"Cercetați toate lucrurile, si păstrați ce este bun!"

Apostolul Pavel

 

„Pentru aceasta Domnul meu vă va da un semn: Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuel.” (Isaia 7, 14)

„Un glas strigă: „În pustiu gătiţi calea Domnului, drepte faceţi în loc neumblat cărările Dumnezeului nostru.” (Isaia 40, 3)

„Bucură-te foarte, fiica Sionului, veselește-te, fiica Ierusalimului, căci iată Împăratul tău vine la tine drept și biruitor; smerit și călare pe asin, pe mânzul asinei.” (Zaharia 9, 9)

„Că, iată, ne suim la Ierusalim şi Fiul Omului va fi predat arhiereilor şi cărturarilor; şi-L vor osândi la moarte şi-L vor da în mâna păgânilor.” (Marcu 10, 33)

„Iar el le-a zis: Nu vă înspăimântaţi! Căutaţi pe Iisus Nazarineanul, Cel răstignit? A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-au pus.” (Marcu 16, 6).

 

Așa prevestea Domnul Dumnezeu prin proorocii Isaia și Zaharia în Scripturile de mai sus, nașterea lui Mesia Hristos din Fecioară și despre Înaintemergătorul Domnului și de intrarea triumfală a lui Iisus Hristos în Ierusalim, spre sfârșitul misiunii Sale mântuitoare în lume, zicând: „Un glas strigă: „În pustiu gătiţi calea Domnului, drepte faceţi în loc neumblat cărările Dumnezeului nostru” (Isaia 40, 3). „Bucură-te foarte, fiica Sionului, veselește-te, fiica Ierusalimului, căci iată Împăratul tău vine la tine drept și biruitor; smerit și călare pe asin, pe mânzul asinei.” (Zaharia 9, 9)

 

Astfel, vom intra treptat în proorociile mesianice referitoare la Domnul Iisus Hristos, din care vom vedea că El este Mesia Cel făgăduit de Dumnezeu, că va veni la „plinirea vremii” (Gal. 4, 4). Vom porni de la vestirea lui Dumnezeu că Mesia se va naște din Fecioară, parcurgând evenimente mari din viața Lui pentru mântuirea neamului omenesc, până la Înălțarea Sa la ceruri și la cea de a Doua Sa Venire să judece viii și morții și începerea Împărăției lui Dumnezeu celei fără de sfârșit.

Să pornim pe drumul sfânt în revelarea Scripturilor, stimate cititorule, și vom vedea cum ele din Vechiul Testament prevestesc pe Mesia Hristos Iisus, iar Scripturile din Noul Testament Îl adeveresc și Îl confirmă pe Hristos că este Mesia, prin arătările și viața Lui în mijlocul mulțimilor de oameni. Așa vom vedea că aceia ce așteaptă un alt Mesia se înșeală amarnic și spre a lor pierzare, smintind și pe alții cu teoriile lor false, după Scriptura care zice: „Luaţi aminte să nu vă fure minţile cineva cu filosofia şi cu deşarta înşelăciune din predania omenească, după înţelesurile cele slabe ale lumii şi nu după Hristos” (Col. 2, 8). „Căci va veni o vreme când nu vor mai suferi învăţătura sănătoasă, ci – dornici să-şi desfăteze auzul – îşi vor grămădi învăţători după poftele lor, Şi îşi vor întoarce auzul de la adevăr şi se vor abate către basme. Tu fii treaz în toate, suferă răul, fă lucru de evanghelist, slujba ta fă-o deplină!” (2 Tim. 4, 3-5).

Așadar, frate, întru Hristos Iisus, Mesia Cel Adevărat și deopotrivă răscumpărați de iubirea Lui, vreau să te informez de la început că pe drumul cel vom parcurge prin Sfintele Scripturi o să vedem cât de neasemuit strălucește Mesia, Hristos Iisus, ca Soarele de pe cer, în care își are lăcașul (Psalm 18, 5), fiind în același timp prezent pretutindeni, ca și atunci când S-a Schimbat la Față pe muntele Tabor, încât Apostolii nu s-au putut uita la El pentru că fața Lui strălucea ca Soarele, iar veșmintele Lui erau albe ca lumina (Matei 17, 1-7; Marcu 9, 1-7).

Odată cu această arătare a Dumnezeirii Sale, Mesia Hristos Iisus a fost prezentat și confirmat de Dumnezeu Tatăl că este Fiul Său, când a zis: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, pe Acesta să-L ascultaţi” (Marcu 9, 7). Și la Botezul săvârșit de către Ioan, când a ieșit din apele Iordanului, Dumnezeu Tatăl L-a prezentat lumii de la început, astfel: „Şi iată glas din ceruri zicând: „Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit” (Matei 3, 17). Ce a binevoit Dumnezeu? Salvarea și mântuirea neamului omenesc din robia diavolului și moartea păcatelor, pentru dobândirea Împărăției lui Dumnezeu.


Se va naște din Fecioară (Isaia 7, 14;
Matei 1,18-25)

„Pentru aceasta Domnul meu vă va da un semn: Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuel” (Isaia 7, 14).

După această proorocie, iată cum Dumnezeu trimite la plinirea vremii pe îngerul Gavriil la Fecioara Maria, care-i vestește, zicând: „Și îngerul i-a zis: Nu te teme, Maria, căci ai aflat har la Dumnezeu Şi iată vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt se va chema şi Domnul Dumnezeu Îi va da Lui tronul… Şi a zis Maria: Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău! Şi îngerul a plecat de la ea” (Luca 1, 30-38).

Iar naşterea lui Iisus Hristos aşa a fost: Maria, mama Lui, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt. Şi fără să fi cunoscut-o pe ea Iosif, Maria a născut pe Fiul său Cel Unul-Născut, Căruia I-a pus numele Iisus” (Matei 1, 18-25). Așa a avut loc pregătirea omenirii din p artea lui Dumnezeu pentru primirea lui Mesia Hristos Iisus la „plinirea vremii” (Gal. 4, 4) pentru mântuirea lumii.

Va avea Înaintemergător (Isaia 40, 3-4; Luca 3,4)

„Un glas strigă: „În pustiu gătiţi calea Domnului, drepte faceţi în loc neumblat cărările Dumnezeului nostru. Toată valea să se umple şi tot muntele şi dealul să se plece; şi să fie cele strâmbe, drepte şi cele colţuroase, căi netede” (Isaia 40, 3-4).

Acesta era mesajul de prevestire din partea Domnului Dumnezeu prin Isaia proorocul, cu mult înainte, că Mesia Hristos, care va veni, va avea un Înaintemergător, pe Sfântul Ioan Botezătorul. Aceasta s-a adeverit cu prisosință prin Scriptura care zice: „Precum este scris în cartea cuvintelor lui Isaia proorocul: „Este glasul celui ce strigă în pustie: Gătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui” (Luca 3, 4). Prin Botezul pocăinței în apele Iordanului, Ioan Botezătorul, ca Înaintemergător, pregătea sufletele oamenilor ca să-L primească pe Cel făgăduit, Hristos Iisus.

Va fi botezat în apele Iordanului (Isaia 35, 2; Matei 3,13-17)

„Şi va înflori şi se va bucura pustiul Iordanului şi mărirea Libanului se va da lui şi cinstea Carmelului; şi poporul meu va vedea slava Domnului, strălucirea Dumnezeului nostru” (Isaia 35, 2). Da, la Botezul Domnului, săvârșit de către Ioan, s-au bucurat pustia și apele Iordanului, cu îndemnul către popoare: „Căutaţi pe Domnul cât Îl puteţi găsi, strigaţi către Dânsul cât El este aproape de voi” (Isaia 55, 6).

„Într-adevăr, Mesia era aproape de ei, în chip de om, Emanuel, care se tâlcuiește: „cu noi este Dumnezeu” (Isaia 7, 14; Matei 1, 23), gata să-i salveze din păcatele lor prin întoarcere cu pocăință la Dumnezeu. Am văzut în Scriptura de mai sus, cum Duhul Sfânt Îl prezenta pe Iisus Hristos, Dumnezeu, prin Isaia proorocul în cuvintele „strălucirea Dumezeului nostru” (Isaia 35, 2).

