Home Angela Furtuna FRONTIERE (II)
FRONTIERE (II) PDF Print E-mail
Written by Angela FURTUNĂ   
Thursday, 22 January 2015 05:08

Firul vieţii, brodând pânza istoriei. Şi reciproc. - Destinul a trei copii, doi români şi un evreu, precum şi al familiilor şi prietenilor conjuncturali ai acestora - originari din Bilca, Bucovina, şi plecaţi în “lume” către Capitala Bucureşti, iar mai apoi evoluând şi călătorind în cele patru vânturi, fiecare cu misiunile şi cu aventurile sale de supravieţuire -, urmează sinuos o naraţiune fluentă, alertă şi minuţios centrată pe broderia unui fir istoric complicat: referiri la evenimente din evul mediu românesc şi până la epocile recente, la interbelic sau la al doilea război mondial sau în comunism, reprezintă accente ce pun lumini şi umbre pe personajele ce traversează aproape un secol de războaie şi de păci nesigure.

 

Scriitorii se înstăpânesc hoţeşte pe crâmpeie din vieţile altora şi le împletesc în ţesătura propriilor lor poveşti”, ne avertizează autoarea, cantonată în realismul de catifea, dovedind, totuşi, după devoalarea surselor sale de inspiraţie, aptitudinea de a imagina à la roumaine, variaţiuni pe teme umane specifice istoriilor locale.

Cadrul romanului e dat de viaţa lui George Muntean, un amic român al autoarei, care s-a născut la Bilca şi pentru care pierderea Bucovinei de Nord a rămas o rană vie. Soţia sa, Adela Popescu[1], a avut bunăvoinţa şi răbdarea de a-mi încredinţa multe lucruri din experienţa sa, aşa cum au făcut-o şi alţi oameni din Rădăuţi şi din Bilca”, mărturiseşte de la bun început Munshi [2]. Ea a mai colaborat cu Marian Olaru, fost director al Liceului Hurmuzachi din Rădăuţi, Domiţian Bălţei, Vera Popescu, Alexandru Brăileanu, de la care a aflat despre chinurile Bucovinei în timpul celui de al doilea război mondial, Ion Talpeş, Larry Watts, Mihnea Gheorghiu, Radu Toma, Antoaneta Ralian, Mircea Răceanu, Andrei Filotti, Caius Dragomirm Aura Munteanu, Sandu Brediceanu, Nae şi Paula Constantinescu, Florin Codre, Roda Timiş, Georgiana Prunea, Vasile Avram.

Istoria bucovinenilor, cămaşa de zestre pe care sunt cusute poveşti cu cerneluri nemaivăzute. - De-a lungul romanului, istoria Bucovinei şi a bucovinenilor apare ca personaj secundar, ce însoţeşte eroii precum o umbră nevăzută, îi îmbracă în mister şi îi motivează, îi călăuzeşte şi îi apără. Astfel, există referiri structurale la un patriotism de fibră naţională, locuind deopotrivă în sufletele oamenilor, în casele lor, în carnea copacilor, în pădurile şi în bisericile lor, precum şi în poveştile locurilor, urcând din timpuri îndepărtate, când ţara era plimbată de colo-colo, după interesele geopolitice regionale. Astfel, la sfârşitul războiului ruso-turc (1768-1774), au existat beneficiari la împărţeala geopolitică a Nordului Moldovei, şi printre cei care nu participaseră nemijlocit la lupte, habsburgii. Răsplată a faptului că nu se amestecaseră în războiul proaspăt încheiat, austriecii primesc, din partea Porţii, teritoriul din nordul Moldovei, cu vechea capitală Suceava. Până în anul 1786 Bucovina a fost sub administraţie militară, exercitată ca atare în domeniul bisericesc şi şcolar. Prin înaltul prescript imperial din 6 august 1786 se hotărăşte încetarea administraţiei militare şi înglobarea Bucovinei în administraţia Galiţiei, ca cerc administrativ bucovinean. Revoluţia de la 1848 avea să aibă urmări importante pentru Bucovina. La 26 iunie 1848, la Viena, în Adunarea Constituantă, bucovinenii au beneficiat de 8 mandate şi au cerut, printre alte revendicări, separarea Bucovinei de Galiţia şi constituirea ei în ţară de coroană, autonomă. Prin constituţia austriacă din 4 martie 1849, Bucovina a fost declarată provincie autonomă a Casei de Austria, cu titlul de Ducat. Organizarea autonomă s-a desăvârşit în 1860, când Bucovina şi-a ales o Dietă provincială condusă de un Căpitan al Ţării. Prin decretul imperial din 9 decembrie 1862, Ducatul Bucovinei a primit o stemă proprie, cu reprezentări după stema Moldovei. Guvernul de la Viena era reprezentat de un guvernator cu titlul de Preşedinte al Ţării, stăpânire sub care Bucovina a rămas până în anul 1918.

