"Cercetați toate lucrurile, si păstrați ce este bun!"

Apostolul Pavel

Consiliul Judeţean Suceava

Biblioteca Bucovinei “I.G.Sbiera”

Primăria Fălticeni

Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi

sub egida

Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Iaşi

lansează,

cu prilejul Zilei Internaţionale a cărţii şi a dreptului de autor,

23 aprilie,

Concursul Internaţional

 

“MONICA LOVINESCU: Elite, cultură, valori şi democraţie”

 

Concursul are două Secţiuni:

I. - Secţiunea Literatură, Memorialistică, Critică literară şi Eseu,

II. - Secţiunea Jurnalism audio, video şi scris.

Concursul îşi propune să descopere, să cultive şi să stimuleze valorile şi libertatea de expresie în domeniile Literatură, Memorialistică, Critică, Eseu şi Jurnalism (audio, video, scris), urmând buna tradiţie, firul vieţii şi opera Monicăi Lovinescu şi a tuturor discipolilor ei în contextul culturii româneşti actuale, care este una a joncţiunii dintre patrie şi diaspora, dintre civic şi etic, dintre naţional şi universal, dintre patriotism şi umanism, în jurul limbii române şi al identităţii româneşti. Nu există limite de vârstă, cu toate că majoritatea participanţilor e recrutată din rândul tinerilor (cercetători, jurnalişti, studenţi, liceeni).

Anunţarea câştigătorilor se va face în cadrul Zilelor InternaţionaleMonica Lovinescu”, manifestare organizată de Consiliul Judeţean Suceava, Biblioteca Bucovinei, Primăria Fălticeni, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Iaşi, în luna octombrie 2015. Lucrările vor fi publicate în revistele literare şi culturale din România şi din diaspora, în editurile partenere şi canalele media, beneficiind de promovare şi vizibilitate.

Juriul evenimentelor internaţionale ce reunesc concursul, Zilele Monica Lovinescu şi Premiul Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca este format din personalităţi literare, jurnalistice, culturale şi academice româneşti, din ţară şi din diaspora, şi este prezidat de Academician Basarab Nicolescu (Paris)

Termen de primire a lucrărilor: 1 octombrie 2015.

Materialele ce sunt încrise în concurs se primesc pe adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.. Relatii la tel. 0740 40 44 43