Home Angela Furtuna Tudor Greceanu – un erou tragic roman al universalitatii
Tudor Greceanu – un erou tragic roman al universalitatii PDF Print E-mail
Written by Angela FURTUNĂ   
Monday, 24 October 2016 10:41

Moto:

„Sunt lucruri pentru care oamenii nu sunt făcuţi. Dumnezeu n-a făcut oamenii pentru orice. E aşa de simplu să mori. De ce să te compromiţi ca să trăieşti?  (…) Eu am pierdut partida. Pentru că partida n-o dictez eu…M-am bătut pentru ţara asta şi la 2000 de kilometri într-un sens şi în celălalt, şi pe frontul de răsărit şi pe cel de apus…Şi uitaţi-vă ce-am cules.”

(Tudor Greceanu, singurul supravieţuitor după infernul de la Stalingrad şi după infernul de la Aiud)

 

Stalingrad. Cea mai mare bătălie a omenirii şi cel mai sângeros război al tuturor timpurilor. A durat 199 de zile, făcând 850 000 de victime ale Axei, dintre care circa 200 000 de români, iar numărul pierderilor URSS a rămas încă necunoscut. Greu de crezut că cineva poate scăpa viu din infern. Iată, totuşi, că Tudor Greceanu, pilotul român erou şi martir - care a avut şi un talent extraordinar de povestitor -, a fost însoţit de un astfel de destin de excepţie. Care merita să fie salvat, transmis urmaşilor tuturor naţiunilor, căci conţine esenţa unui veritabil erou tragic al umanităţii. Un erou român al tragediei universale. Povestea lui demonstrează încă o dată, dacă mai era nevoie, că războiul este soluţia ultimă în orice dialog, şi numai atunci când cuvintele nu mai pot vorbi.

 

Editura Vremea a scos recent o ediţie nouă, revizuită şi adăugită, a cărţii Drumul celor puţini. Amintirile unui pilot de vânătoare ieşit din încercuirea de la Stalingrad (prima ediţie fusese la Eminescu). Scrisă de Tudor Greceanu (1917-1994), cartea apăruse iniţial datorită eforturilor Marthei Greceanu (Cuvânt înainte în actuala ediţie), şi conţine de data aceasta o Prefaţă de Neagu Djuvara, fiind îngrijită de colonel (r) Dumitru Roman.

Tudor Greceanu (1917-1994) a fost unul dintre așii aviației române de vânătoare din cel de-al Doilea Război Mondial, având la activ peste 6.000 de ore de zbor pe timp de război, realizate în 1.000 de misiuni de luptă, atât în Est, cât și în Vest, și zeci de victorii aeriene pentru care a fost răsplătit cu numeroase ordine și decorații devenind și Cavaler al Ordinului „Mihai Viteazul” clasa a III-a. Arestat de comuniști, a reușit o spectaculoasă evadare de la Aiud. Volumul spune povestea unui pilot de vânătoare care și-a începutul ascensiunea puțin înainte de debutul conflagrației mondiale, a participat la nenumărate lupte aeriene dintre care cele mai dramatice episoade s-au petrecut în timpul bătăliei de la Stalingrad, apoi a trecut prin infernul închisorilor comuniste și prin amputarea picioarelor din cauza torturilor suferite acolo, lăsând în ultimii ani ai vieții prețioase amintiri despre toate acestea. O parte dintre capitole au fost scrise de Tudor Greceanu însuși, celelalte constituindu-se din interviuri acordate de autor.

Confesiunile lui Tudor Greceanu au valoarea unui testament scris de un om care a avut mai multe vieţi pe care a ştiut să nu le irosească, dar să le salveze prin curaj şi demnitate: „ Fiecăruia îi este frică de ceva. Unii sunt victimele propriului refuz al fricii, al propriului curaj, care este o veșnică luptă psihologică între ceea ce suntem și ceea ce am putea deveni sub imboldul fricii. În luptele cu rușii, unde am fost mereu în inferioritate numerică, doi contra douăzeci, acționam mai puțin sub imboldul fricii, pentru că aveam superioritatea avionului, ceea ce nu s-a întâm­plat cu americanii, când superioritatea numerică era de 1 la 30-40 și nu mai aveam supe­ri­ori­ta­tea aparatelor. Atunci recunosc că de multe ori trebuia să ne învingem frica. Odată am fost doborât: la o altitudine de 11.000 de metri, un proiectil explo­ziv m-a lăsat fără instalația de oxigen. […] Mi-am pierdut cunoștința. Nu știu ce s-a întâmplat. Presupun că am avut un moment de revenire când m-am apropiat de sol. Avionul a fost găsit pus pe burtă, or, a pune un Messerschmitt pe burtă nu e o treabă ușoară”. Greceanu a fost unul dintre piloţii cei mai decoraţi atât pe frontul de răsărit cât şi pe cel de apus. Confesiunile sale scot din umbră şi din tăcere două secvenţe ale anilor '40-'50: rolul aviaţiei române în ultimul război şi soarta prizonierilor români în Gulag. Părăsind cerul României pentru bezna temniţei comuniste, Tudor Greceanu nu ne dăruieşte doar amintirile unui aviator, scrie Monica Lovinescu, ci - ne drămuim epitetele - şi pe cele ale unui erou. Sunt într-adevăr puţini cei care - precum el - au încercat să evadeze de la Aiud spre a organiza în munţi o rezistenţă armată. Dacă ar fi fost numai atât şi volumul de faţă s-ar dovedi binevenit. E însă mai mult.