Apoi, iată adeverirea în Noul Testament a prevestirilor despre Botezul lui Mesia, zicând: „În acest timp a venit Iisus din Galileea, la Iordan, către Ioan, ca să se boteze de către el. Ioan însă Îl oprea, zicând: Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine? Şi răspunzând, Iisus a zis către el: Lasă acum, că aşa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea. Atunci L-a lăsat. iar botezându-se Iisus, când ieşea din apă, îndată cerurile s-au deschis şi Duhul lui Dumnezeu s-a văzut pogorându-se ca un porumbel şi venind peste El. Şi iată glas din ceruri zicând: „Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit” (Matei 3, 13-17). Sf. Ioan Botezătorul L-a prezentat pe Iisus la Botez astfel: „A doua zi a văzut Ioan pe Iisus venind către el şi a zis: Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii” (Ioan 1, 29). Da, Iisus, Mielul de Jertfă pe Crucea Golgotei pentru răscumpărarea omenirii, va fi noul Paște, după Scriptura care ne revelează, zicând: „... căci Paştile nostru Hristos S-a jertfit pentru noi!” (1 Cor. 5, 7).

Va propovădui Evanghelia mântuirii (Isaia 42, 7; Marcu 1,15)

„Ca să deschizi ochii celor orbi, să scoţi din temniţă pe cei robiţi şi din adâncul închisorii pe cei ce locuiesc întru întuneric. Eu sunt Domnul şi acesta este numele Meu…” (Isaia 42, 7-8). Adeverirea, că Mesia, Hristos, va vesti Evanghelia, care este puterea lui Dumnezeu de mântuire a celui ce crede, o prezintă Scriptura prin care Iisus zice: „Şi zicând: S-a împlinit vremea şi s-a apropiat Împărăţia lui Dumnezeu. Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie” (Marcu 1, 15).

Iar când Ioan Botezătorul a trimis pe doi dintre ucenicii lui, să-L întrebe pe Iisus, dacă este El Cel trimis de Domnul, iată ce le-a zis Iisus: „Şi răspunzând, le-a zis: Mergeţi şi spuneţi lui Ioan cele ce aţi văzut şi cele ce aţi auzit: Orbii văd, şchiopii umblă, leproşii se curăţesc, surzii aud, morţii înviază şi săracilor li se binevesteşte. Şi fericit este acela care nu se va sminti întru Mine” (Luca 7, 19-23). Ce bine putem vedea că se împlinește prima Scriptură de la Isaia „ca să deschidă ochii celor orbi…” cu aceasta de la Luca, unde zice că „orbii văd, șchiopii umblă…”.

Ce putem zice, decât să exclamăm cu psalmistul: Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut! Umplutu-s-a pământul de zidirea Ta” (Psalm 103, 25) și să recunoaștem ce făptură ne-a zidit Dumnezeu și astfel să-I mulțumim și să-L lăudăm: „Te voi lăuda, că sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrurile Tale şi sufletul meu le cunoaşte foarte” (Psalm 138, 14).

Va intra triumfal în Ierusalim (Zaharia 9, 9; Psalm 117, 26; Matei 21,9-10)

„Bucură-te foarte, fiica Sionului, veselește-te, fiica Ierusalimului, căci iată Împăratul tău vine la tine drept și biruitor; smerit și călare pe asin, pe mânzul asinei” (Zaharia 9, 9). „Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului …” (Psalm 117, 26). Așa prevestea Dumnezeu prin proorocii Săi, intrarea triumfală pe mânzul asinei a Fiului Său, Mesia Cel făgăduit, Hristos Iisus în Ierusalim (Zaharia 9, 9), în strigătul mulțimilor: „Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului…” (Psalm 117, 26). În Noul Testament găsim confirmată proorocia aceasta la Marcu, când zice: „Și au adus mânzul la Iisus și și-au pus hainele pe el” (Marcu 11, 7; Luca 19, 29-45; Ioan 12, 12-23).

Ca și la ceilalți Evangheliști și la Matei găsim Scriptura care ne descoperă că Iisus a fost întâmpinat de mulțime mare, cu ramuri de finic în mâini, la intrarea în Ierusalim, înainte cu șase zile de Paști și a strigat: „Osana Fiul lui David; Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului! Osana întru cei de sus” (Matei 21, 9). Prin aceste proorocii din Vechiul Testament, împlinite în Noul Testament, putem vedea o altă Scriptură adeverită ce zice: „Astfel, că Legea (Vechiului Testament) ne-a fost călăuză spre Hristos, pentru ca să ne îndreptăm din credinţă” (Gal. 3, 24).

Iar fariseii, care L-au întâmpinat pe Iisus, au zis între ei, în mijlocul mulțimii: „Deci fariseii ziceau între ei: Vedeți, că nimic nu folosește! Iată, lumea s-a dus după El” (Ioan 12, 19). Această invidie a mai marilor lideri ai vremii lui Iisus, popularitatea Domnului în cucerirea mulțimilor, falsa concepție iudaică despre Mesia Hristos, alături de alte cauze, vor conduce la răstignirea Domnului din partea liderilor religioși și politici ai vremii.

Astfel, vedem că intrarea triumfală a lui Mesia Hristos în Ierusalim, cu șase zile înainte de Paști, nu a fost triumfală că ar fi fost primit ca împărații lumii acesteia cu alaiuri pământești, ci intrarea Domnului Iisus a fost triumfală tocmai pentru că a intrat într-un mod complet diferit. A intrat în Ierusalim în chip smerit, de Creator dumnezeiesc al universului și al omenirii, de Împărat al cerului și al pământului, și de „Domn al domnilor și Împărat al împăraților” (Apoc. 17, 14), în împlinirea proorociilor, în cântecele de Osanale ale mulțimilor, spre slava lui Dumnezeu și în adevărata însoțire a Apostolilor Săi, prin care va cuceri peste puțină vreme lumea în lucrarea Duhului Sfânt.

Va fi lăudat de copii (Psalm 8, 1-2; Matei 19,13-15; Matei 21,15)

„Doamne Dumnezeul nostru, cât de minunat este numele Tău în tot pământul! Că S-a înălțat slava Ta, mai presus de ceruri. Din gura pruncilor și a celor ce sug ai săvârșit laudă, pentru vrășmașii Tăi, ca să amuțești pe vrășmași și pe răzbunători.” (Psalm 8, 1-2). „Cel ce păzeşte pe prunci este Domnul; umilit am fost şi m-am izbăvit.” (Psalm 114, 6) „Arătarea cuvintelor Tale luminează şi înţelepţeşte pe prunci” (Psalm 118, 130).

Aceasta este o altă prevestire că Domnul Hristos este Mesia Cel făgăduit pentru că, iată, Scriptura care confirmă în Noul Testament: „Și văzând arhiereii și cărturarii minunile pe care le făcuse și pe copiii care strigau în templu și ziceau: Osana Fiul lui David, s-au mâniat” (Matei 21, 15). La comentariile arhiereilor și cărturarilor, Domnul le-a amintit de Scriptura de mai sus, că: „Din gura pruncilor și a celor ce sug ai săvârșit laudă, ...” (Psalm 8, 2). Astfel, mai marii lideri au realizat că nu cunoșteau Scripturile prin care Dumnezeu le-a descoperit mai dinainte despre Mesia, la care Iisus le-a răspuns: „Vă rătăciţi neştiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu” (Matei 22, 29).

