patimile, Jertfa şi Moartea Sa pe Cruce, Învierea Lui, chezăşia învierii omenirii, au fost şi vor fi până la a Doua Sa Venire, subiecte de studii profunde şi cugetare, spre mântuire, întru împăcarea cu Dumnezeu (1 Cor. 5, 20), prin întoarcerea cu credinţă a omului la comorile aspectelor mântuirii amintite, alături de Întrupare.

La categoria oamenilor de bună-credinţă s-au alăturat cărturarii vremii şi fariseii, ce au zis: "Deci fariseii ziceau între ei: Vedeţi, că nimic nu foloseşte! Iată, lumea s-a dus după El" (Ioan 12, 19). În acelaşi timp, fariseii văzând cum ucenicii cântă împreună cu mulţimile, I-au zis: "Învăţătorule, ceartă-ţi ucenicii! Şi El, răspunzând, a zis: Zic vouă: Dacă vor tăcea aceştia, pietrele vor striga" (Luca 19, 39). Apostolii Domnului erau aceia despre care Dumnezeu vestea cu mult înainte prin proorocii Săi: "În tot pământul a ieşit vestirea lor, şi la marginile lumii cuvintele lor" (Psalm 18, 4). Aşa, prin ei s-a împlinit propovăduirea cuvintelor "Evangheliei lui Hristos, care e puterea lui Dumnezeu de mântuire a tot celui ce crede" (Rom. 1, 16) până la marginile lumii. În cererea fariseilor de a-şi certa Domnul ucenicii se vede invidia marilor conducători religioşi ai vremii lui Iisus, din cauza popularităţii şi a cuceririi mulţimilor din partea Mântuitorului, care alături de falsa concepţie iudaică despre Mesia, Hristos vor conduce la răstignirea Lui pe Crucea Golgotei.

Iisus a avut şi adversari, precum a avut mulţimi şi mulţimi de oameni ce L-au urmat, fiindcă a spus adevărul ca să salveze omul de minciună. Scriitorul Brătescu-Voineşti a zis: "Dacă te-ai hotărât să spui adevărul, pregăteşte-te de suferinţă". Hristos Domnul a luat calea suferinţei, pentru mărturisirea adevărului (Matei 22, 16), fiindcă vedea omul ce suferea sub imperiul minciunii ca în zilele noastre şi căuta salvarea lui prin mărturisirea adevărului, care îl va face liber, iar El era "Calea, Adevărul şi Viaţa" (Ioan 14, 6), Cel ce a venit în lume să mărturisească despre Adevăr, zicând: "Şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi" (Ioan 8, 32).

Mântuitorul era Acela, despre Care se vorbea atunci ca şi acum: "n-a vorbit nimeni, niciodată, ca Omul acesta" (Ioan 7, 46). Mulţimile veneau la Iisus pentru cuvântul Lui, ce schimba sufletele şi era Omul în Care se putea avea încredere şi nu te dezamăgea niciodată. Lui Iisus îi era milă de mulţimi: "Şi văzând mulţimile, I s-a făcut milă de ele că erau necăjite şi rătăcite ca nişte oi care n-au păstor" (Matei 9, 36), şi astfel le-a tămăduit bolnavii şi le-a înmulţit cele cinci pâini şi doi peşti şi au mâncat, săturându-se ca la "cinci mii de bărbaţi, afară de femei şi de copii" (Matei 14, 14-22).

Când omul Îl vedea pe Iisus simţea că îi voieşte numai binele şi astfel Îl iubea cu cea mai mare şi sfântă iubire. El era Fiul Omului al Cărui cuvânt devenea faptă şi nu se putea schimba. El era atent cu fiecare suflet ce-l întâlnea să-l asculte cu iubire şi să-l ajute, nu ca mai-marii lideri de azi, fie ei chiar şi religioşi. Întâlnirea cu Iisus era o binecuvântare neasemuită, fiindcă vedeai pe Fiul lui Dumnezeu întrupat (Ioan 1, 14), iar cei ce Îl urmau erau atenţi la toate cuvintele Lui, deoarece erau cuvintele vieţii, ce aduceau întotdeauna o noutate, o revelaţie. Iisus nu a respins pe nimeni niciodată dintre cei ce au venit la El, deşi erau păcătoşi, ci le-a iertat păcatele şi i-a făcut sănătoşi: "Şi văzând Iisus credinţa lor, i-a zis slăbănogului: Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale!.... Scoală-te, ia-ţi patul tău şi mergi la casa ta." (Marcu 2, 1-12).

Hristos Domnul făcea totul din iubire, pentru a ajuta şi a salva omul din suferinţă, cum face şi azi. Când Iisus se întâlnea cu leproşii îi tămăduia (Luca 7, 22), pe orbi îi făcea să vadă (Ioan 9, 32), slăbănogii se ridicau la cuvântul Lui (Luca 5, 24). Venind sutaşul roman la El să-i vindece slujitorul să nu moară, Iisus i-a răspuns: "Du-te, fie ţie după credinţa ta""Şi întorcându-se acasă au găsit sluga sănătoasă"! (Matei 8, 13; Luca 7, 2).

Iair, mai-marele sinagogii, a venit şi i-a zis că fiica lui este pe moarte. Iisus i-a răspuns: "Nu plângeţi; n-a murit, ci doarme.!" Şi când a zis fetei: "Ridică-te, ea a înviat!" (Luca 8, 52-56). Deşi făcea numai bine, mai-marii vremii L-au omorât, ca şi cei de azi, prin răstignirea credinţei omului în El, iar Iisus din înaltul Crucii Golgotei Se ruga Tatălui ceresc pentru iertarea lor, zicând: "Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac!" (Luca 23, 34).

