"Cercetați toate lucrurile, si păstrați ce este bun!"

Apostolul Pavel

CONDUCĂTORII POPOARELOR ȘI OMENIREA LA RĂSCRUCE,

DATORITĂ NEPRIMIRII LUI MESIA, HRISTOS IISUS!

„Îl văd, dar acum încă nu este; îl privesc, dar nu de aproape; o stea răsare din Iacov.” (Numeri 24, 17)

„Unde este regele Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Răsărit Steaua Lui şi am venit să ne închinăm Lui” (Matei 2, 2).

„Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona(Matei 6, 24).

Să mulțumim, să binecuvântăm pe Dumnezeu și să strigăm cu iubire în mijlocul popoarelor și al guvernelor lumii „Slavă marelui Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Hristos Iisus” (Tit 2, 13), Mesia, Cel Făgăduit, și venit la „plinirea vremeii” (Gal. 4, 4), „Care S-a dat pe Sine pentru noi, ca să ne izbăvească de toată fărădelegea şi să-Şi curăţească Lui popor ales, râvnitor de fapte bune” (Tit 2, 14) și S-a vestit că El este Steaua de lumină divină a fiecărui popor, spre călătoria în pacea ce a adus-o la Nașterea Sa, către Împărăția lui Dumnezeu. Trimiterea lui Mesia, Hristos a avut loc „Prin milostivirea milei Dumnezeului nostru, cu care ne-a cercetat pe noi Răsăritul cel de Sus (Luca 1, 78), Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, Întrupat în umanitate pentru mântuirea lumii.

 

Steaua lui Mesia spre care a călătorit poporul Israel în istorie

Dumnezeul adevărat al poporului Israel, Dumnezeul părinților lor, Avraam, Isaac și Iacov, le-a revelat prin Scriptura de mai sus, zicând: „Îl văd, dar acum încă nu este; îl privesc, dar nu de aproape; o stea răsare din Iacov..” (Numeri 24, 17). Această Stea descoperită de Dumnezeu poporului Israel, Care va răsării din Iacov era și este Steaua lui Mesia, Cel Făgăduit de Dumnezeu, că va veni la „plinirea vremii” (Gal. 4, 4), spre mântuirea poporului Israel, cât și a tuturor popoarelor neamului omenesc. Astfel, poporul ales, a călătorit în istoria lui călăuzit de această Stea a lui Mesia și de care nu l-a putut desparte nimeni în suferințele lui.

Mesia pentru poporul Israel era ca o Candelă aprinsă și tainică ce se transmitea din generație în generație. Prevestirea Stelei Mesianice, prin proorocii Vechiul Testament de către Dumnezeu, ce va răsăsri din Iacov (Numeri 24, 17) și strălucirea Împărăției Mesianice a întărit poporul atât de mult încât nici moartea nu l-a înfricoșat și nici nu l-a despărțit de Steaua izbăvitoare a veniriri lui Mesia spre care călătoreau.

Ce minunat și real se descoperă in Scriptură, zicând „Îl văd, dar acum încă nu este; îl privesc, dar nu de aproape”, pe Mesia, Cel Făgăduit de Dumnezeu ca Izbăvitorul omului din robia păcatelor și a diavolului, încă de la căderea lui Eva și Adam și încoronează vederea cu revelația: „o stea răsare din Iacov…” (Numeri 24, 17), adică din unul din copiii lui Iacov va răsări Steaua, Se va Naște Mesia: „Prin milostivirea milei Dumnezeului nostru, cu care ne-a cercetat pe noi Răsăritul cel de Sus” (Luca 1, 78)

Începând de la Moise toți proorocii lui Dumnezeu au vestit în fiecare an, despre venirea lui Mesia ca Izbăvitor în lumina Stelei, Care va răsări din Iacov. Poporul Israel făcea și face și azi propovăduire religioasă prin firea lui și nu l-a putut opri nimeni în istorie și nici nu-l poate opri, fiindcă este de la Dumnezeu.

Dar propovăduirea lor religioasă a fost pozitivă, fiindcă a vestit printre neamurile pământului venirea unui Izbăvitor în persoana lui Mesia, Hristos. Israel trebuia să vestească venirea lui Mesia precum au vestit părinților: Avraam în toate călătoriile lui la neamuri, Iosif și Moise în Egipt, profetul Daniel în Babilon, Iosua Navi, urmașul lui Moise, în pământul lor Canaan printre neamuri și ceielalți prooroci ce au urmat. Providența divină era cu ei, fiindcă numai religia Dumnezeului părinților lor vestea printre neamurile pământului pe Dumnezeul Cel viu și adevărat. Celelate neamuri credeau în zeii și idolii lor făcuți de mâini omenești. Ori, Dumnezeu voia salvarea neamurilor prin propovăduirea de către Israel a Dumnezeului adevărat al părinților lor. Locuirea evreiilor în diferite diaspore din lume a fost un beneficiu pentru neamuri, datorită credinței lor în Dumnezeu prin care au salvat moralitatea și cu înțelepciunea lor au ajutat economiile popoarelor.

Tot poporul Israel, născut de Dumnezeu prin Avraam, Isaac și Iacov cu urmașii lor, era chemat să fie un popor de Apostoli a Domnului la toate neamurile, vestind revelațiile lui Dumnezeu. Sensul propovăduirii revelațiilor divine din partea lui Israel, era o binecuvântare pentru neamuri, după cum revelează Scriptura, ce zice: „După aceea a zis Domnul către Avram: „Ieşi din pământul tău, din neamul tău şi din casa tatălui tău şi vino în pământul pe care ţi-l voi arăta Eu. Şi Eu voi ridica din tine un popor mare, te voi binecuvânta, voi mări numele tău şi vei fi izvor de binecuvântare. Binecuvânta-voi pe cei ce te vor binecuvânta, iar pe cei ce te vor blestema îi voi blestema; şi se vor binecuvânta întru tine toate neamurile pământului (Facere 12, 1-3).

Semnul caracteristic al evreiilor era credința lor putrenică în viitorul lor Mesianic, garantat de Dumnezeu prin venirea lui Mesia, Steaua ce se va naște din Iacov, părintele lor. Toate generațiile strămoșilor au crezut în proorociile Mesianice. Steaua lui Isarel era Steaua lui Mesia, Hristos Iisus, Care va veni și îi va elibera din robia păcatelor și din toate robiile popoarelor idolatre al vremii lor.

Puterea credinței și a nădejdii lui Israel

Mai întâi, definiția credinței în lumina revelației, prin Scriptura ce zice: „Iar credinţa este încredinţarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute” (Rom. 11, 1). Astfel, Sf. Ap. Pavel vine și arată că ceea ce i-a ținut pe înaintașii lui Israel din generație în generație, până la venirea lui Mesia, a fost puterea credinței și încrederii lor în Dumnezeu. Sf. Pavel descoperă omenirii din partea lui Dumnezeu, căci tot credința stă și la baza înțelegerii cum Dumnezeu a creaiat lumea din nimic, zicând. „Prin credinţă înţelegem că s-au întemeiat veacurile prin cuvântul lui Dumnezeu, de s-au făcut din nimic cele ce se văd” (Evrei 11, 3).