Iar într-o altă Scriptură, Domnul Iisus slăvește pe Tatăl pentru descoperirea tainelor copiilor și nu înțelepților în felul lumii, când a zis: „În vremea aceea, răspunzând, Iisus a zis: Te slăvesc pe Tine, Părinte, Doamne al cerului şi al pământului, căci ai ascuns acestea de cei înţelepţi şi pricepuţi şi le-ai descoperit pruncilor.” (Matei 11, 25). Aceasta deoarece ei nu erau vrednici, pentru că nu își deschideau mințile și inimile să-L primească pe Iisus ca Mesia. Într-o altă împrejurare Iisus dă copiii exemplu de intrare în Împărăția cerurilor: „Şi a zis: Adevărat zic vouă: De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în Împărăţia cerurilor” (Matei 18, 3).

În toate împrejurările în care Domnul Iisus S-a întâlnit cu copiii, cu tânăra generație, i-a binecuvântat și a zis părinților și celor maturi: „Iar Iisus i-a chemat la Sine, zicând: Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci Împărăţia lui Dumnezeu este a unora ca aceştia.” (Luca 18, 16). Așa s-au pregătit generații și generații în istorie, cu caractere mari de oameni, prin ducerea de către părinți a copiilor la învățăturile Evangheliei lui Hristos Iisus, în Biserica lui Hristos Domnul.

Nu va fi crezut! (Isaia 53, 1; Ioan 12,37-38)

Isaia proorocul proorocea din partea Domnului Dumnezeu că Mesia nu va fi crezut de toți contemporanii Lui, după cum descoperea: „Cine va crede ceea ce noi am auzit și brațul Domnului cui i se va descoperi?” (Isaia 53, 1).

Sau, în altă Scriptură, unde Isaia este trimis de Dumnezeu la popor să-i zică despre vremea lui Mesia: „Du-te și spune poporului acestuia: Cu auzul veți auzi și nu veți înțelege și, uitându-vă, vă veți uita, dar nu veți vedea. Că s-a învârtoșat inima poporului acestuia și cu urechile sale greu a auzit și ochii săi i-a închis, ca nu cumva să vadă cu ochii și cu urechile să audă și cu inima să înțeleagă și să se întoarcă la Mine și să-l vindec.” Și am zis:„Până când, Doamne!” Atunci El mi-a răspuns: „Până când cetățile vor fi pustiite și vor rămâne fără locuitori și casele fără oameni și pământul pustiu(Isaia 6, 9-11).

Exact ce s-a întâmplat cu venirea romanilor în anul 70, după Hristos, când au distrus Ierusalimul și țara poporului evreu, după cum Iisus le-a prevestit că nu va rămâne „piatră pe piatră” (Luca 19, 44) și numai după o lungă suferință, exact, după cel de al Doilea Război Mondial, a început restaurarea lui Israel în patria lor, pe pământul Canaan, dat de Dumnezeu părinților și urmașilor lor.

Evanghelistul Ioan descrie confirmarea aceastor proorocii în viața Lui Mesia Hristos, zicând: „Deși a făcut atâtea minuni înaintea lor, ei tot nu credeau în El. Ca să se împlinească cuvântul proorocului Isaia, pe care l-a zis: Doamne, cine a crezut în ceea ce a auzit de la noi? Și brațul Domnului cui s-a descoperit?” (Ioan 12, 37-38). Aceasta nu înseamnă că Iisus nu a fost crezut. Nu a fost crezut în totalitate, dar a fost crezut și urmat de mulțimi și aclamat, în afară de marii lideri religioși și politici ai vremii, care nu voiau să primească standardele înalte de viață ale Evangheliei lui Hristos. Și totuși, iată, Scriptura care ne descoperă că au crezut în Iisus mulți și dintre căpetenii: „Totuși și dintre căpetenii mulți au crezut în El, dar nu mărturiseau din pricina fariseilor, ca să nu fie izgoniți din sinagogă. Căci au iubit slava oamenilor mai mult decât slava lui Dumnezeu” (Ioan 12, 42-43).

Poporul L-a urmat pe Iisus, am putea spune, aproape în totalitate, după afirmația liderilor de la intrarea triumfală a Domnului în Ierusalim, când au zis: Deci fariseii ziceau între ei: Vedeți, că nimic nu folosește! Iată, lumea s-a dus după El” (Ioan 12, 19). Istoria stă ca mărturie că marii lideri ai timpurilor istorice dintotdeauna, care erau în conduceri, nu au fost deschiși și luminați să primească noul și astfel au sacrificat personalități mari, care ar fi adus în viața popoarelor un viitor de renaștere. Liderii negativi în istorie au pervertit popoarele și le-au condus pe drumuri întunecate, cum se întâmplă și azi, ca să meargă în viață fără Dumnezeu.

Au luat pietre să arunce asupra Lui! (Ioan 8, 59)

„Deci au luat pietre ca să arunce asupra Lui. Dar Iisus S-a ferit și a ieșit din templu și, trecând prin mijlocul lor, S-a dus! (Ioan 8, 59). De ce au luat iudeii pietre să arunce după Iisus? Să ascultăm răspunsul Scripturii: „Deci au zis Iudeii către El: Încă nu ai cincizeci de ani și l-ai văzut pe Avraam? Iisus le-a zis: Adevărat, adevărat zic vouă: Eu sunt mai înainte de Avraam.” (Ioan 8, 57-59). Apoi, au luat pietre să arunce după El, dar Domnul Iisus a plecat printre ei, lăsându-i morți în păcatele lor și în rătăcire și în necunoașterea Scripturilor și a puterii lui Dumnezeu (Matei 22, 29). Astfel, putem vedea cu câtă greutate și risc a săvârșit Mântuitorul Hristos lucrarea de mântuire a celor ce au crezut în El, culminând cu răstignirea de pe Golgota.

Va fi trădat de un prieten! (Psalm 40, 9; Luca 22,47-48)

„Chiar omul cu care eram în pace, în care am nădăjduit, care a mâncat pâinea Mea, a ridicat împotriva Mea călcâiul” (Psalm 40, 9). În prezentarea vânzării lui Iisus, din partea lui Iuda, toți Evangheliștii descriu adeverirea proorociei. Iată ce zice Sf. Luca: „Și vorbind El, iată o mulțime și cel ce se numea Iuda, unul dintre cei doisprezece, venea în fruntea lor. Și el s-a apropiat de Iisus, ca să-L sărute. Iar Iisus i-a zis: Iuda, cu o sărutare vinzi tu pe Fiul Omului?” (Luca 22, 47-48).

Ce putem vedea? Spre surprindere, putem vedea că toate cele ce aveau să se întâmple în viața lui Mesia Hristos Iisus au fost vestite de Dumnezeu prin proorocii Săi, cu mult înainte de venirea Lui. Astfel, toate dovedesc că Iisus Hristos este Mesia Cel făgăduit de Dumnezeu spre salvarea omenirii din moartea păcatelor. Deci, Iisus nu este numai o mare personalitate istorică, cum Îl recunosc unii din mai marii vremurilor, ca și astăzi, ci Iisus Hristos este Mesia Cel făgăduit de Dumnezeu spre salvarea lumii.

Va fi vândut pentru treizeci de arginți! (Zaharia 11, 12; Matei 26,14-16)

„Și le-a zis: Dacă socotiți cu cale, dați-Mi simbria, iar dacă nu, să nu Mi-o plătiți. Și mi-au cântărit simbria Mea treizeci de arginți” (Zaharia 11, 12). Iată cum găsim adeverirea acestei proorocii, prezentată la Matei: „Atunci unul din cei doisprezece, cel numit Iuda Iscarioteanul, ducându-se la arhierei, A zis: Ce voiți să-mi dați și eu Îl voi da în mâinile voastre? Iar ei s-au învoit cu el la treizeci de arginți. Și de atunci căuta prilej potrivit ca să-L dea în mâinile lor” (Matei 26, 14-16).

Și tot prin Zaharia proorocul, Dumnezeu vestește ce se va întâmpla apoi, cu cei treizeci de arginți, când a zis: „Atunci a grăit Domnul către mine: „Aruncă-l olarului prețul acela cu care Eu am fost prețuit de ei. Și am luat cei treizeci de arginți și i-am aruncat în vistieria templului Domnului, pentru olar.” (Zaharia 11, 13).