Reflecţie

Intrebarea vine: Noi, cei de azi, printre care din mulţime ne găsim la sărbătorirea Intrării Domnului în Ierusalim? Ne situăm între aceia ce L-au întâmpinat pe Iisus cu ramuri de finic în mâini şi cu covorul de primire făcut din hainele lor şi cântând Osanale sau printre conducătorii religioşi şi politici, ce I-au cerut să-şi certe ucenicii, iar în Vinerea Mare au instigat mulţimea să strige împreună cu ei: "Răstigneşte-L! Răstigneşte-L!" (Ioan 19, 6). La această temă trebuie să reflectăm, să ne salvăm sufletele, deoarece toţi acei ce L-au dus pe Iisus la răstignire au intrat în întunericul fărădelegilor, luându-şi plata lor, împreună cu Iuda, vânzătorul.

"Şi intrând El în Ierusalim, toată cetatea s-a cutremurat, zicând: Cine este Acesta?" (Matei 21, 10). Ierusalimul cu locuitorii şi vizitatorii de Paşti s-au cutremurat, fiindcă nu mai văzuseră niciodată o aşa intrare a niciunui rege şi pe bună dreptate au întrebat: "Cine este Acesta?", Care este primit şi aclamat ca un rege, dar intră diferit de regii istoriei. Răspunsul a venit de la mulţimile ce Îl cunoşteau pe Iisus, zicând: ". Acesta este Iisus, proorocul din Nazaretul Galileii" (Matei 21, 11), "Mântuitorul lumii" (Ioan 4, 42).

Întrebarea, stimate cititorule, Noi, cei de azi, la două mii de ani, printre care ne situăm, printre cei ce au întrebat, necunoscându-L, "Cine este Acesta ?", sau suntem între cei ce L-au cunoscut şi au putut răspunde: "Acesta este Iisus, proorocul din Nazaretul Galileii", "Mântuitorul lumii" (Ioan 4, 42). Ori, suntem între fariseii şi liderii religioşi de atunci, şi de azi, ce Îl invidiază de moarte, care au zis: ".Vedeţi că nimic nu folosiţi! Iată, lumea s-a dus după El" (Ioan 12, 19), care "din ziua aceea, s-au hotărât ca să-L ucidă" (Ioan 11, 53). Înţelepciunea, răspunzând, cred că zice: să se cerceteze fiecare pe sine, până nu este prea târziu.

Astfel, din toate acestea trebuie să învăţăm, dacă vrem să ne mântuim, a lua în viaţă atitudinea lui Iisus de iubire şi a vrăjmaşilor, să avem milă şi ajutor faţă de cei în suferinţă, semenii noştri şi nu atitudinea arhiereilor Ana şi Caiafa, a fariseilor, cărturarilor şi a politicienilor vremii, ca Pilat şi Irod Antipa, care L-au omorât pe Iisus, deoarece Îl urmau mulţimile de oameni.

De ce a fost Triumfală Intrarea lui Iisus în Ierusalim?

Intrarea lui Mesia, Hristos, în Ierusalim a fost Triumfală din multe motive. I S-au alăturat mulţimi de oameni, care au cântat Osanale, spre slava lui Dumnezeu încât s-a "cutremurat toată cetatea" Ierusalimului (Matei 21, 10), când a intrat Domnul în ea. Intrarea lui Iisus a fost unică şi Triumfală, fiindcă nu a intrat în chipul împăraţilor lumii, cu alaiuri pământeşi, ci într-un mod complet deosebit şi smerit pe "mânzul asinei" (Ioan 12, 15), spre slava lui Dumnezeu şi mântuirea omenirii.

Domnul a intrat în Ierusalim în chip smerit, deşi era Cel prin Care, în lucrare dumnezeiescă, s-a creat cerul şi pământul şi este "Domn al domnilor şi Împărat al împăraţilor" (Apoc. 17, 14). Mulţimile de oameni L-au primit pe Iisus ca pe un Rege, precum au vrut de multe ori să-L declare Rege (Ioan 6, 14-15), dar nu a primit, pentru că El nu a venit să fie un împărat pământesc şi să elibereze numai naţiunea lui Israel de sub asuprirea alteia, ci a venit cu demnitatea şi măreţia de Împărat al cerului şi al pământului să elibereze întreaga omenire din robia păcatului şi a morţii.

Mulţimile ştiau că Iisus este din genealogia regelui David şi astfel trebuia să fie Rege şi cum să nu-L proclame Rege când Domnul pe cei bolnavi îi tămăduia, pe morţi îi învia, iar la înmulţirea celor cinci pâini şi doi peşti la Marea Galileii, o mulţime de peste cinci sute de oameni au vrut să-L proclame rege, dar El a plecat (Ioan 6, 1-15), de El asculta şi vântul şi marea! (Matei 8, 23-27).  Mântuitorul a dorit însă un alt triumf.

Iisus a vrut ca mulţimile de oameni de atunci, de azi şi dintotdeauna să înţeleagă că El vrea triumful de a intra în inimile şi sufletele lor şi ale urmaşilor, pentru eliberarea din robia necredinţei, a păcatului şi a morţii, sub stăpânirea diavolului (Evrei 2, 14), dându-le o viaţă nouă şi fericită în lumina Evangheliei Sale mântuitoare.

În al 2-lea rând, Intrarea Domnului a fost unică şi Triumfală în Ieruslim fiindcă s-au putut vedea împlinite proorociile mesianice: "Bucură-te foarte, fiica Sionului, veseleşte-te, fiica Ierusalimului, căci, iată Împăratul tău vine la tine drept şi biruitor; smerit şi călare pe asin, pe mânzul asinei" (Zaharia 9, 9). "Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului ." (Psalm 117, 26).

"Mânzul asinei" (Ioan 12, 15) pe care Iisus a intrat în Ierusalim era semnul recunoaşterii că El este Mesia, Cel proorocit, Cel făgăduit, Care va veni la "plinirea vremii" (Gal. 4, 4) şi va aduce eliberarea şi învierea omenirii, ca Împărat al cerului şi al pământului cu biruinţă asupra morţii. Toate s-au petrecut în cântece de Osanale ale mulţimilor, spre slava lui Dumnezeu şi în adevărata însoţire a ucenicilor Săi, cucerind la vreme lumea prin ei în lucrarea Duhului Sfânt, după pogorâre peste ei "în chip de limbi de foc" (Fapte 2, 1-4).

