"Cercetați toate lucrurile, si păstrați ce este bun!"

Apostolul Pavel

Fiecare român care „a intrat în Europa” are animalul lui de casă sau de suflet, partidul preferat (chiar şi numai pentru o aventură de o noapte), politicianul preferat (şi fals), jurnalistul preferat, dar şi cel puţin un duşman de moarte preferat; însă fiecare român care a intrat cu adevărat în Europa şi-a format convingerea clară că trebuie să se ferească de Justiţie ca de dracul, căci Justiţia Română a devenit adevăratul duşman al tuturor cetăţenilor români, şi mai ales al celora care se raportează cu onestitate la sistem. De ce sunt posibile aceste lucruri? Pentru că Parlamentul României şi Justiţia Română au reuşit performanţa să învingă orice idee democrată de Justiţie, Adevăr şi Dreptate, prin crearea unui sistem halucinant şi incoerent de legi şi de comportamente discreţionare ce fac posibilă dictatura procedurală, a magistraţilor în cârdăşie cu criminalii, asupra victimelor.

O astfel de societate e alcătuită după legi întâmplătoare şi care se bazează, deocamdată, pe încălcarea drepturilor cetăţeneşti şi pe persecuţia cetăţenilor, căci România de azi e articulată numai la ceea ce latinii defineau cândva ca fiind summum jus, summa injuria (mai multă lege, mai puţină justiţie).

Dacă în Cultură sau Politic, Economie sau Administraţie, prezenţa exemplarelor nereuşite de indivizi şi acţiunea lor deprofesionalizată prin prostie, viciu, rea credinţă sau corupţie enervează ori stupefiază, în Justiţie, Medicină şi Educaţie corupţia şi incompetenţa fac mii de victime anual numai în România, distrug vieţi şi familii, destine individuale şi de grup, toate întreţinând un imens Rău social sistemic dezagregant.


Ei bine, o atare societate trebuie privită cu bunăvoinţă, însă fără a sta cu mâinile încrucişate în faţa stupidităţii sau a ticăloşiei elitelor aparente şi corupte, căci aurea mediocritas. Cu înţelepciune şi iubire de adevăr trebuie să ne asigurăm supravieţuirea, fără a rămâne indiferenţi, fără însă a genera un război al tuturora împotriva tuturor, care nu ar lăsa în urmă nici învinşi şi nici învingători şi inca pe durata a minimum două generaţii. Într-un atare conglomerat, vizibile sunt mai ales tensiunile declarative oficiale – pentru că ceea ce mişcă România la ora actuală este doar mediatizarea declaraţiilor, iară nu acţiunea reală a actorilor sociali şi politici -, iar invizibile rămân cu adevărat faptele.

„Nu e de ajuns să se facă justiţie, mai trebuie să se şi vadă că se face justiţie”

Un judecător român tânăr, revoltat că este nevoit să-şi compromită viaţa şi iluziile într-o instituţie mafiotă ca Justiţia Română, instituţie pe care începe să o descopere cu fior şi pe care o vede că loveşte sistematic în prestigiul României şi în visul de democraţie al cetăţeanului român, a publicat o analiză critică de profesionist, acuzând sistemul ticăloşit, de pe poziţiile specialistului care foloseşte noţiunea de Justiţie „în sensul cel mai larg, privind toate autorităţile, instituţiile şi profesiile liberale implicate în înfăptuirea dreptăţii prin intermediul organelor oficiale ale statului”. Plecând de la observaţia preliminară că „rostul justiţiei în orice stat este susţinerea democraţiei, limitarea abuzurilor şi respectarea drepturilor individului”, judecătorul Cristian Danileţ citează afirmaţia făcută de un judecător de la Curtea Supremă din SUA la începutul secolului trecut, când introducea criteriul „nu e de ajuns să se facă justiţie, mai trebuie să se şi vadă că se face justiţie” - ceea ce mai târziu a intrat în uzul conceptelor juriştilor sub numele de teoria aparenţei justiţiei. Ea se aplică în egală măsură „în ceea ce priveşte organizarea, cât şi în ceea ce priveşte funcţionarea justiţiei”. Prin prisma acestui principiu, afirmă şi Cristi Danileţ laolaltă cu noi şi cu miile de victime ale Justiţiei Române, „Justiţia română a eşuat în misiunea sa”, iar de acest lucru ne asigură şi forurile europene ce monitorizează permanent – din fericire ele mai pot pune presiune pe marii ticăloşi!- justiţia strâmbă românească.