Este şi carte de istorie, şi carte de ştiinţă militară, şi volum de memorii. Salutat de Monica Lovinescu încă de la începutul anilor '90, el e realizat şi cu suportul lui Vlad Zografi, care va publica prima dată în Memoriarevista gândirii arestate, dialogurile sale cu Greceanu : cartea aceasta

ar trebui citită nu doar de specialişti, nu numai de istorici ci şi de cei care pretind sau se lasă convinşi că modelul autohton se reduce la un inevitabil Mitică şi că băşcălia reprezintă singurul răspuns pe care un localnic balcanizat îl poate da Istoriei când îi iese în întâmpinare. Îi asigur pe cei care sunt ca mine insensibili la arta aviatorilor şi la misterele avioanelor că vor citi aceste pagini cu nesaţul unui suspans istoric. Şi că, la sfârşit, după ce se vor fi acumulat pe uniforma personajului principal toate decoraţiile (nici nu-mi vine să cred că le-a purtat vreodată) vor rămâne uimiţi de felul în care curajul fizic ce i-a îngăduit să participe la cele mai primejdioase misiuni îl va însoţi şi în chinuiţii ani ai detenţiei.
Analizele pe care Tudor Greceanu le face pe terenul filosofiei istorice şi al moralei sunt de-a dreptul profestice : "Cea mai importantă deosebire dintre patologia individuală şi cea a popoarelor este că pentru indivizi sfârşitul stării de boală este sau însănătoşirea sau moartea. La noroade, aceste alternative nu există, iar poporul care nu reuşeşte să se însănătoşească (...) devine un purtător de germeni care îi îmbolnăveşte fără scrupule pe cei sănătoşi şi perpetuează, uneori, pentru sute sau chair mii de ani, virusul care i-a mâncat existenţa, i-a distrus progresul, dăinuirea, libertatea, creativitatea, istoria şi viitorul. Totalitarismul este una din aceste boli".
După ce arată cum boala se manifestă prin minciună, - lege supremă - furt şi denunţ, înlocuind normalitatea şi declarându-i-se superioară ei, Tudor Greceanu continuă să descrie din păcate nu trecutul ci - aşa cum ne temem -, prezentul nostru: "După câteva decenii, uneori multe, urmează cronicizarea bolii, stări acute şi crize succesive în care popoarele se imbecilizează; anormalul devine normă, reacţiile sunt anulate prin inutilitatea lor, iar societatea bolnavă acceptă delaţiunea, trădarea, furtul, ura, minciuna, falsul şi crima drept morală superioară de stat, iar adevărul, cinstea, bunăstarea şi corectitudinea drept prejudecăţi dăunătoare menite să ducă omenirea la pieire".
Convalescenţa - şi ea de decenii - e tot atât de primejdioasă ca boala, de-a lungul ei, "popoarele pot dispărea ca istorie, ţări, rol social şi cultural."
Concluzia decurge de la sine: numai amintindu-ne ce-am fost, în excepţional ca şi în cotidian, în bine ca şi în foarte rău, numai recuperându-ne sistematic trecutul şi reconstituindu-ne modelele putem evita un astfel de diagnostic de-o luciditate de gheaţă.

La sfârşitul anului 1994 s-a stins din viaţă Tudor Greceanu, primul pilot român care a zburat pe un avion cu reacţie, fost deţinut politic, singurul supravieţuitor al evadării de la Aiud.

Supravieţuitor după două infernuri, de fapt : Stalingrad şi Aiud. A supravieţui pentru a mărturisi.

Erou tragic român al umanităţii.

Poate fi scrisă istoria şi de învinşi?

De obicei, nu. Dar atunci când memoria este păstrată, în orice caz istoria nu va fi scrisă numai de învingători, care adeseori falsifică esenţa[1].



[1] În timpul ultimului război, Simone Weil, lansându-se într-o lectură participativă a evenimentelor, îşi propusese să studieze istoria aşa cum ar fi putut fi scrisă de către învinşi. Simone Weil îi detesta pe romani, considerându-i sovieticii antichităţii. Deci dacă nu romanii ci galii, dacă nu romanii ci dacii ar fi scris în cartea învingătorilor cum ar fi arătat ea? Întrebare pe care o putem aplica oarecum trecutului românesc (Monica Lovinescu).

 

Last Updated on Monday, 24 October 2016 10:42
 
Copyright © 2007-2017 Romanian Times. All Rights Reserved!
Please visit romaniantimes.org for the past articles!
 

Revista in format electronic

Editii anterioare

Banners

Polls

Spuneti-va parerea despre acest website