"Cercetați toate lucrurile, si păstrați ce este bun!"

Apostolul Pavel

„Această unire românească n-ar avea nicio valoare dacă nu s-ar sprijini pe însăși conștiința noastră despre necesitatea ei, despre caracterul ei sacru, nezguduit, despre aceea că ea e astăzi – ceea ce nu înțelege o mulțime de lume – o condiție pentru existența însăși a poporului nostru.” (Nicolae Iorga)

 

La o sută de ani de la momentul istoric al întregirii națiunii, românii își demonstrează valoarea și dincolo de granițele stabilite în anul 1918. Suntem prezenți pe mai multe continente, în culturi diferite, ne integrăm și ne adaptăm unor societăți diverse și, peste tot, ducem cu noi în suflet o parte din România care ne-a născut și educat.

 

Publicația independentă Occidentul Românesc premiază valorile românești din afara granițelor în Anul Centenar al Marii Uniri.

În conformitatea cu Legea 299/2007, Ziua Românilor de Pretutindeni se sărbătorește în ultima duminică a lunii mai, respectiv pe data de 28 mai în acest an.

În acest sens, Ministerul pentru românii de pretutindeni (MRP) organizează un Seminar cu tematică educaţională, Campania de presă şi „maratonul internațional al interviurilor”.

Anul acesta, 2016, fiind în area Los Angeles, în perioada 17-19 iunie 2016, am participat la prima întâlnire ”Desculți” de pe coasta de vest, și am putut să fiu părtaș la intălnirea Desculți, in al 11-lea an de la înființare. Un vechi prieten și slujitorul inițiator al ”desculților”, Florian Guler, mi-a acordat un interviu pentru Romanian Times

 

N.C.: Ce inseamna titlul “Desculti”

 

F. G.: Inainte te rog sa imi dai voie sa spun ceva despre cei implicati in sustinerea si slujirea la Desculti Homecoming. Eu sant doar moderatorul intalnirilor noastre. Dar dirijorii, instrumentistii, cantaretii, organizatorii sunt truditorii care duc la reusita intalnirilor prin Harul Lui Dumnezeu. Din pacate nu ai destul spatiu sa le pomenesc numele. Dar biserica din Hickory NC nu poate sa nu fie pomenita ca “leganul”intalnirilor Desculti Homecoming. Nu pot sa nu subliniez prezenta, colaborarea si suportul multor pastori din Asociatia Bisericilor Baptiste Romanesti din SUA, pentru reusita Intalnirilor noastre.

Romanian film is being sponsored by Romanian American Society as part of Portland International Film Festival. This year, the premiered film will be AFERIM! First showing at the festival will be 8PM Saturday February 13th at the Whitsell Auditorium (Portland Art Museum). The movie will be preceded by a reception at the Portland Art Museum starting 6PM - benefactor of reception is the Romanian American Society project and fund dedicated to establishing a permanent Romanian House/Cultural center presence in Oregon.

Cristiana și Daniel Ciorba după o excursie pe Muntele Machu Picchu ne transmit salutări, Cristiana de pe fundul mării Caraibilor și Dani de pe Muntele Kilimanjaro.

Câteva detalii despre aceste superbe locuri:

Machu Picchu este un sit incaș din secolul al XV-lea, situat în Peru, regiunea Cusco. Ruinele au fost redescoperite în 1911, fiind unele dintre cele mai frumoase și enigmatice locuri străvechi din lume. În timp ce incașii în mod sigur foloseau vârful muntelui (2761,50 m înălțime), ridicând sute de structuri de piatră începând cu anii 1400, legendele și miturile indicau faptul că Machu Picchu (însemnând “vechiul pisc” în limba Quechua) era adorat ca un loc sacru din cele mai vechi timpuri. Oricare ar fi originile sale, incașii l-au transformat într-un mic (cu o suprafață de 5 mile pătrate), dar extraordinar oraș.

Traim intr-un spatiu guvernat de viteza si eficienta; “a fi primul” si “a stoarce tot ce poti dintr-o situatie data” sunt coordonatele pe care multi dintre noi ni le fixam pe agenda zilnica acest fapt generand in jurul nostru (si chiar in noi) situatii (simtaminte) complexe: ignoram orice bariere, avem relatii lunecoase, familii sfasiate, singuratati dureroase, copii neglijati si adictii de tot felul.

Ne expunem  si deseori inregimentam un mod de viata nesanatos -  spiritual, relational, fizic, alimentar. Nici unul dintre noi nu este imun la aceasta miscare, zbatere, aglomeratie.

Unul din factorii spre care ar fi bine sa tindem  - nu doar pentru rebalansare – ci pentru normalizare este simplificarea vietii.

Simplificarea nu vine prin metode strategice, control administrativ sauhttp://blog.punctul.com/wp-includes/js/tinymce/plugins/wordpress/img/trans.gif programari/recalculari mai eficiente. Am inteles ca simplificarea vine prin a face mai putin pentru a iubi mai mult.

 

CONSTITUTIA STATELOR UNITE ALE AMERICII
tradusa, comentata si adnotata de catre Catalin Avramescu

 

„Excelent filozof al politicului, Cătălin Avramescu este un îndrăgostit de istorie în general, de cea americană în particular. Pentru el Constituţia americană nu este o succesiune de propoziţii abstracte, ci ţesutul însuşi al unei democraţii care nu conteneşte să ne uimească prin vitalitatea sa.“ (Vladimir TISMĂNEANU)

 

„Cititorul va găsi în paginile acestui volum o succintă introducere în arhitectura sistemului constituţional şi reprezentativ american şi va putea înţelege de ce patriotismul proverbial al americanilor este mai presus de toate unul constituţional.“ (Aurelian CRĂIUŢU, profesor, Universitatea Indiana – Bloomington)

Cultura

Monica Lovinescu : 95 de ani de la naștere, 10 ani...

on 23 Noiembrie 2018

„E oare mai bine să-ţi petreci viaţa având dreptate împotriva tuturor, sau greşi...