O tautologie: în România nimeni nu răspunde pentru nimic

Elementele care susţin neîncrederea oficialilor europeni şi a cetăţenilor români în Justiţie sunt date de „existenţa din 2004 până la aderare a ameninţării cu clauza de salvgardare pe Justiţie şi Corupţie şi apoi instituirea unui mecanism de monitorizare post-aderare de încă trei ani”, care a fost reafirmat recent. La acestea se adaugă faptul că deţinem al doilea loc din Europa la numărul de plângeri adresate CEDO, la care instanţa europeană a dat câştig de cauză sistematic victimelor în războiul lor cu statului român. Iar cele mai grăitoare sunt desele condamnări la Strassbourg pentru practica neunitară a instanţelor, acesta fiind unul din polii de susţinere ai Justiţiei cu două viteze: una clementă pentru mafia politică şi economică (vezi breazul Adrian Năstase, un nesimţit corupt care cade mereu în picioare ca un Hopa Mitică şi ocupă de ani de zile atenţia media şi a bieţilor consumatori de presă, în timp ce zeci de mii de bătrâni loviţi de deciziile lui au început să iasă la cerşit la colţul străzii pentru a supravieţui), alta exagerat de dură pentru dispreţuitul popor român (vezi babele care nu au bani de chirie sau minorii care fură câte o varză şi sunt cu toţii puşi apoi de magistraţi corupţi să facă ani grei de temniţă pentru tâlhărie şi alte minuni, căci ăştia da, cică reprezintă un pericol social!). „Despre faptul că în România nimeni nu răspunde pentru nimic, nici nu mai trebuie amintit”, conchide judecătorul Cristi Danileţ.

O anarhie sterilizatoare, prin reducere la absurd: scoaterea în afara legii a Justiţiei actuale

Există o cale la care societatea civilă ar trebui să mediteze şi să recurgă ferm, pentru a adăuga la presiunea legală europeană şi o presiune din interior pe o Justiţie care ne strânge pe toţi de gât. În acest moment, când corupţia (manifestă în cazuri politice şi de afaceri notorii) este mai mult decât evidentă, şi când Justiţia protejează şi albeşte politicieni, demnitari, afacerişti şi magistraţi ce trăiesc pe şi fură din banii cetăţenilor, poporul român se poate constitui ca parte civilă într-un proces cu Statul român & Justiţia română, printr-o imensă petiţie democrată formulată aşa: Eu, cetăţean român, obligat ilegal de statul român la a suporta un sistem de Justiţie preponderent criminal ce încalcă sistematic Constituţia ţării şi Drepturile Omului, cer scoaterea în afara legii a Justiţiei Române actuale, pentru că inamovibilitatea relei credinţe are totuşi o limită: nu poate trece dincolo de voinţa finală a unui popor care s-a săturat de Mafia. Este că pare anarhie? Da, pentru că nedreptatea întărită de Justiţie poate duce la acte explozive. Dar este că asta e nimic faţă de abuzurile fără sfârşit ale Justiţiei Române, cele care expun la ora actuală toată România la căderea în statutul de ţară neguvernabilă ? Ei bine, numai punându-şi astfel problemele, adică prin reducere la absurd, savanţii reuşesc adesea să îmbunătăţească soarta omenirii.

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.