Spre deosebire de conaţionalii lor din Transilvania şi Basarabia, românii din Bucovina au avut o viaţă politică, naţională, religioasă şi culturală proprie. Fruntaşii politici bucovineni au practicat totdeauna faţă de Viena o politică protestatară, începând cu episcopii Dosoftei Herescu şi Isaia Baloşescu, urmând cu Hurmuzăcheştii, cu mitropolitul Silvestru, cu Gheorghe Popovici şi Iancu Flondor şi cu întreaga generaţie a Unirii. În rândurile bucovinenilor, pe lângă profesorii de teologie de la Cernăuţi, s-au afirmat în literatură şi ştiinţă personalităţi de marcă, precum istoricii Eudoxiu Hurmuzachi şi Dimitrie Onciul, Teodor Stefanelli, folcloristul Simion Florea Marian, scriitorii Iraclie Porumbescu şi Constantin Morariu, poetul Dimitrie Petrino, pictorul Epaminonda Bucevschi şi compozitorii celebri Ciprian Porumbescu, Tudor Flondor, Eusebiu Mandicevschi.

După prăbușirea monarhiei austro-ungare respectiv dezmembrarea imperiului în state naționale, Consiliul Național al Bucovinei (C.N.B.), întrunit la 28 noiembrie 1918, a hotărât în majoritate Unirea cu România. Voturile majoritare au venit din partea românilor, germanilor, evreilor și polonezilor, iar cele împotrivă doar din partea minorității ucrainene. Ca urmare a hotărârii "C.N.B.", trupele române au intrat în teritoriu, sub comanda generalului Iacob Zadik, consfințind actul și zădărnicind manevrele militare ale Ucrainei Occidentale. Unirea Bucovinei cu România este recunoscută oficial, în 1919, prin tratatul de pace de la Saint Germain încheiat cu Austria la data de 10 septembrie 1919.

În iunie 1940, nordul Bucovinei este ocupat de Uniunea Sovietică. În această perioadă, au fost masacrați 3000 de români care se retrăgeau pașnic spre România, la Fântâna Albă. Autorii masacrului sunt ofițeri din trupele NKVD. Rusia nu a recunoscut încă acest masacru. În 1941, forțele române, aliate la Axă, recuceresc nordul Bucovinei.

După eliberarea Basarabiei și nordului Bucovinei, provinciile recuperate nu au fost imediat alipite statului român, ci au funcționat ca regiuni conexe, conduse de câte un guvernator. În guvernământul Bucovinei au intrat cele 5 județe din Bucovina (Câmpulung, Suceava, Rădăuți, Storojineț și Cernăuți), județul Hotin din nordul Basarabiei, iar din octombrie 1941 – și judetul Dorohoi. Guvernamântul Bucovinei a avut trei guvernatori: locotenent-colonelul Alexandru Rioşanu, mort în urma unei operații nereușite la 30 august 1941, generalul Corneliu Calotescu, unul dintre responsabilii deportărilor către lagărele transnistrene din 1941 și 1942, și generalul C.I. Dragalina, care a devenit guvernator în 1943. Basarabia a fost pusă sub administrația generalului Constantin Voiculescu.

În anul 1944, nordul Bucovinei este reocupat însă de Armata Roșie , rămânând până astăzi în componența Ucrainei. Legătura dintre nordul Bucovinei, acum ucrainean, și sudul său, rămas în componența României, se pierde treptat, din pricina reorientării demografice prin infuzia populației slavofone, a scăderii populației românești, rămasă doar în câteva zone compacte și, în general, a vicisitudinilor istoriei de care acest teritoriu a avut parte.

Pe această istorie reală a Bucovinei îşi aşează doamna Kiki Munshi romanul de aventuri impregnate de parfumul unei libertăţi câştigate greu. O aventură este, de altfel, şi întreaga sa viaţă de scriitoare şi de diplomat american de carieră - purtat în lumea largă de misiunile grele, plecând din Statele Unite şi România, până în Grecia, India sau Irak -, şi care creşte acasă la ea, în California de Sud, o pereche de cai româneşti, Haiduc şi Hidalgo, statornici camarazi de poveste…

(va urma)

Angela FURTUNĂ



[1] poetă

[2] Cine a fost George Muntean? Un scriitor, cercetător, mason şi om de intelligence, om politic român, fost candidat pentru putere politică naţională din zona democraţiei şi a Partidului Pensionarilor. Personal am o amintire originală cu el, de la Casa Cărţii din Suceava, la finele anilor ’90, când, după o lansare de carte, domnia sa a spus public că “în România nu a existat comunism adevărat, căci Stalin nu în România a trăit”, scoţând în evidenţă etapa bolşevizării ţării şi ideea regimului politic de import. M-am întrebat atunci, prima oară, ce fel de regim a fost până în 1989, dacă nu comunism a fost? Şi, mai departe, cine ne scrie şi ne rescrie istoria şi memoria?

 

 

Last Updated on Thursday, 22 January 2015 05:27
 
Copyright © 2007-2017 Romanian Times. All Rights Reserved!
Please visit romaniantimes.org for the past articles!
 

Revista in format electronic

Editii anterioare

Banners

Polls

Spuneti-va parerea despre acest website