"Cercetați toate lucrurile, si păstrați ce este bun!"

Apostolul Pavel

…tata a plecat dintre noi! Anul acesta a inceput cu vesti triste pentru mine, s-a stins din viata tatal meu, Ioan Marandici. Stim cu totii ca noi, toti cei ce ne nastem suntem datori cu moartea, cu toate acestea cand vine vorba de cei dragi si apropiati noua, nu vrem si nu acceptam usor sa-i vedem plecand de langa noi.


Tata era un om minunat, mereu cu zambetul pe buze, nu treceai pragul casei sale fara sa te ospateze cu tot ce avea mai bun! Fie ca ii erai prieten sau doar instalatorul venit sa repare o chiuveta, tata te punea la masa! Bucatar desavarsit, era capabil sa gateasca un meniu regesc in doar cateva ore! Tata era o fire vesela si sociabila, mereu vedea partea buna a lucrurilor si paharul pe jumatate plin!

Se bucura mereu sa ne vada pe noi, copiii lui din America, cum spunea el, si Amanda, fiica mea are multe amintiri frumoase cu “bunu-bunilor” care o ducea in Parcul Copiilor si la Teatru de Papusi.

Cuvintele sunt sarace sa transpuna ceea ce simt eu acum, dar e trist sa ma gandesc la tata si sa stiu ca nu mai este printre noi! Din cand in cand, ii trimeteam scrisori cu vesti despre noi, poze si articolele mele din ziar, si de fiecare data cand primea o scrisoare de la mine, ma suna, si-mi spunea: “draga tatii, eu nu le am cu scrisul, dar vreau sa-ti multumesc ca tu imi scrii”....am pe birou o scrisoare adresata tatei care din pacate nu va mai ajunge niciodata la el...mai mult ca oricand as vrea sa adaug un post scriptum, si sa-i spun cat de mult il iubesc!

Stiu ca tata era mandru de mine, se lauda la toti ca fata lui e “doamna mare in America”, vecinii lui ma cunosteau din povestile tatei, si toti imi spuneau cat e de mandru de mine...Eu nu am cum sa-i spun acum cat sunt eu de mandra ca sunt fata lui; bunatatea, compasiunea, zambetul si inima deschisa de la tata le am, si lui ii multumesc pentru ele! Dumnezeu sa-l odihneasca in pace, in loc luminat, in loc cu verdeata de unde orice durere si intristare au fugit!

Voua, celor ce cititi aceste randuri, “de aveti parinti pe pamant, nu in gand” cum asa de frumos spunea poetul, nu uitati sa le treceti pragul, sa le sarutati mana si sa le spuneti ca-i iubiti…caci vine o zi, in care este prea tarziu si ramaneti doar cu regretul vorbelor nespuse sau spuse prea rar.

Multumesc ca mi-ati ingaduit sa-mi impart durerea cu voi, multumesc pentru cuvintele voastre calde care mi-alina durerea! Dumnezeu sa va poarte mereu in grija si mila Lui!

Dormi in pace, tata, copilul tau te iubeste, si nu te va uita niciodata!