"Cercetați toate lucrurile, si păstrați ce este bun!"

Apostolul Pavel

Cele mai importante evenimente din 2014 privind moştenirea Monica Lovinescu sunt apariţiile de la Editura Humanitas – Bucureşti ale celor mai recente două cărţi semnate de ilustra scriitoare[1] precum şi organizarea ediţiei a VIII-a a manifestărilor de la Suceava, Iaşi şi Fălticeni, sub genericul ZILELE MONICA LOVINESCU.

I. ZILELE MONICA LOVINESCU, EDIŢIA A VIII-A, 19-20 NOIEMBRIE, 2014

Moto:
“…În România postdecembristă, s-ar părea că uităm înainte de a ne fi adus aminte.”(Monica Lovinescu)

Ediția a VIII-a din acest an a evenimentelor reunite sub genericul Zilele Monica Lovinescu are loc la Iași, Suceava și Fălticeni, în intervalul 19-20 noiembrie, adăugând tradiție și valoare proiectului, precum și susținerea nedezmințită în timp a Consiliului Județean Suceava, a Bibliotecii Bucovinei, a Uniunii Scriitorilor din România - Filiala Iași și a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, alături de Radio Europa Liberă, Primăria Fălticeni, Alexandria Librării, Colegiul Național Nicu Gane din Fălticeni, Colegiul Tehnic Mihai Băcescu din Fălticeni, Colegiul de Artă Ciprian Porumbescu din Suceava, Galeria Oamenilor de Seamă din Fălticeni, Biblioteca Municipală E. Lovinescu din Fălticeni, Parohia Grădini, Sfinții Voievozi din Fălticeni.

Colocviul dedicat Monicăi Lovinescu, proiectat a se derula la Iași, pe 19 noiembrie, ora 12, la Casa cu Absidă a Uniunii Scriitorilor din România, prilejuieşte întâlnirea unor voci distincte și diverse din lumea literară și culturală românească, care vor susține puncte de vedere originale și documentate privind actualitatea Monicăi Lovinescu (scriitoare, critic literar, cronicar, jurnalist radio cu bogată activitate la Radio Europa Liberă, traducătoare, model civic și etic, cunoscut patriot român și disident anticomunist) și a chestiunii democrației, precum: Al. Călinescu, Antonio Patraș, Cristian Livescu, Cassian Maria Spiridon, Emanuela Ilie, Livia Iacob, Marius Chelaru, Liviu Papuc, Paul Gorban, Loredana Cuzmici, Adi Cristi, Angela Furtună, Val Talpalaru, Angela Baciu Moise, Constantin Severin, Gheorghe Gabriel Cărăbuș și alții. Ulterior, în numărul din luna decembrie a.c., prestigioasa revistă Convorbiri Literare va publica toate intervențiile și expunerile în Medalionul Monica Lovinescu - 91.

La finele colocviului ieșean, va fi decernat Premiul Național Monica Lovinescu și Virgil Ierunca, 2014, după deliberarea unui juriu internațional condus, ca în fiecare an, de acad. Basarab Nicolescu (Paris), și din care au făcut parte Dennis Deletant (Georgetown University), Al. Călinescu, Gheorghe Grigurcu, Tudorel Urian, Vladimir Tismăneanu (Maryland University), Antonio Patraș, Doina Jela, Angela Furtună.

Manifestările fălticenene includ, tot pe 19 noiembrie, expoziții de carte, prezentări și dezbateri ce se vor desfășura la Biblioteca Municipală E. Lovinescu și la Galeria Oamenilor de Seamă din Fălticeni, precum și un Te Deum la Cripta Lovineștilor din Cimitirul Grădini din Fălticeni.

La Suceava, pe 20 noiembrie, ora 11, la Biblioteca Bucovinei, sub genericul Monica Lovinescu - vocea care a ținut în viață România, Angela Furtună va susține o Conferință despre actualitățile din abordarea Monicăi Lovinescu, Eugen Dimitriu va depăna amintiri despre ilustra scriitoare, Colegiul de Artă Ciprian Porumbescu va oferi un recital extraordinar de muzică clasică. Vor fi proiectate filme și documente inedite.

