"Cercetați toate lucrurile, si păstrați ce este bun!"

Apostolul Pavel

Textul Declarației de onorare a Centenarului Marii Uniri a liderului majorității republicane din Camera Reprezentanților a Statelor Unite ale Americii, Kevin McCarthy.

Traducerea textului:

“Data de 1 Decembrie 2018 marchează Centenarul Marii Uniri a României. În această zi, în urmă cu 100 de ani, membrii Adunării Naționale s-au reunit și au votat în unanimitate unirea teritoriilor pe care le reprezentau.

În același an, în timp ce Primul Război Mondial continua să facă ravagii, șeful Statului Major al Armatei SUA, generalul Hugh L. Scott, primul american de rang înalt care a vizitat România, s-a adresat Parlamentului României. Generalul Scott a dat asigurări parlamentarilor că Statele Unite vor lupta alături de ei și de ceilalți parteneri aliați până când victoria va fi asigurată.

Astăzi România reprezintă o țară care a contribuit cu loialitate la pacea europeană și a împărtășit responsabilitatea securității transatlantice colective. Romania contribuie semnificativ la operațiunile NATO în Afganistan, Irak și la capacitatea de apărare a Alianței împotriva amenințărilor balistice.

Noi, americanii, suntem mândri să recunoaștem contribuția multor generații de români-americani la istoria și dezvoltarea Statelor Unite, și să le onorăm bogata moștenire culturală ca parte integrantă din însăși structura societății americane.

De aceea, recunoscând excelentul parteneriat strategic dintre cele două națiuni, felicit România și pe toți românii-americani cu ocazia celebrării Centenarului Marii Uniri.”

Cultura

Festivalul Primăvara Poeților 2019 în Bucovina – 1...

on 20 Martie 2019

(Festivalul francofilofon LE PRINTEMPS DES POĒTES 20 ans PARIS) Biblioteca Bucov...

O frânghie ruptă, o temniță și un centru comercial

on 20 Martie 2019

Unul din lucrurile pe care le admir la Apostolul Pavel este modul in care s-a ra...

Dumnezeul puternic

on 20 Martie 2019

“Căci Domnul Dumnezeul vostru este Dumnezeul dumnezeilor, Domnul domnilor, Dumne...

Scriitoarea Angela Furtună, cu două noi volume la...

on 20 Martie 2019

Scriitoarea Angela Furtună, membră a Uniunii Scriitorilor din România și a PEN C...

Arnold Daghani

on 20 Februarie 2019

– 110 ani de la naștere - scriitor și pictor avangardist ilustru (n. 1909, Sucea...

Să fii agățat!

on 20 Februarie 2019

Sunt amuzat si surprins uneori de lejeritatea cu care sunt folosite tot felul de...

Politica

Erezia Socialismului

on 20 Martie 2019

La prezenta rubrică escatologică vă aduc în actualitate erezia de curând apărută...

US Government Shutdown

on 21 Ianuarie 2019

(Închiderea temporară a guvernului SUA) Se întâmplă uneori ca și în cazul artico...

Ai dat celor ce se tem de Tine un steag, ca să-l î...

on 23 Septembrie 2018

Desigur că toți suntem conștienți de viteza cu care se transmit știrile și asta...

Schimbările Climatice și Escatologia

on 18 Iulie 2018

De peste zece ani mă preocupă și am scris adesea la rubrica prezentă despre schi...

Declarație privind Dedicarea Ambasadei SUA la Ieru...

on 18 Mai 2018

14 mai 2018 | Biroul de presă al Casei Albe - Washington D.C. - Putătorul de Cuv...

Semne ale vremurilor din urmă

on 20 Noiembrie 2017

Continuăm prezentarea semnelor vremurilor din urmă, ale indicatoarelor de direcţ...

Orașe SUA

Doru Popovici – „Ultimul zimbru”

on 20 Martie 2019

Fiecare dintre noi este unic, fiecare având trăirile proprii. Mărturisesc că îm...

Romanian for a day

on 20 Martie 2019

“Do not educate your child to be rich. Educate him to be happy, so that when heg...

Cu zid sau fără zid

on 20 Februarie 2019

- unul dintre subiectele politice ale zilei care a fost menționat și în cuvântar...

Țara mea suspendată

on 20 Februarie 2019

Anca Mizumschi este o autoare româncă din Portland, Oregon și București, România...

“Habacuc”- Dincolo de crez şi credinţă, într-o car...

on 20 Februarie 2019

Atunci când vine vorba să scrii despre lucruri spirituale este foarte important...

Life in the fast lane

on 20 Februarie 2019

Interview with Adriana Rechesan, Owner of Collins Hill Boot Camp “You can't put...

Meditatii crestine

Moartea și Învierea lui Isus Christos

on 20 Martie 2019

”V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu: că Hristos a murit pent...

2019 debutează cu o vreme istorică

on 20 Februarie 2019

Pe la sfârșitul lunii ianuarie și începutul lunii februarie 2019 vremea destul d...

Dedicarea altarului pentru al Treilea Templu

on 21 Decembrie 2018

Suntem martori ai unui eveniment surpriză, care s-a petrecut la un an de la desc...

Căutarea care schimbă

on 21 Decembrie 2018

După ce S-a născut Isus în Betleemul din Iudea, în zilele împăratului Irod, iată...

Cipul din nou în actualitate

on 23 Noiembrie 2018

Revin cu informații referitoare la evoluţia tehnicii sistemului de identificare...

Mâna cea bună a Dumnezeului meu

on 23 Noiembrie 2018

“ Si le-am istorisit cum mâna cea bună a Dumnezeului meu era peste mine, și ce...

Diverse

Festivalul Filmului European, la Chicago

on 20 Martie 2019

Inaugurarea de catre Consulatul General al Romaniei la Chicago, impreuna cu Cent...

Formular listă susținători – Alegeri europarlament...

on 20 Februarie 2019

Dragi prieteni din diaspora nord-americană, După cum v-am informat deja, Monitor...

Peter Costea - Candidat INDEPENDENT la alegerile p...

on 20 Februarie 2019

Dragi români din diaspora nord-americană: mă numesc Peter Costea, sunt avocat și...

Interviu cu Preotul pensionar Mircea Leb

on 21 Ianuarie 2019

Interviul dat publicației RomanianTimes de Preotul pensionar Mircea Leb, pentru...

Opera lui Mihai Eminescu devine aplicaţie pentru t...

on 15 Ianuarie 2019

Opera lui Mihai Eminescu devine aplicaţie pentru telefonul mobil, în urma unui p...

2019 - un an greu pentru România și Republica Mold...

on 03 Ianuarie 2019

2019 se anunță un an greu pentru România și Republica Moldova. Pentru că este un...