În continuare, vorbește de credința lui Abel, care a adus o mai bună jertfă decât Cain fratele lui, a lui Enoh ce a fost luat de pe pământ să nu vadă moartea, a lui Noe, ce a luat de la Dumnezeu prin credință cele despre potop ce nu se vedeau, Avraam a urmat chemarea Domnului tot prin credință, Sara a primit să nască fiu pe Isaac prin credință, tot Avraam prin credință era gata să aducă jertfă lui Dumnezeu pe fiul său Isaac când a fost încercat (Facere 22, 1-18).

Isaac prin credința despre cele viitoare a binecuvântat pe fii săi Iacov și Esau (Evrei 11, 20), iar Iacov a binecuvântat pe fii lui Iosif ((Facere 48, 8-10; Evrei 11, 21). Când a venit vremea Iosif a proorocit despre ieșirea lui Israel din Egipt (Facere 50, 25). Prin credință Moise a fost ascuns de părinții lui (Evrei 11, 23), iar la vreme el prin credință a primit chemarea lui Dumnezeu de a scoate pe poporul Israel din robia egipteană și a-l trece prin Marea Roșie (Ieșire 3, 1-22), spre patria Canaan, făgăduită de Dumnezeu lui Avraam, părintele poporului Israel (Facere 12, 1-7). Iosua Navi prin credință a văzut zidurile orașului Ierihon căzute, după ce le-a înconjurat șapte zile (Evrei 11, 30).

Și încheie Sf. Pavel zicând că timpul nu-i mai ajumnge să scoată în evidență puterea credinței la Ghedeon, de Barac, de Samson, de Ieftae, de David, de Samuel şi de prooroci, Care prin credinţă, au biruit împărăţii, au făcut dreptate, au dobândit făgăduinţele, au astupat gurile leilor, Au stins puterea focului, au scăpat de ascuţişul sabiei, s-au împuternicit, din slabi ce erau s-au făcut tari în război, au întors taberele vrăjmaşilor pe fugă; Unele femei şi-au luat pe morţii lor înviaţi. Iar alţii au fost chinuiţi, neprimind izbăvirea, ca să dobândească mai bună înviere; Alţii au suferit batjocură şi bici, ba chiar lanţuri şi închisoare; Au fost ucişi cu pietre, au fost puşi la cazne, au fost tăiaţi cu fierăstrăul, au murit ucişi cu sabia, au pribegit în piei de oaie şi în piei de capră, lipsiţi, strâmtoraţi, rău primiţi. Ei, de care lumea nu era vrednică, au rătăcit în pustii, şi în munţi, şi în peşteri, şi în crăpăturile pământului. Şi toţi aceştia, mărturisiţi fiind prin credinţă, n-au primit făgăduinţa” (Evrei 11, 32-39). De ce „n-au primit făgăduința”? Iată răspunsul, zicând: „Pentru că Dumnezeu rânduise pentru noi ceva mai bun, ca ei să nu ia fără noi desăvârşirea” (Evrei 11, 40). Și după revelația altei Scripturi nu venise „plinirea vremii” (Gal. 4, 4) ca omenirea să-L primească pe Mesia.

Puterea credinței, a nădejdii și răbdării atâtor generații să vadă Steaua, ce va răsării din Iacov, cum li s-a prevestit, a fost încrederea în revelația Scripturii ce zice: „Căci aştepta cetatea cu temelii puternice, al cărei meşter şi lucrător este Dumnezeu” (Evrei 11, 10). Iar „cetatea cu temelii puternice” așteptate era Mesia, Hristos, Care să recapituleze în Sine neamul omenesc „al cărei meşter şi lucrător este Dumnezeu”.

Steaua din Iacov a răsărit în noaptea Betleemului

la „plinirea vremii” (Gal. 4, 4), pentru toate popoarele lumii

„Unde este regele Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Răsărit Steaua Lui şi am venit să ne închinăm Lui” (Matei 2, 2). Iar cei care au întrebat „Unde este regele Iudeilor, Cel ce S-a născut?”și au putut afirma „Căci am văzut la Răsărit steaua Lui şi am venit să ne închinăm Lui” au fost magii de la Răsărit: „Iar dacă S-a născut Iisus în Betleemul Iudeii, în zilele lui Irod regele, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: „Unde este regele Iudeilor…” (Matei 2, 1-2).

Iată efectul ce l-a produs în inima regelui și a locuitorilor: „Şi auzind, regele Irod s-a tulburat şi tot Ierusalimul împreună cu el!” Această tulburare i-a condus la ce ne spune Scriptura următoare, pentru toate generațiile: „Şi adunând pe toţi arhiereii şi cărturarii poporului, căuta să afle de la ei: Unde este să Se nască Hristos? Iar ei i-au zis: În Betleemul Iudeii, că aşa este scris de proorocul: Şi tu, Betleeme, pământul lui Iuda, nu eşti nicidecum cel mai mic între căpeteniile lui Iuda, căci din tine va ieşi Conducătorul care va paşte pe poporul Meu Israel” (Matei 2, 4-6).

Aflând regele Irod că Cel ce S-a născut în Betleem, după prevestirile proorocilor, iar magii I-au văzut Steaua și că El va fi conducătorul lui Israel a început imediat să gândească în mod viclean, cum să-L piardă să nu îi ia locul lui de rege. „Atunci Irod chemând în ascuns pe magi, a aflat de la ei lămurit în ce vreme s-a arătat Steaua. Şi trimiţându-i la Betleem, le-a zis: Mergeţi şi cercetaţi cu de-amănuntul despre Prunc şi, dacă Îl veţi afla, vestiţi-mi şi mie, ca, venind şi eu, să mă închin Lui” (Matei 2, 7-8).

Dovada faptului că Irod era viclean în gândul lui când a zis magilor „dacă Îl veţi afla, vestiţi-mi şi mie, ca, venind şi eu, să mă închin Lui” este intervenția în vis a lui Dumnezeu magilor, zicându-le „să nu se mai întoarcă la Irod,… pe altă cale s-au dus în ţara lor” și în visul lui Iosif, căruia i-a zis: „… Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod are să caute Pruncul ca să-L ucidă” (Matei 2, 12-13). Poporului Israel i s-a vestit Nașterea lui Mesia, Hristos, din partea lui Dumnezeu prin magii de la Răsărit și păstorii din jurul Betleemului (Luca 2, 8-20)

Conducătorii nu au primit Steaua lui Mesia răsărită din Iacov

Regele Irod, împreună cu locuitorii Ierusalimului în loc să se bucure că a venit „plinirea vremii” (Gal. 4, 44), când a răsărit Steaua din Iacov (Numeri 24, 17), ce a fost prevestită de Dumnezeu prin prooroci „… regele Irod s-a tulburat şi tot Ierusalimul împreună cu el” și astfel au pierdut primirea lui Mesia, Hristos, Izbăvitorul lor din robiile fărădelegilor. Mai grav și trist a fost atunci că Irod „… trimiţând a ucis pe toţi pruncii care erau în Betleem şi în toate hotarele lui, de doi ani şi mai jos, după timpul pe care îl aflase de la magi. Atunci s-a împlinit ceea ce se spusese prin Ieremia proorocul: Glas în Rama s-a auzit, plângere şi tânguire multă; Rahela îşi plânge copiii şi nu voieşte să fie mângâiată pentru că nu sunt” (Matei 2, 16-18). Numai Pruncul Iisus a putut fi salvat prin fuga în Egipt (Matei 2, 13-15). Așa putem vedea câte greutăți și opoziții din partea necredinței oamenilor a întâmpinat Dumnezeu să se Nască Fiul Său din Fecioară în lumea oamenilor fărădelegilor și să o mântuiască.