Iisus a străbătut printre judecăţile şi uneltirile mai-marilor vremii, ce Îi cereau să-şi "certe ucenicii", când mergea însoţit de ei la templul din Ierusalim să tămăduiască pe cei bolnavi, în iubirea Sa faţă de oameni, care Îl aşteptau în suferinţă (Matei 21, 14) şi să le vestească Evanghelia cu puterea lui Dumnezeu de mântuire pentru tot cel ce crede (Rom. 1, 16).

Astfel se explică vorbirea de două mii de ani despre Intrarea Triumfală a Domnului Iisus în Ierusalim, dar de intrările împăraţilor lumii în capitalele din imperiile lor, la întoarcerea din războaie nu se mai vorbeşte, fiindcă ei au apus cu toate alaiurile lor, deoarece au lăsat pe câmpurile de luptă morţi şi răniţi, dar Iisus a lăsat în urmă din orbi oameni ce vedeau, din bolnavi, sănătoşi şi dintre morţi oameni ce i-a înviat la viaţă!

Iar de două mii de ani este prezent în istorie, în chip nevăzut, prin Providenţa faţă de lumea ce a creat-o, şi după făgăduinţele, valabile până la sfârşitul veacurilor: "unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor" (Matei 18, 20), şi "iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin" (Matei 28, 20). Toţi împăraţii şi creatori de opere diferite în lume şi fondatorii de religii au murit, şi nu însoţesc creaţiile lor, dar Hristos însoţeşte lumea ca şi creaţie a Sa prin Providenţă, cât şi opera mântuirii, fiindcă a înviat din morţi.

Iisus "a plâns" pentru popor şi cetate intrând în Ierusalim!

De ce Iisus a plâns şi era trist? Mântuitorul Iisus Hristos a plâns şi era deja trist la Intrarea în Ierusalim, fiindcă ştia ce urma să se întâmple: "Şi când S-a apropiat, văzând cetatea, a plâns pentru ea, zicând: Dacă ai fi cunoscut şi tu, în ziua aceasta, cele ce sunt spre pacea ta! Dar acum ascunse sunt de ochii tăi. Căci vor veni zile peste tine, când duşmanii tăi vor săpa şanţ în jurul tău şi te vor împresura şi te vor strâmtora din toate părţile. Şi te vor face una cu pământul, şi pe fiii tăi care sunt în tine, şi nu vor lăsa în tine piatră pe piatră pentru că nu ai cunoscut vremea cercetării tale" (Luca 19, 41-44). Din această cauză a plâns Iisus şi era trist, fiindcă El prevedea că Ierusalimul va fi dărâmat şi nu va mai rămânea "piatră pe piatră" (Luca 19, 44).

Această dărâmare a Ierusalimului a avut loc în anul 70 d.Hr. la cucerirea Imperiului Roman, fiindcă mai-marii lideri, în descoperirea Scripturilor, nu au vrut să primească pe Mesia, Care aducea cele spre pacea cetăţii şi a locuitorilor: "Căci vor veni zile peste tine, când duşmanii tăi vor săpa şanţ în jurul tău şi te vor împresura şi te vor strâmtora din toate părţile. Şi te vor face una cu pământul, şi pe fiii tăi care sunt în tine, şi nu vor lăsa în tine piatră pe piatră pentru că nu ai cunoscut vremea cercetării tale" (Luca 19, 43-44). Zadarnic au apărat şase sute de mii de soldaţi israeliţi, cu preţul vieţii, zidurile oraşului Ierusalim, căci împăratul roman Tit cu numai optzeci de mii de soldaţi au trecut oraşul prin foc şi sabie.

Astfel, poate vedea omul adeverirea Scripturilor ce zic: "Nu se mântuieşte împăratul cu oştire multă şi uriaşul nu se va mântui cu mulţimea tăriei lui" (Psalmul 32, 16) ".de n-ar păzi Domnul cetatea, în zadar ar priveghea cel ce o păzeşte" (Psalm 126, 1). Prin altă Scriptură, Domnul spune conducătorilor din toate vremurile: "Şi acum, împăraţi, înţelepţiţi-vă! Învăţaţi-vă toţi care judecaţi pământul! Slujiţi Domnului cu frică şi vă bucuraţi de El cu cutremur. Luaţi învăţătură, ca nu cumva să Se mânie Domnul şi să pieriţi din calea cea dreaptă, când se va aprinde degrab mânia Lui! Fericiţi toţi cei ce nădăjduiesc în El" (Psalm 2, 10-12).

Aşa a fost dărâmat de romani templul din Ierusalim, zidit în vremea lui Zorobabel, la întoarcerea poporului Israel după 70 de ani din robia babiloniană (Ieremia 29, 10), precum a fost dărâmat templul lui Solomon la venirea lui Nabucodonosor, iar poporul rămas în viaţă s-a împrăştiat prin lume să-şi salveze viaţa! Toate pierderile au fost din cauza necredinţei şi a păcatului. De data aceasta poporul evreu va sta departe de patria lui Israel, vreme de aproape două mii de ani, până după cel de al 2-lea Război Mondial, când, prin voia lui Dumnezeu, liderii lumii de atunci au trebuit să redea pamântul Canaan înapoi poporului Israel, pentru că a fost dat de Dumnezeu părinţilor lor: Avraam, Isaac şi Iacob (1 Cronici 16, 14-18). Să înveţe popoarele de aici şi din istoriile proprii că atunci, când nu au ascultat de Dumnezeu şi au intrat în păcat şi fărădelege, au intrat alte neamuri cu războaie şi le-au luat pământul patriei lor, iar ei au fost robiţi.