La ediţia trecută, Ediţia a VII-a, din 2013, a Zilelor Monica Lovinescu, în cadrul colocviului de la Iaşi, dedicat cercetării, a fost lansat volumul Monica Lovinescu. Est-etica. Geneze, de Angela Furtună (Ed. Vinea 2012, sub egida Bibliotecii Bucovinei), volum ce  a fost distins ulterior cu Premiul National Convorbiri Literare pentru Eseu 2013; recent, în cel mai nou număr al prestigioasei reviste naţionale Viaţa Românească (nr. 9-10, 2014), vocea cea mai autorizată a criticii pe tema Monica Lovinescu a apreciat că volumul Angelei Furtună reprezintă primul şi cel mai important şi aplicat studiu românesc, notabilă operă de cercetare şi de hermeneutică românească, aducând contribuţii şi elemente inedite de interpretare pe tema vieţii şi operei Monicăi Lovinescu.

În anii când exersarea, integrarea și salvarea culturii românești în contextul globalizării, pe de o parte, cât și nașterea unui nou Război Rece, pe de altă parte, se fac din ce în ce mai mult simțite în Europa, actualitatea Monicăi Lovinescu și a vocilor care luptă pentru democrație, libertate și recunoașterea valorilor în România este din ce în ce mai evidentă. De-a lungul timpului, Zilele Monica Lovinescu au devenit nu numai o școală de gândire și de continuitate pentru memoria românească, ci și un prilej de exersare a discursului estetic și est-etic, a culturii majore, a vocației civice, a criticii libere și a spiritului lucid.



II. MONICA LOVINESCU – RECUPERĂRI: DOUĂ NOI APARIŢII NOTABILE LA EDITURA HUMANITAS, 2014

Moto:Schimbă-te în cuvinte, cât mai e timp

Au apărut recent în librării două noi volume din opera Monicăi Lovinescu: Jurnal inedit, 2001-2002, ediţie îngrijită şi cuvânt înainte de Astrid Cambose, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2014, 308 p. şi O istorie a literaturii române pe unde scurte, 1960-2000, ediţie îngrijită şi prefaţă de Cristina Cioabă, Ed. Humanitas, 2014, 570 p. Chiar dacă 2013, anul când Monica Lovinescu ar fi împlinit 90 de ani, a fost un an mai slab din punct de vedere al recuperării operei şi a sensului susţinut cu excelenţă în cultura română de ilustra autoare (care a primit, însă, la aniversare, timp de mai multe luni de zile, atacuri imunde şi furioase din partea unor confraţi reuniţi pe baricada unei cunoscute publicaţii literare), iată că anul 2014 debutează cu lucrări consistente de critică şi memorialistică semnate de Monica Lovinescu. Astfel, recuperarea unei opere notabile şi a unei conştiinţe rare a literaturii continuă.



Jurnalul inedit reprezintă încheierea reală a jurnalului ţinut de către Monica Lovinescu, înscriindu-se ca final de serie după cele şase volume anterioare deja publicate de Humanitas şi care acoperă cei douăzeci de ani de Jurnal, între 1981 – anul de început al primului volum – şi până în anul 2000. Faptul că este inedit, ne spune Astrid Cambose, nu se datorează intenţiilor diaristei, ci contextului personal şi de istorie literară care a făcut ca, deşi îşi dactilografiase manu propria jurnalul pe ambii ani menţionaţi (2001 şi 2002), autoarea să nu mai poată duce până la capăt efortul de îngrijire a ediţiei, cum făcuse în cazul volumelor precedente. Cu această ultimă piesă adăugată operei diaristice a Monicăi Lovinescu, seria Jurnalului se consideră a fi completă. Volumul ultim şi inedit include povestea primelor şase, cu nepreţuite detalii privind apariţia şi rostul lor. Sunt edificate multe aspecte privind iniţiativa lucrării – care aparţine lui Gabriel Liiceanu – şi începuturile ei, cu relatarea multor episoade privind transcierea textelor, culegerea, recitirea şi selecţia, făcute stoic de autoarea însăşi. Autoarea a cenzurat singură circa o zecime din textele Jurnalului, fie pentru a proteja intimitatea şi imaginea unor persoane, fie pentru a apăra propriul spaţiu intim de ochiul unui public ingrate. Dacă în editarea primelor şase volume autoarea s-a putut implica direct, destinul a ales ca ineditele să constituie un text marcat de o puternică oralitate, şi care a fost descoperit în arhiva din Paris a familiei Lovinescu, arhivă repatriată în 2010, iar de aducerea acestui text la o formă stilistică bună s-a ocupat un editor harnic şi meticulous. Practic, Jurnalul inedit este ultimul lucru scris de mâna Monicăi Lovinescu; de aceea, putem spune că reprezintă actul final din lupta ei de o viaţă cu inerţia intelectuală, cu inapetenţa pentru riscurile pe care le incumbă calitatea de fiinţă spirituală a omului, cu nelibertatea şi cu multe alte tare specifice “omului nou” pe care, cu sau fără voia noastră, constatăm că l-a scos la lumină forcepsul totalitarismului comunist, spune Astrid Cambose. Monica Lovinescu iese din scenă cu o profeţie despre vendetele energofage ce macină energiile româneşti şi despre amnezia post-totalitară programată ce duce România în prăpastie: “Nu vom mai regăsi niciodată nu doar România noastră interbelică, dar nici măcar România viitorului, la care am visat. Zi de zi, de câţiva ani încoace, învăţăm pe dinafară acelaşi verdict. (…) “Ce e de făcut?” m-aş fi întrebat pe vremuri. Uitarea se instalează în cuvânt în chiar momentul în care e rostit”.