Conducătorii poporului, care nu au primit vestirea Stelei ce a răsărit și pe Mesia, Hristos ce Îl așteptau, îi prezintă Scriptura următoare: „… regele Irod s-a tulburat... Şi adunând pe toţi arhiereii şi cărturarii poporului, căuta să afle de la ei: Unde este să Se nască Hristos?” (Matei 2, 3-4). Irod, arhiereii și cărturarii poporului au fost conducătorii, care în loc să primească vestirea prin Stea a venirii lui Mesia, Hristos, Cel așteptat de secole au pus mâna pe sabie și au „ucis pe toţi pruncii care erau în Betleem şi în toate hotarele lui, de doi ani şi mai jos” (Matei 2, 16), ca să nu le scape Pruncul Iisus și să-L poată prinde să-L ucidă să nu ajungă „Conducătorul care va paşte pe poporul Meu Israel" (Matei 2, 6). Așa au fost omorâți copii nevinovați de conducătorii popoarelor în istorie.

Poporul și copiii suferă din cauza conducătorilor

„Glas în Rama s-a auzit, plângere şi tânguire multă; Rahela îşi plânge copiii şi nu voieşte să fie mângâiată pentru că nu sunt” (Matei 2, 18). S-a adeverit proorocia că în Rama se va auzi plângere și tânguire mare, și că Rahela străbunica multor fii ai poporului Israel „îşi plânge copiii şi nu voieşte să fie mângâiată pentru că nu sunt”, fiindcă regele Irod Idumeul „trimiţând a ucis pe toţi pruncii care erau în Betleem şi în toate hotarele lui, de doi ani şi mai jos, după timpul pe care îl aflase de la magi” (Matei 2, 16).

Ne imaginăm câtă durere și lacrimi erau aolo în inimile și ochii mamelor, a taților și bunicilor pentru mulțimea copiilor de la „doi ani și mai jos”, pe care Irod cu conducătorii de atunci i-au omorât. Așa liderii necredincioși dintotdeauna au dus poporul la suferință și i-a deviat drumul în istorie, precum liderii de atunci ai lui Israel, ce au deviat drumul națiunii lor de la primirea lui Mesia, Steau răsărită din Iacov (Numeri 24, 17), după cum le-a fost prevestit, spre care au călătorit cu credință și nădejde înaintașii lor secole de-a rândul în istorie.

Aceasta a avut loc din cauza liderilor religioși și politici ai poporului, ce nu așteptau un Mesia ceresc, cu valori spirituale de eliberare din roabia fărădelegilor, ci un mesia politic, ce să-i elibereze de sub stăpânirea Imperiului Roman. În întunecimea acestui interes politic conducătorii au interpretat greșit și proorociile Mesianice în direcția omenească și astfel au rătăcit un popor întreg de la Steaua lui Mesia ce le-a răsărit din Iacov (Numeri 24, 17), prin Nașterea lui Mesia, Hristos în Betleemul Iudei, spre toată eliberarea. Liderii de atunci au refuzat pe Mesia ce era un „Om al durerilor”, deoarece El „fusese străpuns pentru păcatele noastre şi zdrobit pentru fărădelegile noastre” (Isaia 53, 3-5). Ei voia un mesia pământesc cu sabia.

Acei conducătorii nu așteptatu un Mesia să le de-a Împărăția lui Dumnezu, ci un mesia să le de-a împărăție în aceasta viața. Nu era în mințile și concepțiile lor smerenia care dă viață, ci mândria și trufia ce omoară. Cauzele ce i-a condus pe liderii de atunci a lui Israel la neprimirea lui Mesia, Hristos, Steaua lor ce le-a răsărit din Iacov (Numeri 24, 17), tot aceleași motive i-a condus și pe arhiereii și cărturarii de mai târziu să strige înaintea lui Pilat: „Răstigneşte-L! Răstigneşte-L!” (Ioan 19, 6), încât Pilat i-a întrebat: „Să răstignesc pe Împăratul vostru?” (Ioan 19, 15), iar „Arhiereii au răspuns: Nu avem împărat decât pe Cezarul” (Ioan 19, 15) de la Roma, de care ei de fapt voiau să scape cu orice preț. Au dat un răspuns fals, precum fals și viclean a zis și Irod magilor „vestiţi-mi şi mie, ca, venind şi eu, să mă închin Lui”, ca să-L prindă pe Pruncul Iisus și să-L ucidă (Matei 2, 13).

Adevărat ne descoperă Scriptura că Mesia, Hristos: „Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit” (Ioan 1, 11). Dar, iată, ce descoperă Dumnezeu celor care L-au primit pe Mântuitorul lor Hristos „Şi celor câţi L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu” (Ioan 1, 12), prin Harul adus de Iisus Domnul.

De data aceasta nu L-a mai scăpat Dumnezeu Tatăl pe Fiul Său Iisus ca la Nașterea Sa, când L-a trimis în Egipt (Matei 2, 19-23), fiindcă Îl trimisese să Se aducă Jertfă Sfântă pe Crucea Golgotei, pentru răscumpărarea lui Israel de sub moartea păcatelor cât și a tuturor popoarelor lumii, deoarece „Întru El avem răscumpărarea prin sângele Lui şi iertarea păcatelor, după bogăţia harului Lui” (Efes. 1, 7).

A lepădat Dumnezeu pe poporul Său?

Răspunsul îl dă Dumnezeu prin Sf. Ap. Pavel, cel mai mare Apostol al lui Israel și al lui Hristos, când a zis: „Întreb deci: Oare lepădat-a Dumnezeu pe poporul Său? Nicidecum! Căci şi eu sunt israelit, din urmaşii lui Avraam, din seminţia lui Veniamin. Nu a lepădat Dumnezeu pe poporul Său, pe care mai înainte l-a cunoscut. Nu ştiţi, oare, ce zice Scriptura despre Ilie? Cum se roagă el împotriva lui Israel, zicând: „Doamne, pe proorocii Tăi i-au omorât, jertfelnicele Tale le-au surpat şi eu am rămas singur şi ei caută să-mi ia sufletul!”. Dar ce-i spune dumnezeiescul răspuns? „Mi-am pus deoparte şapte mii de bărbaţi, care nu şi-au plecat genunchiul înaintea lui Baal”.

Deci tot aşa şi în vremea de acum este o rămăşiţă aleasă prin har. Iar dacă este prin har, nu mai este din fapte; altfel harul nu mai este har. Iar dacă este din fapte, nu mai este har, altfel fapta nu mai este faptă. Ce este deci? Nu tot Israelul a dobândit ceea ce căuta; ci cei aleşi au dobândit, iar ceilalţi s-au împietrit, Precum este scris: „Dumnezeu le-a dat duh de amorţire, ochi ca să nu vadă şi urechi ca să nu audă până în ziua de azi”. Iar David zice: „Facă-se masa lor cursă şi laţ şi sminteală şi răsplătire lor! Întunce-se ochii lor ca să nu vadă şi spinarea lor încovoaie-o pentru totdeauna!” Deci, întreb: S-a poticnit, oare, ca să cadă? Nicidecum!

