"Cercetați toate lucrurile, si păstrați ce este bun!"

Apostolul Pavel

Salutul exilaţilor: HYPOCRINO!

 

Moto:” Limba vieţii de după moarte, în lumea de dincoace şi de apoi. „Închiriere” lingvistică, nu proprietate. Hypocrino!” (Norman Manea, Întoarcerea huliganului, Ed. Polirom, 2006, p. 270)

 

Norman Manea, ca şi Paul Celan, nu evită – dimpotrivă,  atrage obsesiv –  înfruntarea interioară, mistuitoare, cu limba supravieţuirii, care devine atât codul fiinţei persecutate, cât şi codul operei; acest cod e format dintr-o serie de cuneiforme psihografice în care sunt exprimate „mitul identităţii, surogatele amintirilor” (Întoarcerea huliganului, Ed. Polirom 2006, p. 14). Afinităţile lui Norman Manea pentru Paul Celan, Kafka sau Sebastian sunt declarate adesea de scriitor, ca o relaţie deopotrivă de frăţie şi filiaţie: "Paul Celan vine din cosmopolita Bucovină în care români, evrei, germani, polonezi, ucraineni coexistau într-un spațiu de particulară vibrație spirituală." (Norman Manea, Despre clovni, Polirom 2005, p 41). (Paul Celan dixit despre Bucovina, citat de Norman Manea: "Era un ținut în care trăiau oameni și cărți" (p.41)).

« Moartea în regimul comunist nu e moarte, ci chin. Și nu vreau să mor în chinuri »

In Memoriam Pericle Martinescu, la 100 de ani de la naştere

 (n. 11 februarie 1911, d. 24 decembrie 2005) 

Moto: “Nu pot să nu mă întreb: e oare mai bine să-ți petreci viața având dreptate împotriva tuturor decât greșind alături de toți”

(Monica Lovinescu, 7 decembrie 1982)

Un caz notabil de psihanaliză culturală: mărturiile privind est-eticul aici şi dincolo. Situați de o parte și, respectiv, de cealaltă a Cortinei de Fier și acoperind în scrierile lor memorialistice perioade de timp pe alocuri superpozabile, au existat doi scriitori care și-au scris jurnalele cu cerneluri sufleteşti și morale înrudite: Monica Lovinescu și Pericle Martinescu. Prima, cu un plus de acid şi de spirit est-etic adăugat celui cronicăresc și critic estetic, de pe pozițiile criticului aflat în largul occidental al perspectivei asupra moravurilor și culturii românești; cel de al doilea, zugrăvind cu răbdare și acribie, și din interiorul sistemului, bizareriile sinistre şi dantelăria patologică drapând o epocă istorică mai întâi de bolșevizare iar mai apoi de nivelare a valorilor prin comunismul triumfalist.

 

Monica Lovinescu a scris adesea despre diverse forme ale totalitarismului occidental, despre ideologia sovietică în Europa Războiului Rece şi după, despre amprenta puternică a stalinismului asupra intelectualilor occidentali europeni; istoricii aveau să o reconfirme, atât în timpul vieţii ei, cât şi mai târziu. Între aceştia, Stéphane Courtois sau Marc Lazar au scris pe larg – nu fără scandal, pentru că subiectul îi deranjează şi astăzi pe naivii gaucharzi –  despre gravele maladii ale stângii occidentale (îl citez, în cele ce urmează, pe cel din urmă): Războiul Rece(1947 – 1991, n.m.) a fost sinonim cu un apogeu al mişcării totalitare comuniste în realitatea franceză (Marc Lazar, Partidul Comunist Francez în Războiul Rece, publicat în culegerea Apogeul Regimurilor Totalitare în Europa, 1935-1953, coord. Stéphane Courtois. Ed. Vremea, 2008, p. 560).

O VIAŢĂ PENTRU ROMÂNIA ŞI PENTRU AMERICA

O poveste emoţionantă de viaţă trăieşte în aceste zile Excelenţa Sa Domnul Mark Gitenstein, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii  la Bucureşti. După ce a petrecut în data de 27 aprilie a.c. câteva ore  la Suceava,  a pornit, imediat a doua zi,  în pelerinaj către Botoşani, ţinutul  străbunilor săi. Astfel, în timpul vizitei efectuate  în dimineaţa de joi 28 aprilie la Marea Sinagogă din Botoşani (unde sunt înmormântaţi strămoşii săi) , domnul ambasador a primit de la domnul Gustav Finkel, un localnic botoşănean care se ocupă de definirea arborelui genealogic al domnului Gitenstein,  o copie a certificatului de deces (datat 1888) al străbunicului, Sama Bralever, al tatălui său. Documentul a fost găsit în Arhivele Statului locale.