După ce Iuda a văzut că Iisus a fost arestat și condamnat la moarte, s-a întors la arhierei și le-a înapoiat arginții, zicându-le: „... Am greșit, vânzând sânge nevinovat. Ei i-au zis: ce ne privește pe noi? Tu vei vedea. Și el aruncând arginții în templu, a plecat și, ducându-se, s-a spânzurat. Iar arhiereii, luând banii, au zis: Nu se cuvine să-i punem în vistieria templului, deoarece sunt preț de sânge. Și ținând ei sfat au cumpărat cu ei Țarina Olarului, pentru îngroparea străinilor. Pentru aceea s-a numit Țarina aceea: Țarina Sângelui, până în ziua de astăzi. Atunci s-a împlinit cuvântul spus de Ieremia proorocul, care zice: Și au luat cei treizeci de arginți, prețul Celui prețuit, pe care L-au prețuit fiii lui Israel. Și i-au dat pe Țarina Olarului, după cum mi-a spus mie Domnul” (Matei 27, 4-10). Așa poate omul vedea atotpreștiința lui Dumnezeu pentru istoria prezentului și viitorului omenirii. Din faptul că Iuda s-a dus și s-a spânzurat se poate vedea soarta tristă a trădătorilor în istorie!

Va așeza Jertfa cea de-a pururi (Sf. Liturghie) (Daniel 12, 11; Matei 26,26-28)

Milostivul Dumnezeu vestește omenirea, prin proorocul Daniel, despre Jertfa cea de-a pururi (Sf. Liturghie) prin Scriptura care zice: „Şi din vremea când va înceta jertfa cea de-a pururi şi va începe urâciunea pustiirii vor fi 1290 de zile” (Daniel 12, 11). Această proorocie despre așezarea Jertfei celei de-a pururi s-a împlinit în Joia Mare, când Mesia Hristos Iisus a săvârșit Cina cea de Taină, zicând: „Iar pe când mâncau ei, Iisus, luând pâine şi binecuvântând, a frânt şi, dând ucenicilor, a zis: Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu. Şi luând paharul şi mulţumind, le-a dat, zicând: Beţi dintru acesta toţi, Că acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor” (Matei 26, 26-28). Apoi, Mesia Hristos Iisus a zis Apostolilor: „Aceasta să faceţi spre pomenirea Mea” (Luca 22, 19), poruncă în care constă continuarea săvârșirii Sf. Liturghii.

Așa, la Cina cea de Taină, Mesia Hristos Iisus a instituit Sfânta Liturghie, ca „Jertfa cea de-a pururi” să se aducă înaintea lui Dumnezeu pentru salvarea lumii, conform proorociei de la Daniel 12, 11.

Părintele Arsenie Boca, starețul Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus și a Mănăstirii de la Prislop, care a trăit o viață de sfânt, chiar și în închisorile comuniste, și care a decedat cu o lună înainte de Revoluție, precum și-a prezis, a spus că: atunci când va înceta săvârșirea Sfintei Liturghii va veni sfârșitul lumii. Citez de la Părintele Arsenie, din cartea Noi mărturii despre Părintele Arsenie Boca, pg. 87-88, unde zice că: „Sf. Liturghie mai ține lumea”:

„Sângele Mielului din Sfânta Împărtășanie mai ține sufletul în oase și lumea în picioare. Precum Taina Pocăinței e un dar al Cerului, sub chip smerit, pentru mântuirea fiecărui suflet în parte, așa Sfânta Liturghie, marea Taină, ascunsă iarăși sub chip smerit, mântuiește lumea, sau o ferește de urgiile antihristului. Iată de ce, toată lumea ar trebui să vie la Sfânta Liturghie, că pentru dăinuirea lumii e darul acesta pe pământ.

Deci, câtă vreme mai sunt oameni ce caută pocăința și Sfânta Împărtășanie, satana n-are putere: îl oprește Dumnezeu. Dar când oamenii se vor întuneca la minte așa de tare, încât vor împiedica Sfânta Liturghie, cu toată voia lor, vrând necredință, în zilele acelea va înceta și „Jertfa cea de-a pururi” și va începe urâciunea pustiirii, precum zice la Daniel: „Şi din vremea când va înceta Jertfa cea de-a pururi şi va începe urâciunea pustiirii, vor fi 1290 de zile” (Daniel 12, 11).

Când fărădelegile vor încleșta mintea și inima oamenilor și-i vor sălbătici așa de tare, încât vor zice că nu le mai trebuie Dumnezeu și Biserică și Preoți, încât va fi sălbăticirea și nebunia urii (Luca 6, 11) peste tot pământul, atunci vine sfârșitul”.

Iată ce mai zice Părintele Arsenie despre Sf. Liturghie, citez: „Dumnezeu coboară între oameni și suie oamenii la Sine, pe scara Sfintei Liturghii.

Precum Taina Pocăinței sau Mărturisirea este judecata milostivă a lui Dumnezeu, ascunsă sub chip smerit, și iubitorii de smerenie dau de darul acesta, asemenea și Sfânta Jertfă a Mântuitorului, din Sfânta Liturghie, ascunde, iarăși sub chip smerit, o Taină a ocârmuirii lumii.

Cei vechi știau pricina pentru care nu se arată antihrist în zilele lor, căci Sfântul Pavel vorbește despre Taina aceasta în chip ascuns, dar n-o numește (2 Tes. 2, 6). E Sfânta Liturghie, sau „Jertfa cea de-a pururi”, despre care a grăit Domnul prin Daniel 12, 11 și apoi Însuși ne-a învățat.

Ea este aceea care oprește să nu se arate antihrist, sau omul nelegiuirii (2 Tes. 2, 3) decât în vremea îngăduită lui de Dumnezeu. Căci, pentru mulțimea fărădelegilor, demult ar fi trebuit Dumnezeu-Tatăl să sfârșească lumea, însă Dumnezeu-Fiul, Cel ce este iubirea de oameni și de toată firea, mereu Se aduce pe Sine Jertfă Sfântă înaintea lui Dumnezeu-Tatăl, mijlocind milostivirea de la El”.

Se vor răscula martori nedrepți și-L vor acuza! (Psalm 34, 10-11; Marcu 14,55-57)

Joi noapte, spre Vineri dimineața, au avut loc cele două Faze de judecată a Domnului: Faza Sinedrială în Ierusalim, în fața mai marilor arhierei ai vremii și Faza Penală, tot în Ierusalim, în fața guvernatorului roman Ponțiu Pilat.

Iată Scriptura prevestitoare: „S-au sculat martori nedrepți și de cele ce nu știam m-au întrebat. Răsplătit-au mie rele pentru bune, și au vlăguit sufletul meu” (Psalm 34, 10-11). Așa a vorbit psalmistul David din partea Domnului pentru vremea lui Mesia. Într-adevăr, când a fost judecat Domnul, Sinedriul a căutat mărturii de acuzare împotriva lui Iisus, dar nu găseau decât mincinoase: „Arhiereii și tot sinedriul căutau împotriva lui Iisus mărturie ca să-L dea la moarte, dar nu găseau. Căci mulți mărturiseau mincinos împotriva Lui, dar mărturiile nu se potriveau. Și ridicându-se unii au dat mărturie mincinoasă împotriva Lui” (Marcu 14, 55-57).

În concluzie, acuzarea Domnului Iisus a fost nedreaptă și mincinoasă, de unde rezultă: Justiția nedreaptă a vremii aceleia. El nu săvârșise nici un rău, Iisus era fără păcat (Evrei 4, 15). Cu toate că era fără păcat și nu săvârșise nimic rău, Iisus a fost condamnat la moarte din invidia liderilor religioși și politici ai vremii, pentru popularitatea și dobândirea poporului în urmarea Lui, fiind cea mai mare personalitate divino-umană din istoria omenirii, Care putea să renască cu adevărat omenirea la o viață nouă în El – Hristos Iisus, prin Evanghelia Sa, care este puterea lui Dumnezeu de mântuire pentru tot cel ce crede (Ioan 1, 12).