Şi prin căderea lor, neamurilor le-a venit mântuirea, ca Israel să-şi întărâte râvna faţă de ele. Dar dacă greşeala lor a fost bogăţie lumii şi micşorarea lor bogăţie neamurilor, cu cât mai mult întreg numărul lor! (Rom. 11, 1-12)

Iată ce zice Dumnezeu prin Apostolul Său Pavel neamurilor: „Căci v-o spun vouă, neamurilor: Întru cât sunt eu, deci, apostol al neamurilor, slăvesc slujirea mea, Doar voi izbuti să aţâţ râvna celor din neamul meu şi să mântuiesc pe unii dintre ei. Căci dacă înlăturarea lor a adus împăcarea lumii, ce va fi primirea lor la loc, dacă nu o înviere din morţi?”… Nu te mândri faţă de ramuri; iar dacă te mândreşti, nu tu porţi rădăcina, ci rădăcina pe tine. Dar vei zice: Au fost tăiate ramurile, ca să fiu altoit eu. Bine! Din cauza necredinţei au fost tăiate, iar tu stai prin credinţă. Nu te îngâmfa, ci teme-te;

Căci dacă Dumnezeu n-a cruţat ramurile fireşti, nici pe tine nu te va cruţa. Vezi deci bunătatea şi asprimea lui Dumnezeu: Asprimea Lui către cei ce au căzut în bunătatea Lui către tine, dacă vei stărui în această bunătate; altfel şi tu vei fi tăiat. Dar şi aceia, de nu vor stărui în necredinţă, vor fi altoiţi; căci puternic este Dumnezeu să-i altoiască iarăşi. Căci dacă tu ai fost tăiat din măslinul cel din fire sălbatic şi împotriva firii ai fost altoit în măslin bun, cu atât mai vârtos aceştia, care sunt după fire, vor fi altoiţi în însuşi măslinul lor. Pentru că nu voiesc, fraţilor, ca voi să nu ştiţi taina aceasta, ca să nu vă socotiţi pe voi înşivă înţelepţi; că împietrirea s-a făcut lui Israel în parte, până ce va intra tot numărul neamurilor” (Rom. 11, 13-25).

Iar cu privire la mântuirea lui Israel zice: „Şi astfel întregul Israel se va mântui, precum este scris: „Din Sion va veni Izbăvitorul şi va îndepărta nelegiuirile de la Iacov; Şi acesta este legământul Meu cu ei, când voi ridica păcatele lor” (Rom. 11, 26-27). După această proorocie pentru Israel creștinilor le este interzis să fie antisemiți. Isarel rămâne în toată vremea poporul ales a lui Dumnezeu, spre mântuirea în Mesia Hristos când va veni și pentru ei „plinirea vremii” (Gal. 4, 4). O parte dintre evrei au primit pe Mesia, Hristos și se cheamă evrei Mesianici, iar altă parte mare încă Îl așteaptă pe Mesia să-i izbăvească și pe ei din robia păcatelor. Sf. Apostoli ai Domnului Iisus au fost tot evrei, prin care Dumnezeu a vestit Evanghelia lui Hristos la neamuri. Numai Sf. Evanghelistul Luca a fost de alt neam.

Să căutăm prin credință să pricem revelația următoarei Scripturi, care zice: „O, adâncul bogăţiei şi al înţelepciunii şi al ştiinţei lui Dumnezeu! Cât sunt de necercetate judecăţile Lui şi cât sunt de nepătrunse căile Lui!” (Rom. 11, 33) de mintea omenească și în mod deosebit cea departe de Dumnezeu. Astfel, precum am aflat din Scripturi că Dumnezeu nu a lepădat pe Israel, tot așa Dumnezeu nu leapădă nici un popor, căci El le-a creat și nu vrea moartea păctosului, ci să se întoarcă și să fie viu (Iezechil 33, 11). Popoarele se îndepărtează de Dumnezeu, prin ascultarea de diavolul în viața de necredință și păcat, dar Dumnezeu nu se depărtează de ele, ci caută să le întoarcă și să le mântuiască prin Mesia, Hristos Iisus, pe Care L-a trimis.

Conducătorii și alte neamuri, L-au primit pe Mesia, Hristos?

L-au primit dar nu în totalitate. Ca să înțelegem, trebuie să considerăm că pentru orice primire și împlinire în viață este nevoie de condiții favorabile. Ori, Religia Creștină a fost în persecuție peste trei secole până la Constantin cel Mare, în anul treisute treisprezece. Iar cum s-au petrecut lucrurile în istorie o să vedem în mare la cele ce urmează. Neamurile aveau zeii lor.

Scripturile următoare, ne revelează că Dumnezeu a înștiințat și a chemat la Nașterea Fiului Său, Iisus Hristos, Mesia Cel Făgăduit și neamurile, prin magii de la răsărit: „Iar dacă S-a născut Iisus în Betleemul Iudeii, în zilele lui Irod regele, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: Unde este regele Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Răsărit steaua Lui şi am venit să ne închinăm Lui” (Matei 2, 1-2).

Astfel, observăm că de vederea Stelei lui Mesia pe bolta cerului, Dumnezeu a învrednicit nemurile să o vadă prin magii de la răsărit și pe ei i-a trimis la Ierusalim să întrebe. „Unde este regele Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Răsărit steaua Lui şi am venit să ne închinăm Lui”. Așa vedem adeverirea Scripturii de iubire a lui Dumnezeu, pentru mântuirea a toate popoarele lumii, prin trimiterea Fiului Său, zicând: „Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3, 16).

Cu toate că Dumnezeu L-a trimis pe Mesia, Hristos și pentru neamuri să le mântuiască, înștințându-le prin magii de la Răsărit, multe popoare nu L-au primit nici până astăzi pe Izbăvitorul lor Mesia, Hristos nici în estul-mijlociu, unde S-a născut și nici în alte părți ale lumii. Deci, nu numai conducătorii poporului evreu nu L-au primit pe Mesia, deși au fost pregătiți de Dumnezeu în mod special ca popor ales, prin proorocii din mijlocul lor în toate vremurile, dar iată ce zice Domnul celor ce L-au primit: „Şi celor câţi L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu” (Ioan 1, 12)

Binețeles, că mulți din popoarele unde Iisus S-a născut L-au primit în număr foarte mare chiar de la început. Astfel, primele Biserici creștine acolo s-au format, începând de la Ierusalim, iar întâia oară ucenicii s-au numit creștini în Antiohia (Fapte 11, 26). Biserica creștină a suferit mari persecuții și a dat Sfinți în toate. După trei secole, când a venit Constantin cel Mare și Mama sa Elena, s-a dat libertate Bisericii creștine prin Edictul de la Milano în 313. De atunci, Biserica creștină a putut să se organizeze, ieșind din catacombe.