Apoi, Iisus mai era trist "şi plângea" pentru locuitorii Ierusalimului ce vor fi în viaţă la dărâmarea cetăţii, când a zis: "Şi te vor face una cu pământul, şi pe fiii tăi care sunt în tine." (Luca 19, 44), fiindcă liderii religioşi şi politici nu au vrut să-L primească pe El, Mesia, Hristos, Care a venit pentru pacea lor. În lumina revelaţiilor biblice, dărâmarea Ierusalimului nu s-ar fi întâmplat, dacă mai-marii poporului L-ar fi primit pe Iisus, ce venise spre pacea lor: "Dacă ai fi cunoscut şi tu, în ziua aceasta, cele ce sunt spre pacea ta! Dar acum ascunse sunt de ochii tăi" (Luca 19, 42). "Ierusalime, Ierusalime, care omori pe prooroci şi cu pietre ucizi pe cei trimişi la tine; de câte ori am voit să adun pe fiii tăi, după cum adună pasărea puii săi sub aripi, dar nu aţi voit" (Matei 23, 37).

Iisus era trist şi plângea şi pentru cei din mulţimea de atunci, care I-au răstălmăcit învăţăturile şi-L vor acuza pe nedrept, deoarece El ştia că dintre ei vor fi mulţi ce vor striga în Vinerea Mare: "Răstigneşte-L! Răstigneşte-L!" (Ioan 19, 6; Luca 23, 21). Domnul mai era trist la Intrarea Triumfală în Ierusalim, fiindcă El ştia că, de fapt, este intrarea pentru a începe Săptămâna Sfintelor Patimi, dar o primea bucuros spre mântuirea neamului omenesc.

Iisus ar fi fost bucuros şi nu trist, dacă liderii religioşi şi politici, cât şi cărturarii şi bătrânii vremii ar fi deschis uşa sufletului să intre triumfal în Ieruslimul inimilor, cum zice: "Iată, stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine" (Apoc. 3, 20), dar ei nu au vrut, ci au strigat în Vinerea Mare: ". Răstigneşte-L! Răstigneşte-L!..." (Ioan 19, 6), instigându-i şi pe cei din mulţime să strige cu ei răstignirea propriului lor Mântuitor. Odată cu aceasta s-a adeverit o altă Scriptură, prin care Iisus zice: "de câte ori am voit să adun pe fiii tăi, după cum adună pasărea puii săi sub aripi, dar nu aţi voit! Iată, vi se lasă casa voastră pustie!" (Matei 23, 37-38)

Cetatea Ierusalimului s-a cutremurat la intrarea Domnului în ea: "Şi intrând El (Iisus) în Ierusalim, toată cetatea s-a cutremurat, zicând: Cine este Acesta? Iar mulţimile răspundeau: Acesta este Iisus, proorocul din Nazaretul Galileii" (Matei 21, 10-11). Da, Iisus era proorocul proorocilor, iar mulţimile Îi aduceau Osanale, fiindcă "îi văzuseră toate minunile" (Luca 19, 37), când El a dat lumină celor orbi, a tămăduit pe cei bolnavi, a ridicat pe cei slăbănogi, a înviat pe cei morţi şi le-a înmulţit pâinile în pustie. Şi totuşi, Iisus era trist si plângea, deoarece ştia ce este în inimile lor: "Iar Iisus însuşi nu Se încredea în ei, pentru că îi cunoştea pe toţi. Şi pentru că nu avea nevoie să-I mărturisească cineva despre om, căci El însuşi cunoştea ce era în om" (Ioan 2, 24-25). De aceea Domnul zice: "Păziţi-vă însă de oameni" (Matei 10, 17).

Reflecţie

Iisus este trist şi plânge şi în timpurile de astăzi, pentru dărâmarea atâtor localităţi şi căderea atâtor suflete sub imperiul păcatelor şi al neprimirii Lui, Care a venit spre pacea popoarelor de azi şi dintotdeauna să le apere. Numai prezenţa Domnului în mijlocul cetăţii este apărarea ei: "Dumnezeu este în mijlocul cetăţii, nu se va clătina; o va ajuta Dumnezeu dis-de-dimineaţă" (Psalmul 45, 5). Dar El, totuşi, nu încetează a chema pe fiecare popor şi pe fiecare suflet continuu, zicând: "Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi" (Matei 11, 28); "Fiţi treji, privegheaţi. Potrivnicul vostru, diavolul, umblă, răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită" (1Petru 5, 8).

Urmarea lui Hristos spre mântuire este posibilă prin lepădarea de sine a omului, adică lepădarea de omul necredinţei şi a păcatului şi luarea crucii personale: "Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să-Mi urmeze Mie" (Luca 9, 23) şi va fi salvat de la crizele şi dezastrele din univers, ce sunt urmarea păcatelor. Şi mai previne omul, Domnul când zice: ". dar de nu vă veţi pocăi, toţi veţi pieri la fel!" (Luca 13, 3).

Timpul de intrare a Domnul în Iersualim nu a fost scurt, fiindcă de la Muntele Măslinilor şi de la satul din faţă, de unde a luat mânzul asinei (Matei 21, 1-8) şi până la templu - am văzut în vizita făcută - era o distanţă bună. Să ne imaginăm că pe acea distanţă, de la Muntele Măslinilor şi până la templul din Ierusalim, s-au adăugat grupuri şi grupuri mulţimilor ce-L însoţeau, sporind cântările de Osanale "Osana Fiului lui David; binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului! Osana întru cei de sus!" (Matei 21, 9), ". Împăratul lui Israel!" (Ioan 12, 13). Această cântare, spre slava lui Mesia, Hristos, a făcut să răsune ecoul de la Muntele Măslinilor prin valea lui Iosafat la Muntele Templului din Ierusalim.