Va fi tăcut în fața învinuirilor (Isaia 53, 7; Matei 26,62-63)

„Chinuit a fost, dar S-a supus și nu Și-a deschis gura Sa; ca un miel spre junghiere S-a adus și ca o oaie fără de glas înaintea celor ce o tund, așa nu și-a deschis gura Sa.” (Isaia 53, 7). Astfel a fost găsit Iisus, supus și tăcut, atât la judecata Sinedriului, cât și la judecata lui Pilat. La judecata Sinedriului Scriptura zice: „Și sculându-se arhiereul I-a zis: Nu răspunzi nimic la ceea ce mărturisesc aceștia împotriva Ta? Dar Iisus tăcea” (Matei 26, 62-63).

La Judecata Sinedriului unul dintre slujitori I-a dat lui Iisus o palmă, iar: „Iisus i-a răspuns: Dacă am vorbit rău, dovedește ce am vorbit rău, iar dacă am vorbit bine, de ce Mă bați?” (Ioan 18, 22-23).

La faza penală, în fața procuratorului roman Ponțiu Pilat din Iudeea, Iisus a tăcut la fel: „Iar Pilat L-a întrebat: Nu răspunzi nimic? Iată câte mărturisesc împotriva Ta. Dar Iisus nimic nu a mai răspuns, încât Pilat se mira” (Marcu 15, 4-5). Evanghelistul Ioan ne prezintă, totuși, câteva răspunsuri pe care Iisus le-a dat lui Pilat, când L-a întrebat pe Domnul: Ce a făcut? „Iisus a răspuns: Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta. Dacă Împărăţia Mea ar fi din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat ca să nu fiu predat iudeilor. Dar acum Împărăţia Mea nu este de aici” (Ioan 18, 35-36). După aceasta, Pilat I-a zis Domnului: „Așadar, ești Tu Împărat?”, iar când Iisus a prezentat că El a venit să mărturisească despre Adevăr, Pilat l-a întrebat: „Ce este adevărul?” (Ioan 18, 37-38).

Așa putem zice că și omenirea de azi, care nu vrea să Îl cunoască pe Dumnezeu, a ajuns tot până la întrebarea: Ce este adevărul? Dar partea de omenire care caută să Îl cunoască pe Dumnezeu, a ajuns să găsească în Evanghelia lui Hristos: Cine este Adevărul, în Scriptura în care Iisus se prezintă lumii, astfel: „Iisus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine” (Ioan 14, 6). Iar Iisus nu este orice cale, nici orice adevăr și nici orice viață, Iisus este Calea care nu rătăcește, Adevărul care nu înșeală și Viața care nu sfârșește niciodată!

Așa s-a adus mântuirea noastră și a neamului omenesc, prin tăcerea și suferința Domnului Iisus, în fața învinuirilor nedrepte și mincinoase pentru El. Învinuirile aduse lui Iisus erau pentru păcatele noastre. Fiecare om, din fiecare generație, trebuia să sufere pentru păcatele lui, dar Iisus le-a luat asupra Sa și a suferit El în locul nostru (cf. 2 Cor. 5, 21), pentru că omul nu putea să se mântuiască singur. Omul era mort în păcatele sale. Hristos, însă, a înviat fiecare om, din fiecare generație, prin Credința omului în Învierea Lui.

Va fi scuipat și bătut! (Isaia 50, 6; Matei 26,67)

Iată ce înștiința Dumnezeu, prin Isaia proorocul, că vor face judecătorii nedrepți, la judecata lui Mesia Hristos, Fiul Său: „Spatele L-am dat spre bătăi și obrajii mei spre pălmuiri și fața Mea nu am ferit-o de rușinea scuipărilor” (Isaia 50, 6). Exact aceste lucruri s-au întâmplat la judecata Domnului Iisus: „Și au scuipat în obrazul Lui, bătându-L cu pumnii, iar unii Îi dădeau palme” (Matei 26, 67).

De aceasta au fost în stare oamenii necredinței și ai fărădelegilor din justiția de atunci, să-i scuipe pe acuzați și să-i lovească! Nu numai în vremea lui Iisus, dar în toate vremurile istorice, mai mult sau mai puțin, oamenii necredinței în Dumnezeu și ai păcatului, au fost gata de toată nedreptatea și fărădelegea. Cine produce asemenea oameni? Societatea din toate vremurile istorice sub conducerea omului fără Dumnezeu.

Va fi urât fără de temei! (Psalm 34, 18-19; Ioan 15,23-25)

„Să nu se bucure de mine cei ce mă dușmănesc pe nedrept, cei ce mă urăsc în zadar și fac semn cu ochii. Că mie de pace îmi grăiau, și asupra mea vicleșuguri gândeau” (Psalm 34, 18-19). Iar la această ură nedreaptă și fără temei a necredincioșilor, Mântuitorul le-a răspuns: „Cel ce Mă urăște pe Mine urăște și pe Tatăl Meu. De nu aș fi făcut între ei lucruri pe care nimeni altul nu le-a făcut, păcat nu ar avea; dar acum M-au și văzut și M-au urât și pe Mine și pe Tatăl Meu. Aceasta ca să se împlinească cuvântul cel scris în Legea lor:„M-au urât pe nedrept” (Ioan 15, 23-25).

Ura este unul din păcatele mari, pentru că omul este născut și chemat să iubească pe Creatorul său Dumnezeu și pe semenii de lângă el. Cel care nu a iubit pe Dumnezeu și nu a iertat pe apropele lui și nu l-a iubit, acela nu se va putea mântui. Cel ce nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire” (1 Ioan 4, 8). Scriptura următoare exprimă totul, zicând: „Dacă zice cineva: ,,Eu iubesc pe Dumnezeu”, şi urăşte pe fratele său, este un mincinos; căci cine nu iubeşte pe fratele său, pe care-l vede, cum poate să iubească pe Dumnezeu, pe care nu-L vede? Şi aceasta este porunca, pe care o avem de la El: cine iubeşte pe Dumnezeu, iubeşte şi pe fratele său” (1 Ioan 4, 20-21). Astfel, Iadul este al acelora care n-au iubit pe Dumnezeu și pe aproapele.

Va fi pedepsit și moare în locul nostru! (Isaia 53, 5; 1Cor. 15,3)

„Dar El (Mesia) fusese străpuns pentru păcatele noastre și zdrobit pentru fărădelegile noastre. El a fost pedepsit pentru mântuirea noastră și prin rănile Lui noi toți ne-am vindecat.” (Isaia 53, 5).

Iar Apostolul Pavel confirmă aceasta prin Scripturile care zic: „Căci Hristos, încă fiind noi neputincioși, la timpul hotărât a murit pentru cei necredincioși. Căci cu greu va muri cineva pentru un drept; dar pentru cel bun poate se hotărește cineva să moară. Dar Dumnezeu învederează dragostea Lui față de noi prin aceea că, pentru noi, Hristos a murit când noi eram încă păcătoși.” (Rom. 5, 6-8).

Păcatele omului din toate vremurile I-au adus lui Iisus pedeapsa în locul nostru, pentru că El a luat asupra Sa vina omului ca să-l mântuiască, adevăr descoperit omului prin Scriptura care zice: „Pentru că şi Hristos a suferit odată moartea pentru păcatele noastre, El, Cel drept pentru cei nedrepţi, ca să ne aducă pe noi la Dumnezeu, omorât fiind cu trupul, dar viu făcut cu duhul.” (1 Petru 3, 18).