Popoarele care L-au primit pe Mesai, Hristos au fost popoarele Europei născute din urmașii lui Iafet, fiul lui Noe cel mai mic. Popoarele africane și asiatice, ce rezultă din Ham, al doilea fiu al lui Noe, L-au primit într-o măsură mai mică, rămânând astfel la religiile lor: Budismul, Confucianismul, Mahomedanismul etc. La fel nu L-au primit pe Mesia în toatalitate nici cei din Sem, primul fiu al lui Noe, din care a urmat Avram și din urmașii lui Israel. Avram a avut doi fiii: pe Ismaiel cu femeia Agar egipteanca, fiindcă Sara nu putea avea copii (Facere 16, 1-16) și pe Isaac cu femeia sa Sara, care a născut la bătrânețe cu binecuvântarea lui Dumnezeu (Facere 17, 19, 21). Isaac a avut cu femeia sa Rebeca pe Isav și Iacov (Facerte 25, 21-34). Iar, Iacov a avut doisprezece copii de la cele două femei ale sale Lia și Rahila (facere 29, 1-30), din care au rezultat cele douăsprezece semințenii ale poporului Isarel, care L-au primit pe Mesia, Hristos în parte. Iar din Ismael au urmat popoarele arabe, care la fel nu l-au primit în totalitate pe Mesia, Hristos.

Să nu uităm că Biserica Ortodoxă Antiohieană este din cele mai vechi timpuri formată din popoarele arabe, și care este și în America. Iar ucenicii Domnului prima dată s-au numit creștini în marele oraș Antiohia (Fapte 11, 26), din Siria, cucerit de cruciați în 1089. Date despre formarea primelor comunități creștine în Antiohia le găsim în Faptele Apostolilor 11, 25-27, unde a predicat Sf. Ap. Petru.

Referitor la continuarea omenirii după potop, Biblia revelează că a fost binecuvântată de Dumnezeu să se înmulțească din familia lui Noe, care avea pe cei trei fiii amintiți, înainte de potop: „Şi i s-au născut lui Noe trei fii: Sem, Ham şi Iafet” (Facere 6, 10), cărora după potot le-a zis: „Şi a binecuvântat Dumnezeu pe Noe şi pe fiii lui şi le-a zis: „Naşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l stăpâniţi!” (Facere 9, 1), după cum a binecuvântat Dumnezeu și pe Adam și Eva la început să se înmulțească: „Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietăţile ce se mişcă pe pământ şi peste tot pământul!” (Facere 1, 28).

Deși, Mesia nu a fost primit în totalitate la început, totuși a fost primit într-un număr foarte mare de suflete în popoarele lumi și astfel au fost creștini în toate țările și au dat omenirii Sfinți ca pildă de urmarea a lui Hristos, Care este: „Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan 14, 6). Biserica creștină a început din Ierusalim unde S-a născut, a trăit și a Înviat Mesia, Hristos Iisus și s-a răspândit în toată lumea prin propovăduirea la început a Apostolilor și apoi prin urmașii lor până la a Doua Venire a Domnului Hristos să judece vii și morții (1 Petru 4, 5).

Triumful Religiei Creștine a fost în timpul Imperiului Bizantin, cu capitala la Constantinopul, între Bosfor și Dardanele, până la 29 Mai, 1453, când Dumnezeu a îngăduit să cadă sub Imperiul Otoman, ca să le dea învățătura Evangheliei lui Hristos și lor să o primească sau să le fie de mărturie în ziua judecății (Luca 9, 5). Dezvoltarea a fost atât în răsărit cât și în apus, chiar și după Schisma din 1054, când Biserica creștină, ce era una s-a împărțit în două: Biserica Ortodoxă de Răsărit și Biserica Catolică de Apus, cu scaunul papal în Roma. Biserica Catolică a cunoscut apoi a doua ruptură în 1483-1546, prin reformatorii Luther, Calvin și Zwingli, de unde a urmat Biserica protestantă cu toate împărțirile ei în istorie.

Dacă privim la popoarele din Europa și America, care au primit creștinismul, în comparație cu popoare de pe celelalte continente, ce nu au primit religia creștină, vom observa o diferență pozitivă de dezvoltare foarte mare în toate direcțiile de viață. Aceasta s-a datorat Bisericilor creștine, care au primit pe Mesia, Hristos ca Mântuitor al lor și au mărturisit credința în El: „Că de vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui” (Rom. 10, 9). Toate au dobândit o nouă cultură creștină cu mari valori morale și spiritiale, care au fost transmise prin educație din generație în generație.

Apostolul neamurilor la încreștinarea Europei

Prima călătorie misionară a Sf. Ap. Pavel

Popoarele Europei au fost încreștinate încă de misionarii apostilici sub conducerea Sf. Ap. Pavel al neamurilor (Fapte 9, 15) în timpul celor mai mari persecuții sub Imperiul Roman. Sf. Ap. Pavel a mers în prima călătorie misionară să ducă Evanghelia lui Hristos pe continentul Europei însoțit de Sf. Evanghelist Marcu și de Barnaba (Fapte 15, 37). În această călătorie au plecat din Antiohia Siriei și au trecut în Cipru, unde Sf. Pavel l-a convertit pe proconsulul roman Sergiu Paulus (Fap 13, 4-12).

Din Cipru misionarii apostolici au călătorit în Pamfilia (la Perga), apoi în Pisidia Antiohiei și în Licaonia (Iconiu, Listra și Derbe). Au călătorit mulți Kilometri prin munți și locuri grele și neprimitoare. Dar roadele încreștinări au fost mari, și mai ales între păgânii din Licaonia. Prin minunea lui Dumnezeu Sf. Pavel a rămas cu viață la Listra (Fapte 14, 9). Aici a stabilit o ierarhie începătoare (Fapte 14, 23). Astfel, pima călătoie misionară a Sf. Pavel s-a încheiat pe la anul 49 după Hristos Antiohia.

A doua călătorie misionară

La această călătorie Sf. Pavel, apostolul neamurilor, a plecat tot din Antiohia prin anul 50 spre nord, cercetând Bisericile întemeiate în prima călătorie și a ajuns până în Galația, de unde a mers către nord-vest. A intrat în Alexandria Troadei (Troada) de unde a mers în Grecia la Neapolis Cavala de azi. A predicat Evanghelia în Filipi, Tesalonic, Anfipoli, Bereea, Atena, Corint (Fapte 15, 30; 18, 18). Peste tot Sf. Pavel a avut mult de suferit, înafară de Bereea. În Filipi a fost biciuit și a ajuns în temniță, iar la Corint a ajuns în tribunal la proconsulul Galion, care se pare ca era fratele filosofului Seneca.

În Atena Sf. Pavel a ținut în fața filosofilor cel mai mare discurs Evanghelic în Areopag. Cu toate greutățile misionare, într-o Europă plină de idoli, Hristos a întemeiat prin apostolul Său Pavel, chemat pentru neamuri, mari Biserici în Filipi, Tesalonic și Corint, care au continuat prin Providența până în ziua de azi. Călătoria a doua misionară a durat 3 ani și astfel s-a încheiat în anul 53, vizitând Ierusalimul și Antiohia. De la Corint Sf. Pavel a trimis două Epistole Bisericilor din Tesalonic. La Efes arată grija sa pentru toate Bisericile întemeiate (2 Cor. 11, 28). De la Corint a trimis Epsitola Bisericii din Roma.

A treia călătorie misionară

În această călătorie Sf. Ap. Pavel a plecat anul următor, 54 d. Hristos și a durat 4 ani și a vizat încreștinarea Asiei. Astfel, Sf. Pavel a dus Evanghelia pe continentul Asiei îndepăratate. A stat 3 ani numai în Efes (Fapte 22, 31). Evanghelia a fost predicată în marele orașe ale vremii: Milet (Fapte 20, 17), Colose, Laodiceea, Ierapoli (Cols. 1, 2; 4, 13-16; Filip. 2, 23). Încreștinările în masă au fost atât de mari încât nu se mai puteau vinde stauiele Artemidei, zeița venerată în cetatea Artenis.