Istoria literaturii române pe unde scurte este alcătuită pe baza textelor de cronică radiofonică publicate de Monica Lovinescu între 1960 şi 1996, la Editura Humanitas, sub titlul generic Unde scurte. Jurnal indirect – Unde scurte I (1990), Seismograme (1993), Posteritatea contemporană (1994), Est-etice (1994), Pragul (1995), Insula şerpilor (1996). O parte dintre cronicile cuprinse în Insula şerpilor, cele de după 1992 – anul închiderii studioului de la Paris al Europei Libere –, au fost publicate în presa literară din România (Revista 22, Viaţa Românească, Vatra), fiind antologate de asemenea cronici din volumul de articole Diagonale, apărut în anul 2002, tot la Humanitas. Selecţia de faţă, anunţă autoarea antologiei, a dorit să constituie un corpus de texte care să ofere, împreună, o imagine panoramică asupra literaturii române din perioada comunistă. Organizarea s-a făcut urmând principiul cronologic, folosit de Monica Lovinescu în alcătuirea volumelor amintite; s-a adăugat şi o viziune tematică, specifică unei istorii literare, cu capitole şi subcapitole. Capitolele volumului sunt intitulate I. Scriitorii şi ideologia, II. Prozatori şi poeţi, III. Critici şi eseişti; constituirea capitolelor aparţine autoarei antologiei, inspirată fiind însă de sintagmele Monicăi Lovinescu.

Monica Lovinescu, începând din anii '60, pe calea undelor scurte ale Radio Europa Liberă, susţinea două emisiuni devenite în timp veritabile infuzii culturale, aule academice, instanţe critice şi tribune civice: Teze şi antiteze la Paris şi Actualitatea culturală sau Povestea vorbei. Infomaţia culturală şi ştiinţifică internă şi internaţională, de bună calitate şi necenzurată, în anii dictaturii, nu avea un alt canal mai eficient de pătrundere către poporul român. Deoarece fusese surprinsă la Paris de bolşevizarea României de câtre URSS, în timp ce se afla la studii cu o bursă a statului francez, Monica Lovinescu devine, astfel, vocea care a ţinut în viaţă o ţară aflată sub ocupaţie.

Până la sfârşitul vieţii[2], Monica Lovinescu a fost convinsă de faptul că rezistenţa prin cultură constituie “originalitatea cazului românesc în contextul European dominat de insurgenţă – Rusia samizdatului, Cehoslovacia Cartei ' 77, Polonia K.O.R-ului şi Solidarsność-ului”. Preluându-i mesajul în vremurile de azi, se pare că tot rezistenţa prin cultură va prelua şi şansele actuale ale României de a face faţă imersiei în Oceanul Global al unei culturi planetare deloc uşor de descifrat din punctul de vedere al relaţiilor dintre identităţi, limbi, culturi şi civilizaţii. Analiza şi studiile continuă, pe măsură ce restituirile privind opera şi ideile Monicăi Lovinescu merg mai departe.

Angela FURTUNĂ

Noiembrie 2014



[1] Monica Lovinescu, Jurnal inedit, 2001-2002, ediţie îngrijită şi cuvânt înainte de Astrid Cambose, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2014, 308 p.

Monica Lovinescu, O istorie a literaturii române pe unde scurte, 1960-2000, ediţie îngrijită şi prefaţă de Cristina Cioabă, Ed. Humanitas, 2014, 570 p.

[2] dar scriitoarea e întristată, în ultimii ei ani, atât de rapida uitare cât şi de banalizarea răului – două fenomene ce aruncă în deriziune aptitudinea românilor de după totalitarism pentru etică