Va fi răstignit împreună cu făcătorii de rele! (Isaia 53, 12; Luca 23,32-33)

„...Și cu cei făcători de rele a fost numărat. Că El a purtat fărădelegile multora și pentru cei păcătoși Și-a dat viața” (Isaia 53, 12). La Sf. Evanghelist Marcu găsim împlinită și această proorocie: „Și împreună cu El au fost răstigniți doi tâlhari: unul de-a dreapta și altul de-a stânga Lui. Și s-a împlinit Scriptura care zice: Cu cei fără de lege a fost socotit” (Marcu 15, 27-28).

Întunericul din mintea liderilor de justiție de atunci a făcut ca aceștia să nu poată vedea și deosebi între Iisus, care le-a tămăduit bolnavii, și tâlhari, ca și atunci când tot liderii religioși, care-L condamnaseră pe Iisus, au îndemnat poporul să ceară eliberarea lui Baraba și nu a lui Iisus. Astfel, vedem cum întunericul din mintea omului este rezultatul necredinței și al păcatului.

Acei lideri au rămas tot sub puterea întunericului, pentru că nu L-au primit pe Iisus ca Mesia Hristos Cel făgăduit de Dumnezeu pentru salvarea omenirii din moartea păcatelor. Iată Scripturile, ca evidențe de netăgăduit, care ne descoperă de unde vin întunericul și lumina, când zic: „Poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare și celor ce ședeau în latura și în umbra morții lumină le-a răsărit. De atunci a început Iisus să propovăduiască și să spună: Pocăiți-vă, căci s-a apropiat Împărăția cerurilor” (Matei 4, 16-17).

Prezența lui Hristos Iisus în mijlocul poporului a făcut să le răsară Lumina divină celor ce au primit mesajul Evangheliei: „Pocăiți-vă ...”, dar cei ce nu au primit mesajul Evangheliei și nici pe Iisus au rămas mai departe în întunericul necredinței, al păcatului și al umbrei morții. Mai departe, Iisus vorbind despre Lumină zice: „Luminătorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat. Iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina care este în tine este întuneric, dar întunericul cu cât mai mult?!” (Matei 6, 22-23). Spulberarea întunericului din om, din rațiunea umană, constă în primirea lui Iisus „Lumina lumii” (cf. Ioan 8, 12), prin Care Dumnezeu Tatăl „Ne-a izbăvit de sub puterea întunericului, și ne-a strămutat în Împărăția Fiului iubirii Sale ...” (Colos. 1, 13). Așadar, să urmăm Scriptura, care zice: „Altădată eraţi întuneric, iar acum sunteţi lumină întru Domnul; umblaţi ca fii ai luminii!” (Efes. 5, 8).

Îi vor fi străpunse mâinile și picioarele! (Zaharia 12, 10; Matei 27,35)

„...Își vor aținti privirile înspre Mine, Cel pe Care ei L-au străpuns, și vor face plângere asupra Lui...” (Zaharia 12, 10). „Străpuns-au mâinile Mele și picioarele Mele.” (Psalm 21, 18). Iată adeverirea: „Ci unul din ostaşi cu suliţa a împuns coasta Lui şi îndată a ieşit sânge şi apă.” (Ioan 19, 34).

Dovada străpungerii mâinilor, a coastei și a picioarelor lui Iisus, când a fost răstignit pe Cruce, este faptul că Domnul le-a arătat ucenicilor după Înviere și ei au văzut și au crezut, după Scriptura care ne descoperă, astfel: „Și zicând acestea, le-a arătat mâinile și coasta Sa. Deci s-au bucurat ucenicii, văzând pe Domnul” (Ioan 20, 20). Apoi, când Iisus S-a arătat ucenicilor, când erau împreună cu Toma, i-a zis: „Toma: Adu degetul tău încoace și vezi mâinile Mele și adu mâna ta și o pune în coasta Mea și nu fi necredincios, ci credincios. A răspuns Toma și I-a zis: Domnul meu și Dumnezeul meu! (Ioan 20, 27-28). Aceste evidențe dovedesc că ucenicii au văzut mâinile, coasta și picioarele lui Iisus străpunse de cuie și de suliță și așa au crezut în Învierea Lui.

Va fi chinuit de sete! (Psalm 68, 25; Ioan 19,28-29)

„Și Mi-au dat spre mâncarea Mea fiere și în setea Mea M-au adăpat cu oțet(Psalm 68, 25). Să vedem adeverirea. Nici un chin nu este mai mare precum chinuirea unui om de sete. Astfel, din înaltul Crucii Iisus a zis: „Mi-e sete. Și era acolo un vas plin cu oțet; iar ostașii, punând în vârful unei trestii de isop un burete muiat în oțet, i-au dus la gura Lui. După ce a luat oțetul, Iisus a zis: Săvârșitu-s-a. Și plecându-și capul, Și-a dat duhul” (Ioan 19, 28-29; Matei 27, 48; Marcu 15, 36; Luca 23, 36).

Iar la început, când L-au pregătit pe Domnul Iisus pentru crucificare, iată, ce zice Scriptura: „I-au dat vin amestecat cu fiere; și gustând, nu a voit să bea.” (Matei 27, 34; Marcu 15, 23; Luca 23, 36). Iată răspunsul psalmistului, pentru cei ce fac asemenea chinuiri de sete: „Șterși să fie din cartea celor vii și cu cei drepți să nu se scrie” (Psalm 68, 32).

Le va ierta nelegiuirea și se va ruga pentru dușmani! (Ieremia 31, 34; Luca 23, 34)

„Ci toţi Mă vor cunoaşte, de la cel mai mic pînă la cel mai mare, zice Domnul; căci le voi ierta nelegiuirea, şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatul lor” (Ieremia 31, 34). Iertarea nelegiuirilor se confirmă cu prisosință în Noul Testament în Scriptura unde Iisus de pe Cruce, zice: „Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac” (Luca 23, 34). Acesta a fost răspunsul Domnului Iisus din înaltul Crucii pentru dușmanii Săi, la toate chinurile răstignirii: Rugăciunea să fie iertați. Așa putem realiza la ce stare erau mulți din oamenii vremii lui Iisus, fără milă, fără compasiune pentru cel în suferință, să-i dea oțet (cf. Ioan 19, 29) în loc de apă, omului în suferință!

Iar Iisus Domnul a venit să le dea o altă inimă renăscută și să-i mântuiască. Câtă iubire și iertare pentru om se descoperă la Domnul Iisus, în cuvintele: „Părinte, iartă-le lor ...”. Această iertare l-a învățat Iisus și pe omul credincios să o dea aproapelui său, pentru realizarea armoniei în relațiile dintre oameni în societate.

Vor arunca sorți pentru cămașa Lui! (Psalm 21, 20; Ioan 19,23-24)

„...Împărțit-au hainele Mele loruși și pentru cămașa Mea au aruncat sorți(Psalm 21, 20). Evangheliștii prezintă această confirmare a proorociei, astfel: „După ce au răstignit pe Iisus, ostașii au luat hainele Lui și le-au făcut patru părți, fiecare ostaș câte o parte, și cămașa. Dar cămașa era fără cusătură, de sus țesută în întregime. Deci, au zis unii către alții: Să n-o sfâșiem, ci să aruncăm sorți pentru ea, a cui să fie; ca să se împlinească Scriptura care zice: „Împărțit-au hainele Mele loruși, și pentru cămașa Mea au aruncat sorți...” (Ioan 19, 23-24; Matei 27, 35; Marcu 15, 24; Luca 23, 34).

Așadar, recunoașterea că Iisus Hristos este Mesia, din proorociile Vechiului Testament și confirmările Noului Testament, este atât de ușoară, pentru că tot ce s-a proorocit despre Mesia s-a adeverit în Viața lui Iisus Hristos.

Nu va avea nici un os zdrobit (Psalm 33, 19; Ioan 19,33)

„Domnul păzește toate oasele lor, nici unul din ele nu se va zdrobi” (Psalmul 33, 19). „Nu I se va zdrobi nici un os” (Ioan 19, 36). De ce? Pentru că: „Multe sunt necazurile drepților, și din toate acelea îi va izbăvi pe ei Domnul” (Psalmul 33, 18). Ori, Iisus Domnul, ca Fiu al Omului, era drept și nevinovat. Iată adeverirea: „Iar venind la Iisus, dacă au văzut că deja murise, nu I-au zdrobit fluierele picioarelor.” (Ioan 19, 33). Așa, Domnul a fost luat de pe Cruce și pregătit pentru înmormântare după datina iudeilor.