Vânzătorii statuilor, din cauza nevânzărilor, au intrat atunci într-o mare revoltă, Sf. Pavel ajutat de creștini a reușit să scape (Fapte 19, 30). După aceasta a mers în Macedonia (D Cor. 7, 5; Fapte 20, 1), și apoi în Grecia, oprindu-se la Corint (Fapte 20, 3). De la Corint Sf. Pavel a plecat pe usact, să nu fie arestat de iudeii care îl căutau, la Ierusalim să ducă ajutoarele strânse cu mari greutăți din Macedonia (2 Cor. 8, 1), Ahaia (1 Cor. 16, 1-3; 8, 1; 9, 15; Rom. 15, 26-31).

Apostolul neamurilor arestat la Ierusalim!

Ajuns la Ierusalim, Sf. Pavel a fost arestat și acuzat că a profanat tempul pentru că l-a dus înăuntru pe Trofim (Fapte 21, 27-30). Erau gata să-l ucidă cu pietre. A fost salvat de proconsulul roman Claudiu Lisias, fiindcă Sf. Pavel era cetățean roman (Fapte 22, 25). A doua zi a ajuns în fața Sinedriului iudaic, dar judecata nu a reușit să se țină datorită neânțelegirilor între saduchei și farisei (Fapte 22, 30; 23, 10). Claudiu Lisias, aflând de un complot împotriva Sf. Pavel de a-l omori (fapte 22, 35), l-a trimis îndată sub pază în Cezareea la proconsulul Felix, ce îl va ține tot sub pază (Fapte 23, 12-15).

După cinci zile de cercetări Felix l-a luat pe Sf. Pavel la judecată. Apoi, ca să facă pe placul iudeiilor l-a ținut sub pază militară mai departe în captivitate (Fapte 24, 1-25), timp de doi ani, până la venirea noului procurator Festus Porcius în anul 60 d. Hristos. Acesta a căutat să rezolve situația, dar Sf. Pavel a prevăzut o judecată nedrepată din cauza iudeiilor și astfel a cerut ca cetățean roman să fie judecat de tribunalul împăratului la Roma (Fapte 25, 11). În timp ce aștepta trimiterea la Roma Sf. Pavel a fost învitat să vorbească în fața regelui Agripa al 2-lea și a surorii sale Bernice (Fapte 25, 13; 26, 32).

Călătoria Sf. Pavel spre Roma la judecata Cezarului

După aceasta marele Apostol al lui Hristos, Pavel, este dat centorionului lui Iuliu cu o Scrisoarea către împăratul roman. Călătoria pe apă spre Roma a fost cu multe și grele întâmplări, oprindu-se în Creta. Căpitanul vasului împreună cu ai săi au devenit foarte speriați de valuri, dar Sf. Pavel a intervenit și ei primind îndrumările lui au ajuns la insula Malta, scăpând toți cu viață (Fapte 27, 1; 28, 1). Pe insula Malta au stat trei luni (Fapte 28, 11).

Apoi, au pleact spre Siracuza, Reggio Calabria, Pozzuoli, lângă Napoli, spre Roma. În primăvara anului 61 după Hrsitos apostolul neamurilor, Pavel, a ajuns la Roma, capitala marelui imperiu roman, unde a fost primit foarte bine de Biserica din Roma, la care el trimisese Epsitola către Romani. În așteptarea judecății la împăratul, Sf. Pavel a stat într-o casă cu chirie doi ani sub pază militară, binențeles (Fapte 28, 30).

În privilegiul de libertate ca cetățean roman i s-a permis să fie vizitat de diferite persoane din centrele evreiești din Roma (Fapte 28, 17-27). În libertatea ce o avea s-a ocupat de Bisericile înfințate, trimițându-le Epsitolele către: Efeseni, Coloseni, Filemon și Filipeni. Astfel, Sf. Pavel deși sub arest a desfășurat o activitate misionară foarte mare în Biserica din Roma și până la Bisericile ce le înființase în Asia.

Cele patrusprezece Epistolele ale Sf. Ap. Pavel sunt evidențele de netăgăduit a Bisericilor, pe care le-a întemeiat în Eurupa și le-a hirotonit episcopi și preoți (1 Tim. 5, 17-25). Apostolul Andrei a propovăduit Evanghelia lui Hristos până în Dobrogea noastră, devenind apostolul neamului românesc. Toate neamurile de pe continentul European au lăsat idolatria și au fost renăscute la o viață nouă prin „Evanghelia lui Hristos, pentru că este putere a lui Dumnezeu spre mântuirea a tot celui care crede(Rom. 1, 16).

Decapitarea marelui apostol al neamurilor

Întrucât din Iudeea nimeni nu a venit la Roma să-l acuze pe Sf. Pavel a fost lăsat în libertate, după doi ani. Cartea Faptele Apostolilor nu mai prezintă ce s-a întâmplat după aceasta privind călătoriile misionare ale marilor apostoli Pavel și Petru. Tradiția vorbește de călătoria Sf. Pavel în Spania, care fusese stabilită mai înainte (Rom. 15, 24-28). Epsitolele 1 și 2 Timotei și Epistola către Tit prevăd o călătorie în Orient. Apostolul neamurilor Pavel a fost în Creta (Tit 1, 5), Macedonia (1 Tim 1, 3), Alexandria Troadei (2 Tim 4, 13), Efes (1 Tim 1, 3), la Milet (2 Tim 4, 20) , propunându-și să ajungă și în Epir (Tit 3, 12). Aceste călătorii s-au petrecut între anii 63-66 după ce a fost lăsat liber de sub arestul din Roma.

În anul 66 Sf. Pavel a fost arestat La Nicopole în Epir și dus la Roma. La prima aduiere nu s-a hotărât nimic. Închisoarea era foarte grea aflăm din Epistola către (2 Tim. 1, 12; 2, 9). În anul 67 d. Hristos (Eusebiu de Cezareea), marele Apostol al lui Hristos, pentru neamuri, Sf. Pavel, a fost scos din închisoarea Tuliano din Roma și pus să meargă pe drumul spre Portul Ostia, în care timp i s-a tăiat capul, sfârșind ca martiriul prin decapitare, intarea în Împărăția lui Dumnezeu, pe care o propovăduise ca nimnei altul. Mormântul Sf. Pavel este venerat la Tre Fontane și Bazilica Ostiense, Italia, iar Biserica creștina îl sărbătorește împreună cu Sf. Petru la 29 Iunie în fiecare an.

Reflecție

O remarcă. Sf. Ap. Pavel să ajungă să schimbe popoarele lumii, prin Evanghelia lui Hristos, pe două continente, a trebuit mai întâi să se schimbe pe el din Saul din Tars în Sf. Pavel apostolul lui Hristos. Din aceasta rezultă, că nimeni nu poate schimba ceva cu adevărat sub soare și să aducă ceva noi și constructiv, decât dacă primește să se schimbe pe el însuși mai întâi, după Evanghelia Domnului Iisus Hristos. Astfel, despre călătoriile misionare ale Sf. Ap. Pavel, Părintele Arsenia Boca, spune că au totalizat suma rotundă de 40.000 Km. în toată lumea.