În această atmosferă de slavă adusă lui Dumnezeu, iată ce se întâmplă: "Dar unii farisei din mulţime au zis către El: Învăţătorule, ceartă-ţi ucenicii" (Luca 19, 39). Cât de necredincioşi şi fără bun-simţ puteau să fie acei farisei ca să zică Domnului să-Şi certe ucenicii, în bucuria acelei mulţimii. Nu s-au gândit la ce vor zice cei din mulţime despre ei. Iar El le-a răspuns: ".Zic vouă: Dacă vor tăcea aceştia, pietrele vor striga. Şi când S-a apropiat, văzând cetatea, a plâns pentru ea" (Luca 19, 40-41). Asta înseamnă că tremurau de frică toţi liderii religioşi şi politici că mulţimile ce-L aclamau pe Iisus să nu-L declare rege, fiindcă Îi cântau: ".Osana! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel!" (Ioan 12, 13). Astfel, în orbirea lor nu puteau să se bucure, deşi Dumnezeu le prevestise înainte: "Bucură-te foarte, fiica Sionului, veseleşte-te, fiica Ierusalimului, căci, iată, Împăratul tău vine la tine drept şi biruitor; smerit şi călare pe asin, pe mânzul asinei" (Zaharia 9, 9). Această Intrare Triumfală în Ierusalim, a Împăratului cerului şi al pământului, Mesia, Hristos Iisus, era în planul lui Dumnezeu şi vestită lor, dar ei nu au putut vedea în orbirea spirituală a necredinţei, cum nu pot vedea mulţi azi.

Iisus alungă vânzătorii din Templu

Străbătând Iisus cetatea Ierusalimului, în împrejurările văzute şi cântându-I mulţimile Osanale, a ajuns la templul din Ierusalim, unde a fost confruntat cu următoarele aspecte dureroase: "Şi a zis lor: Scris este: " (Matei 21, 13). De ce? Să lăsăm Scriptura următoare să ne răspundă: "Şi a intrat Iisus în templu şi a alungat pe toţi cei ce vindeau şi cumpărau în templu şi a răsturnat mesele schimbătorilor de bani şi scaunele celor care vindeau porumbei" (Matei 21, 12; Luca 19, 45-46).

Astfel, vedem cum negustorii, cu aprobarea mai-marilor templului făceau comerţ, vânzând şi cumpărând lucruri trecătoare în Casa de Rugăciune! În faţa acestei situaţii, Mântuitorul a căutat, înainte de a-L răstigni şi cu orice risc, să mai îndrepte ce găsea în neorânduială. Templul strălucea cu pietrele în soare şi era mândria naţională a lui Israel, şi ei îl făcuseră casă de negustorie! Cum fac mulţi azi din Bisericile lui Dummnezeu. Iisus venise să salveze templul, dar arhiereii nu L-au primit.

Despre templu. În templul minunat, parfumul mirositor al tămâiei din cădelniţele de aur se ridica împreună cu luminile din candelele cu ulei de măsline, odată cu rugăciunile poporului credincios spre mila lui Dumnezeu, ce le trimise pe Mesia. Se vedea sângele mieilor ce simboliza Sângele Mielului, Iisus, ce venise să ridice păcatul lumii (Ioan 1, 29). Deasupra copacul verde, din Sfânta Sfintelor, se arăta slava lui Dumnezeu. La altarul tămâierii din Sfânta Sfintelor slujeau preoţii de secole în slujbele simbolurilor ce arătau spre venirea Izbăvitorului Făgăduit, Mesia, Hristos.

Ce dureros, căci toate au apus şi s-au dărâmat odată cu neprimirea lui Mesia ceresc, Hristos, în templu de către liderii religioşi şi politici, care L-au şi răstignit. A mai rămas zidul plângerii, de două mii de ani, la care merg israeliţi de pretutindeni şi plâng şi se roagă lui Dumnezeu, cât şi vizitatorii din întreaga lume. Prin primirea Fiului Său Iisus, ca Răscumpărător, templu ar fi strălucit spre slava lui Dumnezeu mai departe, împreună cu cetatea Ierusalimului, ca o metropolă pe pământ şi centru de gravitaţie, iar porumbelul păcii de pe ziduri, ce simboloza pe Duhul Sfânt, s-ar fi revărsat peste toate popoarele. Să rugăm pe Bunul Dumnezeu să înveţe naţiunile lumii din istoria strălucirii şi dărâmării templului şi a Ierusalimului din cauza alungării lui Mesia, Hristos Iisus.

Lucrările divine ale Domnului au continuat mai departe la templu cu tămăduirea celor bolnavi: "Şi au venit la El, în templu, orbi şi şchiopi şi i-a făcut sănătoşi" (Matei 21, 14). Văzând arhiereii şi cărturarii minunile pe care Iisus le făcea în templu şi cum copiii Îi cântau: "Osana Fiului lui David!, s-au mâniat, şi I-au zis: Auzi ce zic aceştia? Iar Iisus le-a zis: " (Matei 21, 15-16).

Aşa s-au petrecut lucrurile săvârşite de Domnul Iisus în Duminica Floriilor la templul din Ierusalim, intrând cu acestea în Săptămâna Sfintelor Patimi. După o astfel de zi încărcată, Mântuitorul a plecat seara în Betania, unde a stat până luni dimineaţa, când a venit (Matei 21, 17-18) cu apsotolii din nou la templu, pentru a continua ultimele învăţături ale Evangheliei Sale mântuitoare. Dar, Săptămâna Sfintelor Patimi ale Domnului va avea contrastul Duminicii Învierii lui Hristos, ce va fi biruinţa vieţii asupra morţii, la care cei ce L-au răstignit nu s-au gândit, fiindcă nu au crezut. Deşi liderii religioşi Îl părăsiseră pe Iisus, El tot a venit la ei.