Aceasta a fost urmarea Scripturii care zice: „Deci iudeii, fiindcă era vineri, ca să nu rămână trupurile sâmbăta pe cruce, căci era mare ziua sâmbetei aceleia, au rugat pe Pilat să le zdrobească fluierele picioarelor şi să-i ridice. Deci au venit ostaşii şi au zdrobit fluierele celui dintâi şi ale celuilalt, care era răstignit împreună cu el.” (Ioan 19, 31-32), iar venind la Iisus nu I-au zdrobit fluierele picioarelor pentru că deja murise (cf. Ioan 19, 33) și își dăduse Duhul în mânile Tatălui (cf. Luca 23, 46).

Va fi străpuns în coasta Lui! (Zaharia 12, 10; Ioan 19,34)

„...Își vor aținti privirile înspre Mine, Cel pe Care ei L-au străpuns și vor face plângere asupra Lui ...” (Zaharia 12, 10). Iar la Sf. Evanghelist Ioan găsim împlinirea proorociei, descoperindu-ne: „Că unul dintre ostași cu sulița a împuns coasta Lui și îndată a ieșit sânge și apă..., Ca să se împlinească Scriptura: „Nu I se va zdrobi nici un os. Și iarăși altă Scriptură zice: „Vor privi la Acela pe Care L-au împuns” (Ioan 19, 34, 36-37). Iar aceasta a avut loc la Crucea răstignirii pe Golgota, când unii L-au împuns, iar alții L-au privit.

Când Iisus Și-a dat Duhul evenimentele au fost cutremurătoare, după Scripturile care zic: „Iar Iisus, strigând iarăşi cu glas mare, Şi-a dat duhul. Şi iată, catapeteasma templului s-a sfâşiat în două de sus până jos, şi pământul s-a cutremurat şi pietrele s-au despicat; Mormintele s-au deschis şi multe trupuri ale sfinţilor adormiţi s-au sculat” (Matei 27, 50-53). Iată, mărturisirea unuia dintre soldații romani, când Domnul Și-a dat duhul, zicând: „Cu adevărat, omul acesta era Fiul lui Dumnezeu(Marcu 15, 39).

Vine întrebarea: Unde este omenirea de azi față de soldatul roman, care a afirmat că Iisus este „Fiul lui Dumnezeu”? După cum vedem, putem spune că: mulți din oamenii pământului de azi sunt departe de a afirma, la cutremurele ce se întâmplă, că Iisus este „Fiul lui Dumnezeu” și din această necunoaștere și necredință cutremurele se repetă.

Semne cutremurătoare nu s-au petrecut numai pe pământ, ci și în Soarele care s-a întunecat, după Scriptura ce descoperă, zicând: „Iar de la ceasul al şaselea, s-a făcut întuneric peste tot pământul, până la ceasul al nouălea” (Matei 27, 45). „Întunecându-se Soarele ...” (Luca 23, 45). „Prin milostivirea milei Dumnezeului nostru, cu care ne-a cercetat pe noi Răsăritul cel de Sus (care e Iisus Hristos)” (Luca 1, 78).

De ce toate acestea? Pentru că Iisus este Soarele dreptății, El ca Dumnezu are lăcașul Său în Soare, pentru a revărsa Lumina în lume, după revelația Scripturii: „În Soare şi-a pus locaşul său; şi El este ca un mire ce iese din cămara sa. Bucura-se-va ca un uriaş, care aleargă drumul lui. De la marginea cerului ieşirea lui, şi oprirea lui până la marginea cerului; şi nu este cine să se ascundă de căldura lui.” (Psalm 18, 5-7).

Și tot Iisus este „Lumina lumii”: „Deci, iarăşi le-a vorbit Iisus, zicând: Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii” (Ioan 8, 12). Iar primul vestitor al Învierii lui Iisus putem spune că a fost Soarele, în care a revenit Lumina după ceasul al 9-lea (cf. Matei 27, 45).

Va fi îngropat lângă cei fără de lege! (Isaia 53, 9; Matei 27,60)

„Mormântul Lui a fost pus lângă cei fără de lege și cu cei făcători de rele, după moartea Lui, cu toate că nu săvârșise nici o nedreptate și nici înșelăciune nu fusese în gura Lui” (Isaia 53, 9). Da, Mormântul Domnului Iisus a fost nou, într-o grădină, săpat în piatră (cf. Ioan 19, 41; Luca 23, 53).

Iar îngroparea a fost în mormânt asemănător ca la ceilalți oameni. Iată împlinirea proorociei: „Și Iosif, luând trupul, L-a înfășurat în giulgiu curat de in” (Matei 27, 59); „Și a venit și Nicodim, aducând ca la o sută de litri de amestec de smirnă și aloe. Au luat deci trupul lui Iisus și L-au înfășurat în giulgiul cu miresme... (Ioan 19, 39-41); „Și L-au pus în mormântul nou al său, pe care îl săpase în stâncă, și a prăvălit o piatră mare la ușa mormântului, și s-a dus” (Matei 27, 60). Așa a primit Mântuitorul nostru toate ca să mântuiască pe tot cel ce va crede în El.

Va învia din morți! (Psalm 15, 10; Marcu 16,6-7)

„Că nu va lăsa sufletul meu în iad, nici nu va da pe cel cuvios al Tău să vadă stricăciunea” (Psalm 15, 10). Domnul Hristos era Fiul Omului Cel Sfânt, care a suferit în locul nostru, plătind prețul răscumpărării, iar Dumnezeu L-a Înviat a treia zi după Scripturi.

Dumnezeu așteaptă să ne dea roadele Jertfei și ale Învierii Fiul Său, după Scriptura prin care zice: „Totuşi Domnul aşteaptă să Se milostivească de voi, şi Se va scula să vă dea îndurare, căci Domnul este un Dumnezeu drept: ferice de toţi cei ce nădăjduiesc în El!” (Isaia 30, 18) „Dar ştiu că Răscumpărătorul meu este viu, şi că se va ridica la urmă pe pământ” (Iov 19, 25). „El nu va striga, nu-Şi va ridica glasul, şi nu-l va face să se audă pe uliţe” (Isaia 42, 2).

Toate aceste prevestiri din Vechiul Testament, ale Învierii lui Iisus, s-au arătat cu prisosință în Noul Testament, unde Sfinții Evangheliști prezintă adeverirea Învierii lui Iisus, cu martori oculari, după Scripturile care glăsuiesc, astfel: „...Căutați pe Iisus Nazarineanul, Cel răstignit? A înviat! Nu este aici. Iată locul unde a fost pus, Dar mergeți și spuneți ucenicilor Lui și lui Petru că merge în Galileea, …, și acolo Îl veți vedea...” (Marcu 16, 6-7; Matei 28, 5-7; Luca 24, 1-10; Ioan 20, 1-23; Fapte 2, 27, 31-32) etc. Spre învățătură: Învierea lui Hristos este chezășia învierii omului din moartea păcatelor, prin credință, și învierea în ziua cea de apoi, spre viața veșnică (cf. 1 Cor. 15, 20).

Se va înălța la cer de-a dreapta lui Dumnezeu Tatăl (Isaia 52,13; Marcu 16, 19)

„Iată, Robul Meu va propăşi; Se va sui, Se va ridica, Se va înălţa foarte sus” (Isaia 52, 13). Într-adevăr, după patruzeci de zile de la Înviere, Domnul Hristos S-a înălțat la ceruri, după cum descoperă Scripturile: „Deci Domnul Iisus, după ce a vorbit cu ei, S-a înălțat la cer și a șezut de-a dreapta lui Dumnezeu” (Marcu 16, 19; Luca 24, 50-53; Col. 3, 1; Fapte 7, 55). Așadar, Mesia Hristos Iisus, după ce a săvârșit toată opera de mântuire a neamului omenesc S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta lui Dumnezeu-Tatăl.