Monica Lovinescu, Jurnal esenţial, Ed. Humanitas, 2010, Colecţia Zeitgeist (Coordonator Vladimir Tismăneanu), Editat de Cristina Cioabă, Prefaţă de Ioana Pârvulescu.

Volum apărut cu sprijinul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc

Concentrarea celor şase jurnale ale Monicăi Lovinescu într-unul singur, jurnalul esenţial („ce n-ar fi văzut lumina tiparului fără generoasele insistenţe ale lui Gabriel Liiceanu”, p.18), transformă timpul dintre anii 1981-2000 într-un drapel insurgent ce flutură deasupra „pactului autobiografic”.

 

sau  despre condiția femeilor scriitoare din România

Moto
: Si l’on dit que les homes oppriment les femmes, le mari s’indigne, mais le fait est que c’est le code masculin, c’est la société élaborée par les mâles et dans leur intérêt qui a défini la condition feminine sous une forme qui est à présent pour les deux sexes une source de tourments.
(Simone de Beauvoir)

De la bun început: o privire, oricât de simplă, aruncată fie asupra condiției femeilor în general, dar mai ales asupra condiției femeilor scriitoare din România acestui mileniu, nu trebuie să fie un exercițiu gratuit. Pentru că în astfel de minimalizări sau abordări gratuite, futile ori lipsite de taxinomii valabile și de soluții viabile rezidă adesea demersuri energofage și cronofage care nu folosesc nimănui. Mai ales într-o lume în care discriminarea este încă la ea acasă, cu toate că și-a rafinat mijloacele, retorica și logistica.

Istoria nu este numai o disciplină ştiinţifică, ci şi o armă în încercarea, mereu reluată, de-a da societăţilor o conştiinţă de sine. În această privinţă, eşecul nostru este răsunător. Însă nu ne putem permite să fim pesimişti. Vor veni generaţii care vor înţelege. Lucrul se va petrece atunci când memoria va reuşi să coabiteze cu voinţa de-a construi. Însă generaţiile tinere ne vor pune întrebări la care va fi greu să răspundem » (Ion Vianu, 22, 04 ianuarie 2011)

« Intransigenţa în România nu mai are vârstă, dar nici compromisul » (Monica Lovinescu, august 1972)

Starea actuală a vieţii literare româneşti şi a moravurilor aferente se aseamănă uluitor cu cea dintre iulie 1971 şi iulie 1972 (Conferinţa Naţională a Partidului), sub aspectul seismelor create printre scriitori (şi intelectuali) de alăturarea marilor speranţe morale  şi a  căderilor etice spectaculoase…Ideal şi decepţii;

Înscenările aduse de vânt…

De la bun început, titlul articolului semnat de Ovidiu Şimonca în Observator Cultural, (mergând pe urmele celui apărut în Asymetria, despre antisemitismul așa-zis imaginar semnat de Dan Culcer), fixează nivelul discuţiei de faţă: o mică diversiune politică de vară, în cheie antonpanniană şi o ediţie de buzunar a ghidului revoluţionarului român de profesie. La tandemul O.C. – Asymetria deja pomenit trebuie asociată şi recenta scrisoare deschisă a lui Ioan Roşca adresată lui Sorin Ilieşiu (alt fenomen tipic de dublare a unei iniţiative cu scopul de a o submina).

De mai mulţi ani de zile, cu argumente solide, specialiştii vorbesc despre criza stângii europene. Cartea intitulată Despre 1989. Naufragiul Utopiei, recent apărută la Ed. Humanitas, Bucureşti, 2009, adaugă doar câteva concluzii ştiinţifice finale, cu o privire specială asupra cazului României şi al revoluţiei din decembrie 1989, când criza s-a transformat în moarte clinică, iar pacientul a devenit dependent de aparatele de resuscitare ce îl menţin de atunci în viaţă paradoxală şi funcţionalitate anacronică.

(Paul Antschel, Paul Celan – 23 noiembrie 1920, Cernăuți – 20 aprilie 1970, Paris) 

DESPRE ACTUALITATEA LUI PAUL CELAN – REFLECȚII ASUPRA IDENTITĂȚII, POETICII ȘI POIEZEI

Meridianul celanian și nivelul său de realitate – Istorie și implozie individuală pe un traseu de identitate europeană – A trăi și a scrie într-o limba și o cultura care își rejectează deopotrivă omul și, respectiv, autorul – Catharsis poetic ca extaz al sinuciderii logice – Oroare existențială și perfecțiune estetică – Pentamorfozele artei poetice desemnate prin Shoah și exilul în neființă – Autonegare și poieză în viziune transdisciplinară – Paul Celan, între real și subceresc - Prigonitul rătăcitor prin toate lumile posibile devine hăituitul tuturor identităţilor asumate.