Iisus a intrat în Ierusalim după minunea învierii lui Lazăr

Înainte de Paştile iudeilor Iisus a mers în Betania, ce era la cincisprezece stadii de Ierusalim, pentru a-l învia pe Lazăr, mort "de patru zile" (Ioan 11, 17), deşi ucenicii I-au zis: "Învăţătorule, acum căutau iudeii să Te ucidă cu pietre, şi iarăşi Te duci acolo?" (Ioan 11, 8; Ioan 8, 59). Domnul cu ucenicii ajungând în Betania, a fost întâmpinat de surorile lui Lazăr, Marta şi Maria, precum am văzut, care plângeau după fratele lor. Stând de vorbă cu ele "a lăcrimat Iisus" (Ioan 11, 35) în faţa lor şi a iudeilor, ce veniseră să le mângâie după moartea fratelui lor. Mântuitorul ajungând la mormântul lui Lazăr, S-a rugat Tatălui ceresc şi a strigat cu glas mare: "Lazăre, vino afară!" "Şi a ieşit mortul, fiind legat la picioare şi la mâini cu fâşii de pânză şi faţa lui era înfăşurată cu mahramă. Iisus le-a zis: Dezlegaţi-l şi lăsaţi-l să meargă" (Ioan 11, 43-44).

După această minune a învierii lui Lazăr au crezut mai mulţi iudei în Iisus (Ioan 11, 45), chiar şi dintre căpetenii (Ioan 12, 42). Văzând aceasta, arhiereii şi fariseii au adunat Sinedriul, unde arhiereul anului Caiafa a zis că "e mai de folos să moară un om pentru popor decât să piară tot neamul", nedându-şi seama că el prevesteşte "că Iisus avea să moară pentru neam", şi astfel împreună cu alţi lideri: "Din ziua aceea, s-au hotărât ca să-L ucidă" (Ioan 11, 53), să  nu meargă poporul după El. În aceeaşi vreme: "S-au sfătuit arhiereii ca şi pe Lazăr să-l omoare, căci din cauza lui mulţi dintre iudei mergeau şi credeau în Iisus" (Ioan 12, 10-11).

Astfel, observăm că Domnul Iisus din părerea de rău că Lazăr murise a mers să-l învieze, deşi ştia că prin aceasta îşi grăbeşte moartea din partea mai-marilor lideri ai vremii. La fel, în Ierusalim Mântuitorul a intrat pentru mulţimile ce Îl aşteptau de Paştile iudeilor să le tămăduiască bolnavii (Matei 21, 14-16), şi să le arate semne că El este Mesia, deşi prevedea că datorită aceastei popularităţi fariseii şi cărturarii o să-I grăbească moartea.

În Ierusalim, de Paştile iudeilor, veniseră şi mulţimi de pelerini din toate părţile după obicei, ce ştiind că Iisus vine la Ierusalim au luat ramuri de finic şi au venit în întămpinarea Lui, strigând: "Osana! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel!" (Ioan 12, 12-13).

Reflecţii la primirea lui Iisus în sufletele noastre

"Că, iată, ne suim la Ierusalim şi Fiul Omului va fi predat arhiereilor şi cărturarilor; şi-L vor osândi la moarte şi-L vor da în mâna păgânilor" (Marcu 10, 33). Astfel, prin prevestirea Patimilor Sale, Îşi pregătea Iisus ucenicii Săi, despre cele ce aveau să se întâmple cu El, să rămână statornici când se vor întâmpla. Cu toate acestea, Domnul a plecat în Betania şi l-a înviat pe Lazăr şi a intrat şi în Ierusalim, pentru mulţimile ce Îl aşteptau la templu să le tămăduiască bolnavii, precum am văzut. Astfel, ne pregăteşte Iisus şi pe noi astăzi, stimate cititorule, prin cele ce urmează.

Iisus era trist la intrarea în Ierusalim, precum am văzut, fiindcă El voia să triumfe intrarea Lui ca Fiu al lui Dumnezeu şi Mesia în inimile lor să le mântuiască. Iisus voia triumfuri cereşti de mântuire în sufletele şi inimile mulţimilor, şi nu triumfuri pământeşti. Să nu-L întristăm şi noi cei credincioşi de azi să nu poată intra în inimile noastre şi să ne salveze. Experienţele triste şi aflate că s-au întâmplat celor ce nu L-au primit pe Domnul, inclusiv cu dărâmarea templului şi distrugerea Ierusalimului şi cu răspândirea poporului în toată lumea, să le luăm ca mari semne de trezire şi primire a unicului Mântuitor, Mesia, Hristos Iisus, în inimile noastre.

Distrugerea omului, dacă nu Îl primeşte prin credinţă pe Dumnezeu în viaţa lui, nu trebuie crezut că vine ca o pedeapsă, ci ca o rămânere a omului singur şi fără apărare şi ajutor de la Creatorul său. Mai pe înţeles, este ca rămânerea copilului fără părinţi. Iată lucrările diavolului asupra omului depărtat de Dumnezeu. "Fiţi treji, privegheaţi. Potrivnicul vostru, diavolul, umblă, răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită" (1 Petru 5, 8).

Aşteptări omeneşti şi oferte divine

La Intrarea Triumfală în Ierusalim, Iisus, în loc să fie impresionat de primirea şi aplauzele mulţimilor, ca împăraţii lumii, sau de clădirile impunătoare ale cetăţii, El "a plâns" pentru viitorul oraşului, ce va fi dărâmat, şi răspândirea poporului Său în lume, aşa pecum am văzut mai sus. Era vremea crucială când marii lideri religioşi Ana şi Caiafa, cât şi politicienii Irod Antipa si Pilat, în loc să aleagă pe Iisus, Care era salvarea şi pacea Ierusalimului şi a naţiunii lor, au ales răstignirea Lui şi distrugerea oraşului la venirea romanilor.