Și iată ce ne revelează și ne asigură Dumnezeu după Înălțarea la ceruri a Fiului Său, zicând: „Dacă poporul Meu peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga, şi va căuta Faţa Mea, şi se va abate de la căile lui rele, îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul, şi-i voi tămădui Țara” (2 Cronici 7, 14). Nimic mai mult și nimic mai clar nu pot aștepta oamenii de la Dumnezeu, ca această făgăduință a Lui că, dacă se va întoarce, le va ierta păcatele și le va tămădui și Țara!

Va veni să judece viii și morții (Psalmul 74, 2; Matei 25, 31-45)

„Atunci când va veni vremea hotărâtă, zice Domnul: ,,voi judeca fără părtinire” (Psalm 74, 2). „Domnul a zis Domnului meu: ,,Şezi la dreapta Mea, pînă voi pune pe vrăjmaşii Tăi supt picioarele Tale” (Psalm 109, 1). Așa prevestea Dumnezeu omenirii că Mesia Hristos, Care S-a înălțat la cer, va veni la sfârșitul lumii să judece viii și morții (precum mărturisim și în Crezul de Credință) cu dreptate și fără părtinire (Psalm 74, 2).

Acest adevăr a fost confirmat de martorii oculari, Sf. Apostoli, în prezența cărora S-a înălțat Domnul, iar doi bărbați (îngeri) le-au vestit: „Care au şi zis: Bărbaţi galileeni, de ce staţi privind la cer? Acest Iisus Care S-a înălţat de la voi la cer, astfel va şi veni, precum L-aţi văzut mergând la cer” (Fapte 1, 11).

Iar cum va veni Domnul la a Doua Sa Venire, ne revelează următoarea Scriptură, zicând: „Atunci se va arăta pe cer semnul (Crucea) Fiului Omului şi vor plânge toate neamurile pământului şi vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului, cu putere şi cu slavă multă” (Matei 24, 30) să judece viii și morții!

Venirea și Judecata vor avea loc într-un univers spiritual, cu ceruri noi și pământ nou, căci cerul și pământul de acum vor arde (cf. 2 Petru 3, 12), „Dar noi aşteptăm, potrivit făgăduinţelor Lui, ceruri noi şi pământ nou, în care locuieşte dreptatea” (2 Petru 3, 13). „Pentru aceea, iubiţilor, aşteptând acestea, sârguiţi-vă să fiţi aflaţi de El în pace, fără prihană şi fără vină” (2 Petru 3, 14). „Privegheaţi deci, că nu ştiţi în care zi vine Domnul vostru” (Matei 24, 42). Judecata va fi după cum revelează Sf. Evanghelie de la Matei 25, 31-46, unde se vor aduna înaintea dreptului Judecător, Hristos Iisus, toate neamurile.

Apoi, va despărți pe unii de alții ca păstorul oile de capre, zicând celor de-a dreapta, care au făcut cele bune: „Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi Împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii” (Matei 25, 34), iar celor de-a stânga, care au făcut cele rele în această viață și nu s-au întors cu pocăință: „Atunci va zice şi celor de-a stânga: Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui” (Matei 25, 41). Așa va începe Împărăția lui Dumnezeu, viața veșnică, cu rai și iad, pentru că după cum este faptă așa trebuie să fie, în justiția divină, și răsplată. „Privegheaţi deci, că nu ştiţi în care zi vine Domnul vostru” (Matei 24, 42).

Să călătorim, așadar, fiecare suflet și fiecare popor, în această viață unde nu are nimeni „o cetate stătătoare, ci călătorim spre cea care va să fie în ceruri” după Scriptura care zice: „Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvîrşirea credinţei noastre, adică la Iisus, Care, pentru bucuria care-I era pusă înainte (mântuirea lumii), a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea, şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu” (Evrei 12, 2).

Concluzie și reflecție

Stimate cititorule, din toate prezentările de până acum, am putut vedea că Domnul nostru Iisus Hristos este Mesia Cel vestit de Dumnezeu prin proorocii Săi, că va veni la „plinirea vremii” (Gal. 4, 4) și va salva lumea de la moartea păcatelor. Am putut vedea, apoi, cum toate vestirile Bunului Dumnezeu prin proorocii din Vechiul Testament s-au confirmat cu prisosință în Noul Testament, în toată viața pământească a Domnului Iisus. Astfel, putem afirma și noi, care am văzut confirmarea proorociilor mesianice, că Iisus Hristos este Mesia, ca Toma după ce a pus degetul, zicând: „Domnul meu și Dumnezeul meu” (Ioan 20, 28).

Apoi, altă Scriptură ne descoperă alt adevăr, zicând: „Şi întru nimeni altul nu este mântuirea, căci nu este sub cer nici un alt nume, dat între oameni, în care trebuie să ne mântuim noi” (Fapte 4, 12), decât numele de Iisus Hristos, pentru că este MESIA Cel făgăduit și confirmat lumii întregi de Dumnezeu-Tatăl la Botez (Marcu 1, 11) și la Schimbarea la Față (Marcu 9, 1-7), „Acesta este Fiul Meu cel iubit, pe Acesta să-L ascultaţi” (Marcu 9, 7). În același timp, am văzut cum a plătit prețul răscumpărării omului în Jertfa Sa de pe Crucea Golgotei și ne-a adus dezlegarea păcatelor prin cuvintele: „Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac” (Luca 23, 34).

Iisus a devenit, astfel, Mântuitorul lumii întregi și a fiecărui suflet în parte, care cheamă Numele Lui, după Scriptura ce zice: „Şi tot cel ce va chema Numele Domnului se va mântui” (Fapte 2, 21). Iar Învierea Domnului cea de a treia zi (1 Cor. 15, 4) este chezășia învierii noastre. Să dăm, dar, o șansă vieții, prin credința în Învierea lui Hristos: „Marele nostru Dumnezeu și Mântuitor Hristos Iisus, Care S-a dat pe Sine pentru noi ca să ne izbăvească de toată fărădelegea și să-Și curățească Lui un popor ales, râvnitor de fapte bune” (Tit 2, 13-14).

Iar Înălțarea Domnului la ceruri înseamnă nu numai că opera mântuirii noastre a terminat-o, ci și că Iisus vrea ca și fiecare dintre noi, la vreme, să ne înălțăm cu sufletul la Ceruri, spre moștenirea Împărăției lui Dumnezeu. Spre înălțarea omului la ceruri ne stau în față în această viață și versurile marelui nostru poet ardelean, George Coșbuc, care zice: „Spre Soare ni-e gândul și mergem spre el, Lumina ni-e țintă și binele țel”. Spre care Soare să mergem? Spre „Răsăritul cel de Sus”, cum ne descoperă Scriptura, zicând: „Prin milostivirea milei Dumnezeului nostru, cu care ne-a cercetat pe noi Răsăritul cel de Sus (e Iisus Hristos, Mesia), Ca să lumineze pe cei care şed în întuneric şi în umbra morţii şi să îndrepte picioarele noastre pe calea păcii” (Luca 1, 78-79).

Așadar, dragă frate și soră în Mesia Hristos Iisus, eu Îl aleg pe acest Mesia, Care S-a adeverit cu prisosință, și cred că și tu, căci de iubirea acestui Mesia, Hristos Iisus, nu ne desparte nici viața și nici moartea știind Scriptura, care zice: „Căci și dacă trăim și dacă murim ai Domnului suntem” (Rom. 14, 8). Prin urmare, spre culmi de mântuire în Mesia Hristos Iisus Cel Înviat și la Ceruri Înălțat: Hristos a Înviat! Adevărat a Înviat! Hristos S-a Înălțat! Adevărat S-a Înălțat. Amin.