Valuri sau unde - o privire de ansamblu asupra ale...

on 23 Noiembrie 2018

Alegerile “intermediare” care au avut loc în Statele Unite pe data de 6 noiembri...

La ce sa ne asteptam…

on 23 Noiembrie 2018

Zilnic multe evenimente scapa atentiei publice. Suntem intoxicati mediatic cu id...

Angela FURTUNĂ – Premiu din partea Comitetului de...

on 22 Noiembrie 2018

PREMIUL PENTRU CALITATEA OPEREI ȘI ACTIVITATEA SCRIITORICEASCĂ pentru anul 2017,...

Brett Kavanaugh, moment istoric pentru Curtea Supr...

on 21 Octombrie 2018

Pe data de 6 octombrie, Brett Kavanaough a fost confirmat ca noul membru al Curț...

Cand te-a ofensat Isus ultima data?

on 21 Octombrie 2018

In fata avalansei de rautate, necinste, durere, coruptie, minciuna, am vazut mul...

Politica

Ai dat celor ce se tem de Tine un steag, ca să-l î...

on 23 Septembrie 2018

Desigur că toți suntem conștienți de viteza cu care se transmit știrile și asta...

Schimbările Climatice și Escatologia

on 18 Iulie 2018

De peste zece ani mă preocupă și am scris adesea la rubrica prezentă despre schi...

Declarație privind Dedicarea Ambasadei SUA la Ieru...

on 18 Mai 2018

14 mai 2018 | Biroul de presă al Casei Albe - Washington D.C. - Putătorul de Cuv...

Semne ale vremurilor din urmă

on 20 Noiembrie 2017

Continuăm prezentarea semnelor vremurilor din urmă, ale indicatoarelor de direcţ...

Semne ale vremurilor din urma

on 20 Octombrie 2017

În prezentarea semnelor vremurilor din urmă, ale indicatoarelor de direcţionare...

Eclipsa totala de soare

on 15 August 2017

Scriu articolul înainte de eclipsa totală de soare din 21 august 2017, fenomen...

Orașe SUA

Sa invatam sa iubim vremea

on 23 Noiembrie 2018

Am cunoscut-o pe Violeta Stoica in urma cu multi ani cand amandoua locuiam in Ph...

Arta în prim-plan

on 21 Octombrie 2018

“Arta înseamnă să vii faţă în faţă cu tine însuţi.” ~ Jackson Pollock

Buying a home in today’s sizzling market

on 23 Septembrie 2018

The all-time American dream!! To own your HOME!! There has never been a better t...

Și noi suntem mândri de voi (2)

on 18 August 2018

Camelia Forton was born in Resita, Romania and is the oldest daughter of Cornel...

Romania, incotro?

on 18 August 2018

Protestele din 10 august 2018 vor intra, si cu siguranta, vor ramane in istorie!...

Şi noi suntem mândri de voi

on 18 Iulie 2018

M-am gândit de mult de-a lungul anilor că există printre noi oameni deosebiți, p...

Meditatii crestine

Cipul din nou în actualitate

on 23 Noiembrie 2018

Revin cu informații referitoare la evoluţia tehnicii sistemului de identificare...

Mâna cea bună a Dumnezeului meu

on 23 Noiembrie 2018

“ Si le-am istorisit cum mâna cea bună a Dumnezeului meu era peste mine, și ce...

Slava din mijlocul crizei

on 18 Iulie 2018

Moise a zis: "Arată-mi slava Ta!" Domnul a răspuns: "Voi face să treacă pe dinai...

Steag înălțat spre birunița adevărului

on 20 Iunie 2018

Pentru cei care, încă mai au frică de Domnul, împăratul David a lui Israel, are...

Scrisoarea către bisericile din Galatia și către t...

on 18 Mai 2018

 Pavel, apostol nu de la oameni, nici printr-un om, ci prin Isus Hristos, şi pri...

Aniversarea a 100 de ani! de la unirea Basarabiei...

on 23 Martie 2018

ROMÂNIA ESTE LA FEL ȚARA UNDE „CURGE LAPTE ȘI MIERE"!, ȘI CE DURERE PENTRU POPOR...

Diverse

We Are United – Mic reportaj de la Convenția 50 de...

on 21 Octombrie 2018

Început de toamnă. 31 August-2 Septembrie 2018. Pasadena. Los Angeles. Californi...

Boala parodontală îți afectează inima

on 23 Septembrie 2018

Când dinții suferă, și inima suferă Placa bacteriană acumulată pe dinți, precum...

Cuvânt de salut, la Sărbătoarea Națională „Ziua Li...

on 31 August 2018

Mesajul președintelui Academiei Române - Ioan-Aurel Pop: Sărbătoarea națională „...

Rânduri despre o țară

on 29 August 2018

Rânduri despre o țară care spune că e independentă. Se laudă că acum e mare ! Ar...

Marșul pentru Centenar

on 18 August 2018

Un grup de tineri români patrioți au plecat, pe 1 Iulie, de la Alba Iulia, într-...

Proclamația statului New Hampshire cu ocazia Cente...

on 12 Iulie 2018

Guvernatorul statului New Hampshire, Christopher T. Sununu, a emis o proclamaţie...