Europa și Asia are nevoie astăzi de apostoli, ce să urmeze Sf. Ap. Pavel, care a urmat lui Hristos (1 Cor. 4, 16), pentru salvarea celor șapte continente de la Noua Ordine Mondială a descreștinării și să aibă înțelegerea divină de a fi gata oricând să devină mucenici ca Sf. Pavel. Astfel, să-l rugăm pe Sf. Ap. Pavel să mijlocească „Mântuitorului lumii” (Ioan 4, 42), Iisus Hristos, să salveze Europa încreștinată de el și toate celelalte continente de la Ordinea Mondială și alte rătăciri în frunte cu antihrist.

Un anunț șocant din partea Sanctității sale, Papa Benedict al XVI-lea

Sanctitatea sa, Papa Benedict al XVI-lea, a adus un anunț șocant lumii de Crăciunul anului 2012, la începutul secolului douăzeci și unu, prin cartea sa „Iisus din Nazaret”, ce a publicat-o în luna Noiembrie, 2012. În carte vine și spune omenirii că Nașterea lui Iisus Hristos a avut loc mai repede, cu câțva ani, decât în anul stabilit de cei din primele secole, după care Biserica Creștină a trecut în Calendarul creștin data sărăbătorii Nașterii Domnului Iisus Hristos. Papa zice, despre călugărul Dionisie cel Mic, sau cel smerit, născut chiar în Dobrogea între anii 470-545, că ar fi greșit în stabilirea datei Nașterii Domnului și adevărata dată a Nașterii lui Iisus este cea adusă de el în prezent! Alături de Dionisie cel Mic au fost și înainte și după el, mulți cercetătorii ai datei Nașterii lui Iisus în Betleemul Iudei, și astfel s-a ajuns la stabilirea ultime datei a Nașterii Domnului, după toate considerentele proorociilor, ale Sf. Părinții și Sf. Dionisie cel Mic.

Din biografia Sf. Dionisie, aflăm că Papa Ghelasie a cerut să i se trimită un călugăr învățat, pentru a-i traduce în Apus canoanele Sinoadelor ecumenice și din operele patristice. Astfel, Sf. Dionisie cel Mic în anul 496 a ajuns la Roma. A intrat în Mănăstirea Sf. Anastasia și a ajuns mare traducător din greacă în latină, în timp ce a predat dialectica cu prietenul său Casiodor la Universitatea Vivarium din Calabria, sudul Italiei. Înainte de Roma, Sf. Dionisie, care mai era numit și „românul” a călătorit în orient, vizitând Sf. Mormânt al Domnului și Asia Mică, sabilindu-se apoi la Constantinopol, de unde la cererea Papei Ghelasie a mers la Roma, cum am văzut mai sus. Sf. Dionisie era un mare teolog ortodox în Biserica creștină.

Așadar, Sf. Dionisie cel Mic, sau cel smerit, mai zis și „românul” a rămas în istorie cunoscut nu numai ca mare teolog ortodox, dar și ca cel ce studiat la fixarea cronologiei creștine. Calendarul creștin întocmit de el, a apărut mai întâi în Italia, cu binecuvântarea Papei, în secolul al VI-lea. Astfel, Papa Benedict al XVI-lea ar trebuie să vadă, că în primul rând, el contrazice pe Papa de atunci de la Roma cât și Sf. Părinți și cercetătorii de până acum ai istoriei, ce au convenit la data de 25. Decembire, chiar că ar fi o diferență mică.

Înainte de Sf. Dionise a fost Sf. Ioan Casian, care s-a născut la 360 d. Hristos și zecie că tot în Dobrogea și a fost călugărit la Viflaim, iar la anul 400 a fost hirotonit diacon de Sf. Ioan Gură de Aur, Patriharhul Constantinopului, a întemeiat monahismul îm Apus după Benedict. Pe la anul 405 a fost la Roma cu prietenul său Gherman, unde a apărat cauza Sf. Ioan Gură de Aur.

Doresc să mentionez, pentru fiecare cititor, următorele direcții de plecare la găsirea adevărului, cu privire la data Nașterii Domnului Iisus Hristos, pentru a-l putea crede. În primul rând, care cercetători au mai multă credibilitate, în stabilirea datei Nașterii lui Iisus Hristos, cei din primele secole sau aceștia din secolele douăzeci și douăzeci și unu? Personal cred, și la fel toți cei de bună credință că au prioritate Sfinții Părinți și cercetătorii din primele secole asupra datei Nașterii lui Iisus, și nici decum aceștia din ultimele secole.

În al 2-lea rând, referitor la data Nașterii lui Mesia, Hristos Iisus, Sanctitatea sa Papa Benedict al XVI-lea, trebuie să vadă că este în contradicție cu proorociile Mesianice, cu privire la datele Providenței, prevestite de proorocii Vechiului Testament ale Nașterii lui Mesia cât și referitor la locul Nașterii, care este prevestit clar că va fi în Betleemul Iudeii (Matei 2, 4-6). Astfel, nu va aduce erori șocante și confuzii în lume la începutul secolului douăzeci și unu, cu privire la data Nașterii lui Iisus Hristos și a locului în Betleemul Iudei, cum au prevestit proorocii și nu în orașul Nazaret, din provincia, Galileea neamurilor, unde Se va întoarce din Egipt pentru satbilire și astfel se va împlini ce s-a zis prin prooroci că „Nazarinean Se va Chema” (Matei 2, 19-23). Iar a schimba și locul Nașterii lui Iisus din Betleem în Nazaret, cum zice Sanctitatea sa, Papa Benedict al XVI-lea, înseamnă a nu crede în prezentările Biblice ale Vechiului și Noului Testamnet cu privire la Nașterea lui Mesia, Hristos în Betleem, ceea ce ar fi grav de tot. Nu mai vorbesc de relatările istorice de două mii de ani, că Iisus Hristos S-a Născut în Betleem Iudeii.

Al 3-lea rând, de vreme ce data Nașterii lui Iisus, a fost stabilită de Sf. Părinți, după Calndarul Iulian înseamnă că prin ei a lucrat într-un mod deosebit intervenția Providenței divine cu privire și la stabilirea cronologiei calendaristice. Și în 4-lea rând, un alt criteriu cu privire la stabilirea Nașterii lui Iisus este cel istoric, cu persoanele conducătoate în Iudeea, regele Irod (Matei 2, 1-11) și a Cezarului August la Roma și a proconsului Quirinius ce conducea Siria (Luca 2, 1-17), iar mai târziu a lui Tiberiu la Roma când Iisus avea treizeci de ani (Luca 3, 23). Referitor la aceste persoane istorice se pot vedea Analele latine și Antichitățile iudaice.

Am dat aceste criterii ca și cititorii mei, să poată face singuri o cercetare și concluzie referitoare la data Nașterii Domnului. Poate Sanctitatea sa vrea un nou Calendar, care să-i poarte numele, după cum a apărut calendarul Gregorian în anul 1582 la Roma, ce poartă numele Papei Grigore al 3-lea. Caledarul Gregorian a înlocuit Calendarul Iulian, ce apăruse în 46, î. d. Hristos, după numele lui Iuliu Cezar. Multe Biserici Ortodoxe țin sărbătorile Nașterii Domnului Iisus Hristos cât și Sf. Paști, după Calendarul vechi, Iulian. Relegia creștină a devenit liberă numai prin Edictul de la Milano din 313, dat de Împăratul Constantin cel Mare, iar Sinodul I Ecumenc a fost la 325 la Nicea, de când Biserica a început să iasă din catacombe și să se organizeze. Astfel, Nașterea Domnului Iisus nici nu a putut fi sărbătorită oficial, decât după Conciliul de la Laodicea din 376, când Nașterea Lui Iisus Hristos devine o mare Sărbătoare a creștinățăți. Înainte de aceasta, se amintește în istorie de anul 357 după Hristos, despre festivalul Crăciunului, sub Papa Liberiu.