Fariseii şi cărturarii, în falsa concepţie iudaică despre Mesia, aşteptau un luptător războinic împotriva romanilor, iar Dumnezeu le-a dat un Miel răscumpărător pe Iisus: "Ei vor porni război împotriva Mielului, dar Mielul îi va birui, pentru că este Domnul domnilor şi Împăratul împăraţilor şi vor birui şi cei împreună cu El - chemaţi şi aleşi şi credincioşi" (Apoc. 17, 14).

Ei aşteptau un împărat lumesc şi războinic, dar au primit un Învăţător smerit. Arhiereii şi cărturarii aşteptau să-I ofere palate lui Mesia, în concepţia lor greşită, dar El a venit şi a căutat inimile oamenilor. Israel trăia în criza de identitate, crezându-se fiii lui Avraam, dar ei nu trăiau în credinţa lui Avraam. Se credeau robi ai romanilor, dar Iisus le spunea că sunt robi ai păcatului. Ei se uitau la armatele romane când Domnul le arăta o lume a valorilor spirituale şi eterne prin Evanghelia Sa. Iisus le arăta criza eternităţii lor naţionale, prin propriile concepţii şi filozofii de viaţă greşite. Ei vedeau prezentul prin cele lumeşti, iar Domnul Iisus le oferea şi prezentul binecuvântat în ascultarea de Dumnezeu, cât şi viitorul şi veşnicia, să devină liberi şi fericiţi, dar ei nu primeau, cum nu primesc cei de azi şi sfârşesc şi ei ca cei dinainte.

Criza lumii de azi

Lumea de astăzi se confruntă ca atunci cu aceleaşi crize de concepţii, filozofii, învăţături, imoralităţi, războaie, identităţi naţionale, crize morale şi economice etc. Dar răspunsul este acelaşi: alegerea adevăratului Salvator şi Eliberator Mesia, Hristos Iisus, ".singurul Stăpânitor, Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor" (1 Tim. 6, 15), Care vine blând şi smerit să intre Triumfal în cetatea inimilor şi a sufletelor ca unicul Mântuitor, pentru eliberarea lor şi a naţiunilor din robia păcatului şi a morţii.

Astfel precum, pentru mai marii lideri a naţiunii lui Israel de atunci, intrarea lui Iisus în Ierusalim şi primirea Lui era ultima şansă de mântuire, tot aşa, pentru popoarele de azi, primirea şi intrarea lui Iisus în oraşele popoarelor este ultima şansă de salvare din toate crizele familiare, locale şi mondiale cu perspectiva Vieţii Veşnice.

Naţiunea lui Israel de atunci, cu liderii ei religioşi şi politici, avea să aleagă între pacea divină adusă de Iisus şi pacea romană. Ei au ales pacea omenească de la romani, ce le-a adus distrugerea şi au răstignit pe Iisus Ce le aducea pacea divină, Care le aducea, în acelaşi timp şi Împărăţia lui Dumnezeu. Nu poporul Israel L-a răstignit pe Iisus, ci conducătorii lui, ca şi conducătorii celorlalte naţiunii, ce fac greşeli catastrofale în istorie şi suferă poporul nevinovat. De aceea, popoarele lumii trebuie să-şi aleagă conducători după inima lui Dumnezeu, cum a fost regele David (1 Regi 13, 14), şi nu după inima oamenilor, care aprobă păcatul şi fărădelegile.

Iisus a avut de ales atunci, între tronul lui Israel cu învingerea romanilor şi Crucea răstignirii pe Golgota cu învingerea diavolului şi eliberarea omenirii întregi de sub moartea păcatelor. Domnul a mai avut de ales între coroana de aur trecătoare a poporului Israel şi între cununa de spini, hule şi insulte, între piroanele răstignirii cu mântuirea omenirii din moartea păcatelor. Dar Iisus a ales răstignirea şi moartea, ca omul şi popoarele să aleagă viaţa, întru urmarea Lui, spre Viaţa Veşnică. Între aceste alternative, Iisus a ales Grădina Ghetsimani cu rugăciunea "sudorilor de sânge" (Luca 22, 44) şi voia lui Dumnezeu de dragul salvării tale, stimate cititorule, a sufletului meu şi a lumii întregi, şi să bea paharul (Matei 26, 39) amar al răstignirii, pentru bucuria răscumpărării neamului omenesc prin Jertfa Sa pe Cruce şi a învierii omenirii în Învierea Sa.

Cine este Acesta? (Matei 21, 10)

"Şi intrând El în Ierusalim, toată cetatea s-a cutremurat, zicând: Cine este Acesta?" (Matei 21, 10). Aşa au întrebat cei de atunci tulburaţi, la Intrarea Triumfală a lui Iisus în Ierusalim: "Cine este Acesta?", după cum întreabă şi cei de azi, cine este Acesta, Iisus Hristos, să ascultăm de Evanghelia Lui? Dumnezeu aduce răspunsul prin mulţimile credincioase, zicând: "Iar mulţimile răspundeau: Acesta este Iisus, proorocul din Nazaretul Galileii" (Matei 21, 10-11) şi "Mântuitorul lumii" (Ioan 4, 42).

Răspunsul îl pot găsi cei de azi, cum ar fi putut să-l găsească şi cei de atunci, dacă ar fi vrut să-l caute, întrebând despre profeţiile mesianice începând de la Adam, care zice că El, Hristos este sămânţa femeii care avea să zdrobească capul şarpelui (Facere 3, 15). Să întrebe pe Avraam şi va zice: El este după rânduiala lui Melhisedec, Împăratul Salemului, Împăratul păcii (Facere (14, 18); pe Iacov şi va zice: El este Şilo din sămânţa lui Iuda. Isaia va zice: El este "Emanuel", "Înger de mare sfat, Sfetnic minunat, Dumnezeu tare, biruitor, Domn al păcii, Părinte al veacului ce va să fie" (Isaia 7, 14; 9, 5-6). Emanuel, ce se tâlcuieşte "cu noi este Dumnezeu" (Matei 1, 23), şi nimeni nu poate fi "împotriva noastră" (Rom. 8, 31).