Așa se face că data Nașterii lui Iisus Hristos, deși este cel mai mare eveniment din istoria neamului omenesc nu se cunoaște exact, fiindcă contextul istoric a fost, așa precum știm, foarte dificil, când Irod a omorât pruncii de doi ani și mai jos, în loc să se facă înregistrăile noilor născuți. Iar Sf. Dionisise cel Mic, i se poate admite o diferență mică de ani, fiindcă el a fost primul cu adevărat, care a definitivat cronologia creștină. Dar Istoria Bisericii Universale, vol. I, ediția 1956, poate avea toată credibilitate în a vedea data Neșterii lui Iisus.

În istoria Bisericii găsim că Sf. Dionisie a trecut anul Nașterii Domnului ceva mai târziu. In realitate Isus Hristos s-a Născut înainte de anul 750, anul morții lui Irod cel Mare, când anii se numărau de la (întemeierea Romei, Romulus și Remus), cum au și socotit unii cercetători vechi. In Evanghelii se găsesc indicații despre timpurile privitoare la Nașterea sau la vârsta Mantuitorului: Cezarul August la Roma, Proconsulatul lui Quirinus, timp de pace, un recensământ, Steaua magilor, uciderea pruncilor (Matei 2, 16), moartea lui Irod în 750, apoi începutul activitatii publice a lui Ioan Botezatorul, care precede cu puțin pe a Mantuitorului, anul XV al domniei lui Tiberiu, cand Isus avea 30 de ani (Luca 3, 23). Zidirea templului din Iersualim. Aceste direcții îndreptățesc așezarea anului Nașterii lui Isus Hristos între 747-750 a.u.c. (de la intemeierea Romei).

Mai exacti sunt anii 748-749, dintre care de preferat este anul 749, al Nașterii lui Iisus, fiindcă Irod a murit în anul 750, după care Dumnezeu Tatăl a adus pe Pruncul Iisus, pe Mama lui Maria și dreptul Iosif din Egipt și i-a așezat în Nazaret, conform proorociilor Mesianice, deoarece în Iudeea domnea Arhelau, fiul lui Irod (Matei 2, 19-23). Și putem crede, încă odată în plus, că anul Nașterii Domnului a fost 749 al erei vechi, de la zidirea Romei, fiindcă regele Irod murind în 750, după ce omorâse toți pruncii de doi ani și mai jos, Providența nu a trebuit să țină mai mult de un an, de la 749 la 750 pe Pruncul Iisus în Egipt, ci a putut să-L aducă mai repede în pământul lui Israel (Matei 2, 20). Dumnezeu a căutat să-L aducă pe Fiul Săi Iisus cât mai repede din Egipt în Israel, fiindcă aici era religia cu Dumnezeul adevărat descoperită lui Avraam, Isaac și Iacov și nu la neamuri unde era o religie politeistă, idolatră. Israelul era poporul ales și patria proorociilor cu toate revelațiile, după care Mesia, Hristos avea să-și desfășoare opera de mântuire a lumii.

Iar conform tradiției creștine, în care s-a sărbătorit Nașterea Domnului, s-a fixat luna Decembrie 25, convenită și de Biserica din Apus și de cea din Răsăsrit. Apoi, recensământul poruncit de Cezarul August, se obișniua să se facă pe la sfârșitul anului, când Iosif și Maria au mers să se înscrie în Betleem, fiindcă erau din cetatea și din neamul regelui David, timp în care Feciara Maria a Născut pe Pruncul Iisus (Luca 2, 1-7).

Toate aceste vești, stimate cititorule, vin pentru a convinge liderii și învățații lumii de azi, să nu-L primească pe Iisus Hristos ca Mesia, Cel Făgăduit și trimis de Dumnezue la „plinirea vremii” (Gal. 4, 4), ca „Mântuitorul lumii” (Ioan 4, 42) și a se întoarce omenirea de la păcatele ei, la Dumnezeu prin pocăință, pentru a scăpa din crizele economice și dezastrele din univers. Dar, ceea ce este mai important de știut de cât toate, nu este data exactă a Nașterii, ci a cunoaște adevărul că Iisus Hristos, Mesia, Cel Făgăduit de Dumnezeu, S-a Născut în istoria lumii să mântuiască omenirea de sub moartea păcatelor. Nefiind loc în acest studiu să mă extind mai mult, trecem la continuarea temei prezente.

Dar ce este capital de important, pentru toate generațiile istoriei și fiecare suflet în parte, să nu uite mesagul îngerului Domnului către păstorii din jurul Betleemului la Nașterii lui Iisus Hristos, Mesia, Cel Făgăduit de Dumnezeu: „Dar îngerul le-a zis: Nu vă temeţi. Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi s-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David. Şi acesta va fi semnul: Veţi găsi un prunc înfăşat, culcat în iesle. Şi deodată s-a văzut, împreună cu îngerul, mulţime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu şi zicând: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 10-14). Primind acest mesal mântuitor ca păstorii generațiile și noi vom fi salvați, indiferent ce valuri istorice și antihriste vor veni peste lume, fiindcă Providența va fi cu noi și cu toți care vor primi mesajul divin că ni s-a Născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul.

Totul este ca generațiile omenirii și fiecare suflet să nu rămână pasivi la auzirea mesajul dumnezeiesc că li s-a Născut un Mântuitor, Care este Hristos Domnul, ci să-l pimească în inimile lor ca păstorii și să meargă la Betleemul vremii, Biserica din fiecare oraș și sat „Iar după ce îngerii au plecat de la ei, la cer, păstorii vorbeau unii către alţii: Să mergem dar până la Betleem, să vedem cuvântul acesta ce s-a făcut şi pe care Domnul ni l-a făcut cunoscut. Şi, grăbindu-se, au venit şi au aflat pe Maria şi pe Iosif şi pe Prunc, culcat în iesle”, și găsindu-L pe Pruncul Iisus, Mântuitorul Născut pentru mântuirea noastră să cântăm împreună cu oastea cerească: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14).

Apoi, mergând la casele noastre cu Mesai, Hristos primit în inimi, ca unicul Mântuitor trimis de Dumnezeu să se Nască și să ne mântuiască, să-L vestim și altora ca păstorii, zicându-le să nu se teamă în viață, că li s-a Născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul: „Şi văzându-L, au vestit cuvântul grăit lor despre acest Copil. Şi toţi câţi auzeau se mirau de cele spuse lor de către păstori. Iar Maria păstra toate aceste cuvinte, punându-le în inima sa. Şi s-au întors păstorii, slăvind şi lăudând pe Dumnezeu, pentru toate câte auziseră şi văzuseră precum li se spusese” (Luca 2, 17-20).

Hrsitos Se Naște, măriți-L! Hristos din ceruri, întâmpinați-L!

Hristos pe pământ, înălțați-vă! Amin.