Ieremia zice: Odrasla lui David "Domnul-dreptatea-noastră!" (Ieremia 23, 6); Daniel zice că: El este Mesia. Iar Osea va zice: "Dar Dumnezeu este Domnul Savaot, Domnul este numele Lui" (Osea 12, 6); Sf. Ioan Botezătorul zice că Iisus este: "Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii" (Ioan 1, 29). Dumnezeu-Tatăl  zice: "Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit" (Matei 3, 17); Iar, în comparaţie cu omul necredincios, şi diavolul Îl recunoaşte pe Iisus cine este, când zice despre Iisus: ".Te ştim cine eşti: Sfântul lui Dumnezeu" (Marcu 1, 24). În altă parte tot diavolul zice necredinciosului, despre Iisus: "Ce ai Tu cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu?" (Matei 8, 29). Credinceoşii din toate timpurile Îl mărturisim pe Iisus Hristos, zicând că El este: ". Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui viu" (Ioan 6, 69), ". Mântuitorul lumii" (Ioan 4, 42). Iar, Iisus Domnul răspunde tuturor de unde vine rătăcirea: "Răspunzând, Iisus le-a zis: Vă rătăciţi neştiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu" (Matei 22, 29). Să găsim despre El, Iisus ne îndeamnă: "Cercetaţi Scripturile,... Şi acelea sunt care mărturisesc despre Mine" (Ioan 5, 39). Este un îndemn să cercetăm ca să aflăm că Hristos este Mesia.

Tu pe cine alegi, stimate cititorule?

Eu Îl aleg pe Iisus, "Domnul domnilor, Împăratul împăraţilor" (Apoc. 17, 14), pentru că nu este alt Nume dat oamenilor sub Cer ca să ne mântuiască (Fapte 4, 12), şi astfel El să vină şi să intre triumfal în sufletul meu, în familia mea, în oraşul, poporul şi în ţara mea şi El să ne conducă prezentul şi viitorul spre veşnicie. E ultima noastră şansă să-L mai alegem pe Iisus, până când va veni ca Împărat în toată slava Sa, cu sfinţii Săi îngeri, pe norii cerului să şadă pe tronul slavei Sale, adunându-se înaintea Lui toate neamurile (Matei 25, 31-32), "să judece vii şi morţii" (1 Petru 4, 5). Atunci va fi rândul Lui, să vină ca Judecător, precum acum este rândul nostru să-L alegem ca Mântuitor şi să nu-L mai răstignim prin necredinţă. Azi alegi viaţa sau moartea, azi alegi între bine şi rău, între minciună şi adevăr. Alegându-L pe Iisus, alegi viaţa, binele şi adevărul pentru tine. Acum două mii de ani, Hristos Domnul a ales moartea, pentru toţi ca noi să avem astăzi şansa să alegem viaţa, fiindcă El este: "Calea, Adevărul şi Viaţa" (Ioan 14, 6). Calea spre toate înălţările, Adevărul ce face liber, Viaţa cea adevărată cu revărsarea întru Viaţa Veşnică.

Iisus a călătorit în fiecare zi din Betania la Ierusalim

După o zi încărcată cu Intrarea în Ierusalim şi lucrările divine la templu, Iisus a plecat seara împreună cu ucenicii în Betania, care "era aproape de Ierusalim, ca la cincisprezece stadii" (Ioan 11, 18). Această desplasare a făcut-o Domnul în fiecare zi din Săptămâna Sfintelor Sale Patimi: Dimineaţa a venit din Betania la Ierusalim (Matei 21, 17-18), sau de pe Muntele Măslinilor, unde petrecea în rugăciune (Luca 21, 37-38), pentru vestirea Evangheliei şi săvârşirea lucrărilor mântuitoare a mulţimilor de atunci şi a celor de azi şi de mâine, prin Evangheliile ce ni le-a lăsat.

Seara mergea înapoi în Betania, unde petrecea peste noapte în casa lui Lazăr, sau la Muntele Măslinilor ca să stea de vorbă cu Tatăl ceresc în rugăciune despre mântuirea lumii, ca ziua următoare să se întoarcă împreună cu ucenicii la Ierusalim. Sf. Luca zice că rămânea noaptea şi pe Muntele Măslinilor, ca marţi noaptea, iar dimineaţa venea la Ierusalim, fiindcă "tot poporul venea dis-de-dimineaţă la El în templu, ca să-L asculte" (Luca 21, 37-38). Toate până în Vinerea Mare, în zorii dimineţii, când Iisus va fi arestat în Grădina Ghetsimani, dus spre judecată la Sinedriul iudaic cu Caiafa (Matei 26, 57), şi a Tribunalului roman din Ierusalim condus de guvernatorul Ponţiu Pilat (Marcu 15, 1-2), unde va primi sentinţa de condamnare la moarte prin răstignire! (Matei 27, 26).

Aşa petrecându-se marile evenimente în Duminica Floriilor, cu Intrarea Triumfală a Domnului Iisus în Ierusalim, lucrările mântuitoare la templu, s-a trecut la începerea Săptămâni Sfintelor Patimi, la care va urma contrastul Dumincii Învieriilui Hristos, necrezut de cele două tribunale de judecată ce L-au condamnat la moarte! Să-L urmăm şi noi în fiecare zi, din săptămâna Patimilor pe Mântuitorul Hristos, cât şi în toate zilele vieţii, trăind şi noi pentru El iubirea ce a trăit-o El faţă de mântuirea noastră şi a aproapelui. "Mărire Marelui Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Hristos Iisus, Care S-a dat pe Sine pentru noi ." (Tit 2, 13-14). Astfel, alegându-L pe Iisus Hristos în viaţă spre viitor, vom vedea după săptămâna necazurilor (Ioan 16, 33), cu ducerea crucii mântuirii, ziua biruinţei şi Duminica Învierii, prin credinţa în Învierea lui Hristos, chezăşia învierii celui ce crede. Amin.